Termen de valabilitate pentru sâni: există o vârstă de la care femeia nu ar trebui să-şi mai etaleze trupul în mod provocator? VIDEO

0
0
Actriţa americană Susan Sarandon, în vârstă de 69 de ani, a stârnit o adevărată revoltă în presa internaţională, dar mai ales pe reţelele sociale, după ce, în urmă cu câteva zile, a apărut pe covorul roşu, cu ocazia decernării premiilor Sindicatului Actorilor Americani (SAG Awards), îmbrăcată cu un sacou pe sub care a purtat numai o bustieră de tip sutien, care îi lăsa la vedere bustul generos. FOTO inquisitr.com
Actriţa americană Susan Sarandon, în vârstă de 69 de ani, a stârnit o adevărată revoltă în presa internaţională, dar mai ales pe reţelele sociale, după ce, în urmă cu câteva zile, a apărut pe covorul roşu, cu ocazia decernării premiilor Sindicatului Actorilor Americani (SAG Awards), îmbrăcată cu un sacou pe sub care a purtat numai o bustieră de tip sutien, care îi lăsa la vedere bustul generos. FOTO inquisitr.com

O femeie de 60 de ani mai poate afişa un decolteu generos fără să atragă comentarii negative, să rămână elegantă şi să inspire demnitate? Vine un moment în care femeia nu ar trebui să mai mizeze pe calităţile fizice? Sunt întrebări care alimentează controversa iscată de apariţia publică a actriţei Susan Sarandon, la 69 de ani, cu bustul generos abia acoperit. Psihologul Keren Rosner a oferit răspunsuri acestor întrebări.

Actriţa americană Susan Sarandon, în vârstă de 69 de ani, a stârnit o adevărată revoltă în presa internaţională, dar mai ales pe reţelele sociale, după ce, în urmă cu câteva zile, a apărut pe covorul roşu, cu ocazia decernării premiilor Sindicatului Actorilor Americani (SAG Awards), îmbrăcată cu un sacou pe sub care a purtat numai o bustieră de tip sutien, care îi lăsa la vedere bustul generos. 

Actriţa celebră pentru rolul din pelicula „Thelma şi Louise” a fost însoţită la gală de fiica ei, Eva, de 30 de ani, care a fost eclipsată de propria mamă, deşi a avut şi ea un decolteu la fel de spectaculos .

Actriţa celebră pentru rolul din pelicula „Thelma şi Louise” a fost însoţită la gală de fiica ei, Eva, de 30 de ani, care a fost eclipsată de propria mamă, deşi a avut şi ea un decolteu la fel de spectaculos. FOTO Daily Mail 

tata

Detaliul care a făcut ca totul să devină penibil? „Decolteul ameţitor nu a făcut decât să o îmbătrânească instantaneu”

Apariţia îndrăzneaţă a vedetei a fost taxată pe reţelele sociale, dar şi în presa internaţională, un exemplu fiind oferit de scriitoarea britanică Linda Kelsey, care a explicat pentru publicaţia Daily Mail că, deşi nu eşti niciodată prea bătrână pentru a te simţi sexy, este de preferat să te comporţi provocator în intimitate, altfel nu ar trebui să te surprindă când oamenii îţi recomandă „să-ţi ascunzi chestiile alea, nimeni nu vrea să vadă un bust îmbătrânit”.

Pe lista neagră a fost inclusă şi actriţa Sophia Loren, care la 81 de ani nu se sfieşte să-şi expună sânii cu fiecare ocazie, deşi nu mai arată ca o fetişcană, iar specialiştii spun că nu i-ar strica să-şi mascheze decolteul cu voal sau dantelă.  

sani

Actriţa Sophia Loren, 81 de ani, nu se sfieşte să-şi expună sânii cu fiecare ocazie, deşi nu mai arată ca o fetişcană, iar specialiştii spun că nu i-ar strica să-şi mascheze decolteul cu voal sau dantelă. FOTO AP

Cu siguranţă, se poate spune că există o vârstă la care eşti prea bătrână să-ţi arăţi bustul aşa cum a făcut-o Susan Sarandon, la 69 de ani, abia acoperită de un sutien, punctează aceasta. Kelsey oferă drept exemple pozitive alte actriţe trecute de o anumită vârstă care ştiu că reţinerea este cuvântul cheie după care trebuie să te ghidezi în comportament şi ţinută după un anumit moment al vieţii, printre care Meryl Streep sau Helen Mirren. În opinia scriitoarei, acestea ştiu cum să atragă atenţia în aşa fel încât să-şi păstreze demnitatea şi să fie şi elegante. Mai mult, Sarandon ar fi făcut sacoul Maxmara, de 500 de lire sterline, să arate ieftin.

Linda subliniază că în ciuda pielii de porţelan afişată de Sarandon, a ochilor strălucitori şi a coafurii moderne, care o făceau să pară cu zeci de ani mai tânără, „decolteul ameţitor nu a făcut decât să o îmbătrânescă instantaneu, iar întregul ansamblu să fie redus la ceva mai degrabă penibil.”

sani

Şi actriţa Hellen Mirren (70 de ani) continuă să apară cu decolteuri ample, însă ea alege rochii cu tăietură în „V“ foarte ascuţit, care deşi este provocator, nu lasă să se vadă mare lucru. FOTO Wenn

Reacţii negative care reflectă un anumit tip de mentalitate: femeia nu trebuie să mai fie la fel de prezentă în viaţa socială după o anumită vârstă

Psihologul Keren Rosner a explicat pentru adevarul.ro că atâta timp cât apariţia actriţei nu a fost una şocantă din punct de vedere vizual, iar discrepanţa dintre degradarea fizică şi stilul vestimentar ales nu a fost mare, reacţiile negative nu reflectă decât mentalitatea conform căreia femeia nu trebuie să mai fie la fel de prezentă în viaţa socială după o anumită vârstă, ci să se schimbe pentru a se conforma unui anumit model social.

„Nu se poate seta o limită de vârstă, pentru că ţine foarte mult de persoană, de cum se percepe o femeie şi de cum se adaptează la felul în care arată în acel moment al vieţii. Vorbim de o anumită categorie socială, de femei care au arătat foarte bine la viaţa lor, poate s-au bucurat de succes în viaţa profesională. Unora le este foarte dificil să-şi accepte vârsta şi schimbările corporale, care sunt normale, dar nu pot psihologic să-şi accepte vârsta pentru că se văd cu alţi ochi decât este privită din exterior. Este dramatic pentru orice femeie, după o anumită vârstă, să accepte că nu mai arată ca în tinereţe”, punctează psihologul. Pe de altă parte, avem femei care, în ciuda vârstei, reuşesc să-şi păstreze stima de sine şi să aibă încredere în calităţile lor, încercând să le arate şi altora că nu numai ele, dar orice femeie poate să apară încă într-o postură provocatoare.

Dacă cineva vrea la 60 de ani să se îmbrace cu fustă lungă şi în negru, este opţiunea ei, dar dacă la aceeaşi vârstă vrea să arate la fel ca la 40 de ani este, de asemenea, o opţiune personală care ţine foarte mult de istoria fiecăruia. Reacţiile negative faţă de o astfel de alegere vorbesc despre o anumită mentalitate, care provine din concepţiile personale, preluate din familie. Nu cred că există o vârstă fixă la care femeile încep să fie private astfel, ci de o perioadă, probabil că între 50 şi 60 de ani, când cei mai mulţi avem impresia că femeia nu mai trebuie să arate provocator, că trebuie să se schimbe, să fie mai retrasă, spune Rosner.

„Graniţele între vârste nu mai sunt atât de stricte”

Pe de alta parte, se observă în ziua de azi că multe persoane nu mai urmează traseul clasic al vieţii, în care studiază, apoi se angajeaza, se căsătoresc, devin părinţi, apoi au grijă de nepoţi, un fenomen care, încet, se adevereşte şi pentru români.

„Se depăşesc aceste bariere. În societăţile mai dezvoltate există tendinţa aceasta de ani de zile. Familia nu se mai întemeiază acum la 20 de ani, ci la 30 sau 40 de ani, iar la 50 sau 60 de ani se încurajează ideea ca persoana să nu se retragă din viaţa profesională şi publică, ci să descopere şi alte activităţi în care se poate afirma. Când rolul de părinte s-a încheiat, se orientează către diverse hobby-uri, poate către acele lucruri pe care nu au avut timp sau posibilitatea să le facă în tinereţe.

Graniţele între vârste nu mai sunt atât de stricte şi nu mai există o încadrare clasică în prezent, pentru că nu mai sunt funcţionale. Şi cred că este o tendinţă foarte bună, pentru că dinamica vremurilor prezente este foarte diferită. O persoană poate să fie activă şi să facă lucruri până la o vârstă foarte înaintată. Fizicul şi psihicul se influenţează reciproc, de aceea atunci când ne retragem şi nu mai avem utilitatea socială iniţială şi activităţile care ne-au motivat existenţa până la 50 sau 60 de ani, normal că vom pica psihic şi vom intra în depresie, avertizează psihoterapeutul.

Psihologul precizează că exemplul oferit de Susan Sarandon poate fi considerat o extremă, cu toate că nu ar trebui perceput astfel din moment ce actriţa  arată încă foarte bine. Cealaltă extremă, în care ne retragem şi ne schimbăm principiile doar pentru că avem o anumită vârstă, este însă mult mai nocivă.

Mai multe - Stil de viață

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite