Totul despre iPhone: Apple are ocazia perfectă de a se alia cu cel mai mare operator din lume şi de a câştiga China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
iPhone 5C ar putea fi cheia succesului pentru Apple în China.
iPhone 5C ar putea fi cheia succesului pentru Apple în China.

Apple îşi va prezenta noul telefon în mai puţin de o lună, conform zvonurilor. iPhone 5C este pe listă, e acel telefon ieftin aşteptat de la Apple, alături de iPhone 5S. Dincolo de lansarea telefoanelor, Apple este aproape de cea mai mare lovitură pe piaţa telecomunicaţiilor: succesul în China prin cel mai mare operator telecom din lume.

Era o vreme în care Apple conducea cu o mână de dispozitive premium piaţa smartphone-urilor. A crescut Android, şi a crescut masiv pe segmentul telefoanelor ieftine, iar acum Apple este doar al doilea jucător. Desigur, cei mai mulţi oameni şi investitori au cerut de la companie un telefon (sau mai multe) ieftin şi pe care să-l ofere în contra telefoanelor medii cu Android. iPhone 5C pare să fie acesta, carcasă din plastic şi mai slab dotat.

Apple însă se mai apropie de încheierea unuia dintre cele mai mari parteneriate: iPhone oferit în reţeaua China Mobile, cel mai mare operator telecom din China şi din lume. Totuşi, China Mobile duce lipsă de utilizatori pe 3G, după cum notează Quartz, şi Apple duce lipsă de vânzări masive în China şi de un telefon mediu. Trăgând linie, iPhone 5C ar fi telefonul perfect pentru China Mobile şi pentru chinezi, iar Apple ar vinde mai mult.

De ce iPhone 5C (doar) în China? Pentru că este o piaţă imensă, fapt demonstrat de Lenovo. „Vinde acum mai multe telefoane şi tablete decât PC-uri, chiar dacă în topul întocmit de IDC este pe primul loc în lume drept producător de PC-uri“, notează VentureBeat. Asta nu înseamnă că Lenovo nu produce telefoane şi tablete bune, dar nu sunt în Europa, nu sunt în SUA, ci sunt în Asia, în China.

Exclusivităţi pentru pace şi vânzări

Apple a avut probleme, în primăvară, cu autorităţile din China. Atunci, în mass-media chineze au apărut articole în care erau criticate gadgeturile Apple şi atitudinea companiei faţă de utilizatori. Chinezii nu s-au ferit să numească Apple o companie lacomă şi să spună că acordul cu clienţii se face în termeni deficitari pentru aceştia. Apple nu are obiceiul de a schimba politica, indiferent că activează în SUA, Europa sau Asia. Iar în China contractul este la fel.

iPhone 5C, vândut exclusiv în China, ar îmbunătăţi relaţia cu autorităţile. În primăvară, Tim Cook, directorul Apple, le-a cerut scuze chinezilor şi a spus că va îndrepta lucrurile. Abordarea este diferită de cea a lui Steve Jobs, dar una ceva mai productivă prin prisma relaţiilor pe care Cook încearcă să le creeze şi întreţină. Xi Gouhua, directorul China Mobile, a spus că ambele părţi sunt aproape de a semna un acord.

iphone 5c

China Mobile câştigă utilizatori pe 3G, deci poate să vândă pachete de date mai mari la costuri mai ridicate, iar Apple câştigă utilizatori. În al doilea trimestru din 2013, Apple a spus că veniturile au scăzut cu 43% în regiunile Taiwan şi Hong Kong, iar cota de piaţă în China a ajuns la 5% după ce era la 9% în trimestrul precedent. Scăderea este evidentă şi continuă, dar acordul cu cel mai mare operator poate schimba lucrurile. Cât de mult? Quartz notează că ar putea genera vânzări de 40 milioane de unităţi. Sună foarte bine pe lângă cele 136 de milioane de iPhone-uri vândute la nivel mondial în 2012.

De ce nu au fost zvonuri despre un parteneriat până acum? Unul dintre motive este că Apple produce telefoanele iPhone după un standard, iar standardul acela nu funcţionează pentru China Mobile, a avut aceeaşi problemă şi în SUA, pentru că o vreme nu a produs pentru reţeaua CDMA (ex.: Verizon), ci doar pentru GSM. Lucrurile s-ar putea schimba cu iPhone 5C (C de la China?), estimat a costa între 250 de dolari şi 350. Nu ar fi acel model ieftin, ci unul mediu, similar iPhone 4S.

Mai mult, China Mobile s-a pus pe treabă şi lucrează să-şi facă reţea LTE (4G, viitorul de după 3G), aşteptată să fie gata până la finalul anului. Cei care nu au smartphone-uri încă ar putea să sară direct spre un iPhone cu conexiune 4G şi doar puţin mai scump decât modelele cu Android. Este cel mai bun moment pentru ambele companii să se alieze, iar după 10 septembrie vom şti mai multe.

Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook.

Află mai multe despre Apple: 

Totul despre iPhone: iPhone 5C apare în noi imagini. Tim Cook, înlocuitorul lui Steve Jobs, reinventează iPhone 3G?

Totul despre iPhone: telefonul din plastic imaginat de Apple, filmat lângă smartphone-urile care au făcut istorie

Povestea femeii care aproape a murit asamblând iPhone-uri şi iPad-uri: „Parcă au cumpărat şi au vândut un lucru“

China vs. Apple: gadgeturile americanilor sunt ţinta maşinii de propagandă chineze

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite