Utilizator nou pe Instagram: Departamentul de Stat al SUA
0Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi-a deschis de câteva zile cont şi pe Instagram. Nu este prima mişcare de acest fel a unei instituţii americane, Casa Albă având cont de câteva luni, pe lângă cel al fotografului oficial.
Anunţul prezenţei Departamentului de Stat pe Instagram a fost făcut de secretarul de stat John Kerry, care a spus într-un video scurt că „În sfârşit, Departamentul de Stat este pe Instagram şi vă rugăm să ne urmăriţi în jurul lumii“.
Video-ul a fost postat pe 23 septembrie, iar de atunci s-au mai adăugat alte cinci fotografii sau videoclipuri, în care sunt înfăţişate scene din cadrul Adunării ONU.
Casa Albă are şi ea cont pe Instagram, iar din ce în ce mai multe instituţii din SUA aleg acest mediu pentru a se exprima şi a pune imagini din culise, imagini inedite făcute de membrii staff-ului.
Accesaţi acest link pentru a intra pe contul Departamentului de Stat.
Departamentul de Stat al SUA are în acest moment 3.200 de followeri pe reţeaua socială.
Primul video de pe Instagram.
Steagurile pentru adunările oficiale
Barack Obama vorbind la ONU