Site-ul care îţi va transforma viaţa sau De ce este Reddit cel mai bun loc de pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe adevarul.ro aţi citit de multe ori despre Reddit, dar chiar aţi înţeles ce este? Noi ştim sigur că nici până în ziua de astăzi nu putem să-l definim cu adevărat, iar orice subiect care începe cu „Reddit“ stârneşte întrebarea „Ce e ăsta?“. Astăzi, adevarul.ro încearcă nefăcutul: să explice Reddit şi să vă arate de ce site-ul acesta poate să însemne celălalt internet pentru voi.

Ce e Reddit? E un site care se autointitulează "prima pagină a internetului". Cele mai populare lucruri de pe web ajung aici, cu ajutorul utilizatorilor. Procesul este simplu şi voi încerca să nu fiu foarte complicat.

Cum foloseşti Reddit?

  • Găseşti un lucru interesant pe internet: o poză, un video, un clip sau un articol de ştiri.
  • Vrei să-l promovezi dincolo de pagina ta de Facebook sau de Twitter
  • Intri pe Reddit şi alegi un subreddit (o subcategorie) unde să introduci acel post.
  • Pui linkul şi îi dai un titlu atractiv (ca la prima pagină a unui ziar).
  • Postarea ta este votată de către utilizatori prin Upvote şi Downvote.
  • Dacă postul tău este foarte popular şi utilizatorii îl apreciază, va ajunge pe prima pagină a subsecţiunii sau a paginii principale din Reddit, de unde va fi distribuit şi votat de sute de mii de oameni.
  • Pentru acest efort primeşti puncte sub formă de Karma. Cu cât ai mai multă karmă, poţi să judeci cât de populare sunt postările tale şi dacă stilul tău este apreciat de ceilalţi utilizatori.

Ce este Reddit?

Dezavantajul Reddit în faţa multor neiniţiaţi este modul cum arată. Nu este un site care se bazează pe design, ci pe conţinut. Este conţinutul în stare pură. Link-urile sunt înscrise în site, iar acolo cititorii comentează şi votează. Mecanismul popular de promovare al ştirilor, imaginilor sau video-urilor face dintr-un material care este primul un fel de balanţă a popularităţii. E greu ca ceva să fie popular pe Reddit şi să nu fie altundeva.

Reddit este astfel un fel de agregator social de ştiri şi conţinut, care se bazează pe votul popular. Comunitatea este cunoscută ca una foarte pretenţioasă şi dură, dar intrarea e mai grea, pentru că Reddit prinde rapid, prin dependenţa pe care o creează.

Ce se poate urca pe Reddit? Aproape orice. La capătul acestui material v-am pus câteva linkuri către subreddituri, adică subcategorii ale site-ului, bazate pe interese comune. Dar acestea sunt o parte infimă. Oricine poate deschide un Subreddit şi îl poate modera. Important este ca utilizatorii să vină pe el. Într-adevăr, site-ul este controversat deoarece există multe subcategorii destul de greu de digerat, unde sunt prezentate chiar imagini dure de la accidente rutiere sau imagini pur şi simplu ... scârboase. Dar nimeni nu vă obligă să ajungeţi acolo. Ceea ce este erotic sau porno este marcat ca atare, ceea ce este plictisitor sau clişeic este marcat ca atare. De obicei, ce ajunge pe prima pagină este foarte interesant.

Una dintre cele mai populare categorii este IAmA, adică Ask Me Anything, unde de-a lungul vremii au venit destule personalităţi care au răspuns întrebărilor redditorilor. Bill Gates şi Barack Obama au ţinut printre cele mai populare sesiuni, preşedintele SUA chiar blocând site-ul din cauza numărului foarte mare de vizitatori.

Momente fascinante din istoria Reddit

Unele clipe pe Reddit au fost de-a dreptul uluitoare, arătând cât de puternic este internetul. Redditorii pot dona bani pentru anumite cauze cu ajutorul Reddit Gold, iar campaniile de strângeri de fonduri au fost foarte de succes, dacă au avut o motivaţie bună.

În decembrie 2010, membrii comunităţii creştine de pe Reddit au decis să strângă fonduri. Cei de pe subredditul ateilor au dorit să le facă o concurenţă plăcută şi au strâns şi ei bani pentru Medicins sans Frontieres şi Fondul pentru Apă Curată. De asemenea, şi cei de pe subredditul islamist au strâns bani. În trei săptămâni, cele trei comunităţi au strâns 200.000 de dolari.

De asemenea, pe Reddit există şi cel mai mare program de Moş Crăciun Secret sau Secret Santa. În fiecare an, din 2010 încoace, redditorii intră în joc şi primesc un alt membru pentru care vor deveni Secret Santa. În total au participat 18.000 de utilizatori şi s-au făcut cadouri de 662.000 de dolari.

În ianuarie 2010, Reddit a donat 185.000 de dolari către fondul pentru ajutoararea statului Haiti. 

Material de studiu

Dacă explicaţiile noastre nu au fost suficiente, am descoperit această infografie pe socialmouths.com şi este necesar să o împărţim cu voi. Câteva elemente esenţiale trebuie scoase în evidenţă:

- Toate meme-urile care au apărut pe internet sunt de pe 4chan sau de pe Reddit.
- Tot ce ajunge pe prima pagină din Reddit este monstruos de popular, cu sute de mii de vizualizări.
- Reddit are 2,5 de miliarde de vizualizări lunar.
- 34,9 milioane de vizitatori unici intră pe Reddit.
- Au fost date 8,3 milioane de comentarii.
- O reclamă pe Reddit costă 20.000 de dolari.

Mai multe în infografia de mai jos:


Ce ar trebui să urmăriţi ca să fiţi convinşi

image

Am decis să vă convingem prin puterea exemplului. Mai jos am pus câteva subreddituri pe care le urmărim şi care ne pasionează. Nu sunt toate. Recunoaştem că, de exemplu, din secţiunea de Tehnologia aflăm foarte multe lucruri interesante şi care au potenţial de ştire sau pentru dezbatere.

r/Romania - numele îi zice totul. Aici e în română, postări despre România şi altele. 

r/EarthPorn - aici veţi găsi cele mai interesante şi fascinante imagini cu Terra. Peisaje, localităţi. Pornografia Pământului este de fapt un loc unde puteţi admira puterea planetei noastre.

r/Funny - numele îi spune totul. Dacă vreţi să vă amuzaţi cu imagini şi povestiri, aici este locul vostru. Poate fi un înlocuitor pentru site-uri cum ar fi 9GAG.

r/AbandonedPorn - nu vă speriaţi de Porn-ul din titlu. Aici veţi găsi cele mai interesante imagini cu clădiri abandonate.

r/Pics - toate imaginile posibile, de obicei amuzante sau controversate. Locul unde puteţi pierde vremea o zi şi să nu vă daţi seama cât a trecut.

r/IAmA - multe personalităţi dau interviuri publice aici cu utilizatorii Reddit. Puteţi participa şi, de asemenea, puteţi să-i întrebaţi. Dacă aveţi noroc, s-ar putea să vă răspundă. Sesiunea IAmA făcută de mine în vară poate fi văzută accesând acest link.

r/Aww - Pisici, câini, capre. Toate imaginile emoţionante şi care vă vor provoca replica "awwww".

r/HistoryPorn - imagini pentru pasionaţii de istorie. Aici sunt urcate poze vechi, cu diverse personalităţi. Fascinant de la început până la capăt.

r/Unheardof - universul hipsterilor, dar şi al celor care vor să asculte muzică nouă şi formaţii de calitate de care nu a auzit nimeni.

r/Wallpapers - vreţi să vă schimbaţi wallpaper-ul la calculator? Aici găsiţi cea mai bună selecţie de imagini.

r/timelinecovers şi r/FBcovers - sunt locurile unde găsiţi imagini cu dimensiunea perfectă pentru a fi poză de copertă pe Facebook.

r/malefashionadvice - Sfaturi de vestimentaţie pentru bărbaţi.

r/Entrepreneur - cele mai bune sfaturi şi poveşti cu antreprenori şi de la antreprenori.

r/Psychology - pentru cei pasionaţi de psihologie, cele mai bune articole din revistele de specialitate, dar şi cazuri specifice care sunt discutate.

r/AskCulinary - sunteţi bucătari la început de drum? Aici este locul unde se pot pune întrebări şi unde vă puteţi rafina reţetele.

r/PerfectTiming - Fotografii care au fost realizate exact la momentul potrivit.

r/listentothis - Dacă mai sus aveaţi melodii necunoscute, aici aveţi recomandările muzicale, indiferent dacă sunt cunoscute sau nu. Dacă nu ştiţi ce să ascultaţi într-o zi, le aveţi aici organizate.

r/explainmelikeimfive - Am scris despre acest subreddit care a devenit şi canal pe YouTube chiar în această săptămână. Aici lucrurile complicate devin mai simple cu ajutorul utilizatorilor. Toate sunt explicate ca la cinci ani.

r/TodayILearnedCele mai fascinante fapte despre care au aflat redditorii. De cele mai multe ori putem afla lucruri de neimaginat despre planeta noastră sau despre noi ca oameni. Un fel de enciclopedie a faptelor întâmplătoare. 

Puţină istorie

Reddit a fost fondat în 2005 de Steve Huffman şi Alexis Ohanian şi a ajuns de la zero la miliarde de vizualizări foarte rapid în ultimii trei ani. Cumva, totul a venit şi pe fondul căderii Digg, un site care funcţionează după acelaşi principiu.

Huffman şi Ohanian au început Reddit prin crearea mai multor conturi false şi postarea de articole pentru a da impresia de diversitate. În 2006, corporaţia Conde Nast a cumpărat site-ul cu 20 de milioane de dolari, iar în aprilie 2011 Reddit a trecut pentru prima oară peste Reddit.

În februarie site-ul a trecut de un miliard de vizualizări, iar de atunci creşte încontinuu.

O infografie cu un timeline puteţi găsi mai jos. Daţi click pe ea pentru a vedea versiunea completă.

infografie reddit
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite