Unii cercetători AI s-au apucat de fumat, optimiști că tehnologia va vindeca cancerul. „Există un fel de psihoză în masă”
Unii cercetători din domeniul inteligenței artificiale sunt atât de convinși că tehnologia va găsi un leac pentru cancer, încât au început să fumeze, a afirmat Shyam Sankar, directorul tehnic al Palantir, companie americană specializată în analiza datelor, integrarea software și inteligență artificială.

Potrivit Fortune, Sankar a oferit acest exemplu în timp ce vorbea despre „psihoza în masă” care, în opinia sa, a cuprins Silicon Valley, în contextul în care companiile se întrec să creeze inteligența artificială generală (AGI), un computer capabil să gândească și să rezolve probleme la fel de bine ca un om sau chiar mai bine decât acesta.
„Atât de mulți cercetători au început să fumeze pentru a le semnala altor cercetători cât de mult cred în inteligența artificială. Le arăt că mi-am pus toate jetoanele la bătaie.
Așadar, există un fel de psihoză în masă, o iluzie colectivă în jurul acestui subiect”, a declarat el într-un interviu acordat emisiunii „Face the Nation” de la CBS.
Deși nu se știe câți cercetători fumează în speranța că AI va vindeca cancerul, produsele cu nicotină revin în unele birouri din Silicon Valley.
Palantir oferă gratuit pliculețe cu nicotină angajaților de peste 21 de ani, iar unii fondatori de startupuri au început să fumeze inclusiv pentru a-și facilita relațiile profesionale.
„Până când vei face cancer pulmonar, se presupune că roboții noștri bazați pe inteligență artificială vor fi vindecat deja boala”, a declarat Avi Schiffmann, directorul executiv al startupului Friend, care produce gadgeturi cu inteligență artificială, pentru Business Insider.
În ceea ce privește cercetătorii care fumează țigări, Sankar a sugerat că această practică este un simptom al „iluziei colective” care, susține el, a acaparat dezbaterea despre siguranța inteligenței artificiale.
Shyam Sankar a susținut, fără dovezi, că majoritatea cercetătorilor americani din domeniu împărtășesc această viziune, pe care a descris-o drept un „cult milenarist al apocalipsei”.
„Este aproape ca o religie. Ei se gândesc la scenarii apocaliptice provocate de inteligența artificială încă de la începutul anilor 2000”, a spus el.




















































