Ţepele de la service-urile auto
Reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor ne sfătuiesc să nu scoatem maşina din service până nu verificăm cu atenţie dacă au fost făcute toate reparaţiile pentru care am
Reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor ne sfătuiesc să nu scoatem maşina din service până nu verificăm cu atenţie dacă au fost făcute toate reparaţiile pentru care am dat banii
Să-ţi duci maşina pentru reparaţii într-un service auto reprezintă o adevărată aventură. Cele mai multe service-uri nu au afişate la vedere nici avizele de funcţionare şi nici listele cu preţurile practicate pentru reparaţii.
În cazul în care clientul merge pe încredere şi lasă maşina pe mâna mecanicilor, acesta se poate trezi că schimbatul unei uşi durează chiar şi două luni sau că o piesă originală a fost înlocuită cu alta defectă. Inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor ne sfătuiesc să nu apelăm la service-urile auto din spatele blocului şi să optăm pentru cele care oferă garanţie pentru lucrările efectuate.
Pentru că era tamponată uşor, Alexandru S. şi-a dus maşina la un service respectabil din Capitală. Tocmai când era încrezător că şi-a rezolvat problema, hop şi necazul. "Am sunat înainte de a merge să-mi iau maşina şi bine am făcut, pentru că am aflat că maşina mea era în acelaşi stadiu în care o dusesem cu două săptămâni în urmă. Aveau aceeaşi <> pentru mine că piesele există pe stoc, dar nu în România. Mi-au promis că, în alte două-trei săptămâni, maşina mea va fi ca nouă.
I-am crezut... Ce altă soluţie aveam?", ne-a povestit Alexandru. Tot pe încredere a mers şi Florin C. "După ce maşina mea zăcuse o lună într-un service, m-am dus să vorbesc personal cu cel care se ocupa de ea. Am constatat că era neatinsă. Am vorbit cu şefu' de service şi mi-a zis că acum se apucă de treabă şi într-o săptămână e gata.
M-am reîntors peste o săptămână, nimic nou. Mi s-a zis că e gata: <> După alte două săptămâni de aşteptare, m-am hotărât să o iau aşa cum era. Când am încercat s-o pornesc, nu voia. Cei de la service au început <> , <> , <> . Bineînţeles că maşina mea mergea".
În lipsa dovezilor, paguba nu poate fi recuperată
Ion Mateescu, directorul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, ne-a spus că plângerile referitoare la calitatea proastă în service-urile auto sunt frecvente. "La intrarea în reparaţie se emite o comandă de reparaţie. Consumatorul trebuie să fie informat asupra duratei efectuării acestui serviciu. Nu există un termen legal, dar există o planificare şi atunci consumatorul trebuie informat.
Trebuie trecut pe comandă. Tot pe comandă se specifică legea prin care se asigură garanţie pentru serviciul prestat", ne-a declarat Doru Niţă, inspector în cadrul OPC Bucureşti. El ne-a recomandat să ne orientăm spre un alt service dacă cel pe care l-am ales nu întocmeşte un contract de prestări servicii. Directorul OPC Bucureşti spune că atunci când scoatem maşina din service "trebuie să ne uităm dacă totul e la locul lui. Sunt nişte probleme pe care noi ca şi consumatori trebuie să le cunoaştem, pentru că altfel putem să cădem în capcană. Mai ales dacă mergem pe încredere...".
Cum reclamăm
În cazul în care clientul merge pe încredere şi nu cere întocmirea unui contract de prestări servicii cu service-ul auto şi bonul fiscal, nu are cum să facă o reclamaţie în caz că este nemulţumit. "În controalele pe care le-am făcut, am întâlnit foarte multe situaţii în care nu spuneau nimic despre termenul de garanţie pentru lucrările efectuate şi nici nu afişau în unităţi liste cu lucrările pe care le pot face şi tarifele aferente", a mai spus Mateescu.





















































