Exclusiv România, sub asalt cibernetic: doar 1 din 10 atacuri este detectat. Avertismentul șefului DNSC
0Într-o lume în care fraudele online, conturile clonate și videoclipurile false generate de inteligența artificială devin tot mai sofisticate, România se confruntă zilnic cu zeci de mii de atacuri cibernetice. Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), explică la interviurile „Adevărul” care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac românii online, cum funcționează linia unică 1911 pentru raportarea incidentelor digitale și de ce „războiul hibrid dus de Rusia a schimbat fundamental paradigma securității cibernetice în regiune”.
Adevărul: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac românii online, în opinia dumneavoastră?
Dan Cîmpean: În primul rând, mulți dintre utilizatori manifestă naivitate. Nu sunt conștienți de faptul că mediul online, spațiul virtual, ridică niște riscuri semnificative, aș putea spune, la acest moment. Riscuri care sunt legate, pe de o parte, de noile tehnologii, noile platforme, aplicații pe care le utilizăm profesional sau personal, dar sunt și legate de faptul că avem nevoie, ca simpli utilizatori sau ca profesioniști, de un bagaj de cunoștințe net superior cu ceea ce era în anii anteriori.
Deci observăm, pe deoparte, o proliferare a tehnologiilor, multe din ele cu vulnerabilități cunoscute sau mai puțin cunoscute. Evident, vulnerabilități care sunt exploatate de către actori malițioși. Și, în același timp, observăm și o proliferare a tehnologiilor care ajută atacatorii cibernetici, a metodelor de inginerie sociale pe care aceștia le folosesc. Și pot să spun că sunt din ce în ce mai inovative și mai inventive. Astfel încât utilizatorii să fie păcăliți, pur și simplu să li se fure datele de utilizator, date personale, sau să fie constrânși, într-un fel sau altul, să execute tranzacții financiare.
Există o campanie națională de educație digitală în derulare și de ce nu avem încă un modul obligatoriu de siguranță online în școli?
Dan Cîmpean: Opinia noastră a directoratului este că trebuie să împingem genul acesta de cunoștințe tehnice și nontehnice. Trebuie să împingem mesajele de conștientizare către vârste din ce în ce mai fragede. Sunt multiple campanii de conștientizare, asta o pot spune foarte clar, pentru că și noi suntem implicați în unele din ele. De exemplu, siguranța online, unul din programele de care suntem cei mai mândri împreună cu Poliția Română și cu Asociația Română a Băncilor, dar avem nevoie de mult mai multe de astfel de vehicule, avem nevoie de mult mai multe inițiative, avem nevoie să le creștem, să mărim acoperirea celor existente. Și vreau să spun, sunt foarte multe inițiative ale unor organizații neoguvernamentale, dar și actori privați care își pun la dispoziție resursele și care doresc să contribuie la partea aceasta de prevenire a infracțiunilor informatice, pentru că știm foarte bine, la fel ca în medicină, e mai ușor să previi decât să tratezi.
Ce poate face un angajat obișnuit dacă primește un e-mail suspect? Unde poate raporta?
Dan Cîmpean: În primul și în primul rând, să nu uităm, prima linie de apărare este utilizatorul. Deci aici, atenția, scepticismul și un pic de prudență și pragmatism în manipularea acestor mesaje, în procesarea lor, în răspunsul sau reacția în urma unui mesaj care ne vine pe diverse canale. Poate să vină pe e-mail, poate să vină prin platformele de comunicare, de mesagerie sau pe orice alt canal. Deci în momentul în care astfel de mesaje vin, evident, trebuie să ne uităm cu mare atenție cine l-a expediat, dacă este o persoană sau un utilizator din lista noastră de contacte, Și, în primul și în primul rând, mare atenție la mesajele nesolicitate sau venite complet din neant.
De cele mai multe ori, sunt mesaje extrem de apetisante, care conțin oferte, promoții, propuneri de toate felurile. Și primul lucru pe care trebuie să-l facem ca simpli utilizatori este să ne consultăm cu experți. Aproape toate organizațiile au specialiștii în IT sau specialiștii în securitate cibernetică, deci mult mai specializați. Ei sunt un prim pas, un prim filtru suplimentar la care putem să apelăm. Deci ne consultăm cu cei care se pricep, cu cei care citesc mai mult, care sunt la curent cu noile tipuri de amenințări și atacuri și, în funcție de consultare sau de concluziile pe care le tragem, trecem sau nu la pașii următori.
Care sunt cele mai periculoase tipuri de escrocherii online în 2025? Apelurile false? Conturile clonate? Videoclipurile generate cu inteligență artificială care apar din ce în ce mai multe social media?
Dan Cîmpean: Aș putea să spun că toate sunt la fel de periculoase. Pe de altă parte, acestea sunt doar vectorii prin care atacurile cibernetice se manifestă. Observăm periodic, dar realmente periodic, la nivelul României, utilizarea imaginii brandurilor unor personalități publice din toate sferele, de la domeniul sportiv până la politic, de la jurnaliști până la parlamentari sau factori de decizie, pe de o parte. Dar pe de altă parte se folosește foarte mult și brandul unor organizații, organizații care au business legitim sau activitate legitimă. Ce observăm? Foarte multe mesaje care țintesc determinarea utilizatorului să execute o tranzacție financiară. Deci sunt celebre scamuri prin care atacatorii intră în contact cu noi ca utilizatori și încet încet în pași bine măsurați, atenți, pregătiți și făcuți după un playbook foarte bine definit, ne duc până la punctul în care ni se solicită efectuarea unei plăți, sub un pretex sau altul, pentru o cauză sau alta. Deci, o primă recomandare mare pe care noi o transmitem sistematic tuturor, în momentul în care ți se cere să execuți o tranzacție financiară, probabilitatea să fie un scam este foarte, foarte mare. Mai ales când, aparent, cei care solicită executarea unor astfel de tranzacții financiare sunt instituții ale statului, sunt chiar bănci sau sunt diverse organizații. Practic nici o astfel de organizație legitimă nu o să mă contacteze printr-o aplicație de mesagerie, printr-un telefon direct solicitându-mi să fac o tranzacție. Deci când asta se întâmplă, aproape sigur este un scheam, este o tentativă de înșelăciune.
Există în România o linie unică pentru raportare incidentelor informatice, nu știu, un fel de 112 digital?
Dan Cîmpean: Da, este chiar 1911. Este un număr unic național la care colegii mei de la directorat în regim 24 din 24 răspund la acest telefon, iar în momentul în care nu răspund, evident, mesajul este preluat automat de către un robot care îl prelucrează. Se pot raporta pe această cale. Ce vreau să precizez, aceste înșelăciuni, aceste atacuri cibernetice, combinate cu înșelăciuni, deci cu fraude de natură financiară, devin din ce în ce mai complexe, din ce în ce mai sofisticate, iar linia de demarcație între un incident cibernetic, deci un incident care ne impactează confidențialitatea, disponibilitatea sau integritatea datelor și a infrastructurilor și partea de fraude, de scheme, de înșelăciune, devine din ce în ce mai vagă. De foarte multe ori acestea se întrepătrund. Asta înseamnă că, evident, conform legii sunt și mai multe instituții competente ale statului care sunt implicate. Deci, în unele cazuri este de competența directoratului, în alte cazuri de competența poliției române, a parchetului sau a altor instituții care au alt tip de atribuții.
Câte atacuri cibernetice se înregistrează în medie într-o zi în România și ce procent vizează instituțiile publice și câte companii private?
Dan Cîmpean: Foarte dificil să spun care este procentul, pentru că depind foarte mult de campanii. Depind foarte mult de tipul și campania care e în derulare. Ce observăm acum din ce în ce mai mult? Sunt atacuri cibernetice care în mod sistematic țintesc organizații dintr-un anume sector. Sunt atacuri care țintesc spitalele, sectorul sănătate, după care urmează atacuri care țintesc domeniu energetic, apoi farmaciile, apoi avocații, juriștii și notarii și tot așa. Cu un mix de instituții publice sau organizații private. Ca număr, noi la directorat, prin tehnologiile pe care le avem, detectăm în jur de câteva zeci de mii în derulare zilnic și un număr de două până la trei sute, în medie, de infrastructuri care sunt țintite în mod sistematic. Asta nu înseamnă că atacurile au și succes. Sunt blocate la un moment dat de echipamentele, de instrumentele pe care cei care administrează acele infrastructuri le au. Dar vorbim de zeci de mii de atacuri detectate zilnic și mi-aleg cu atenție ce spun acum, probabil noi detectăm undeva în jur de 10-15% din atacurile de rol. De aceea, un element foarte important și un mesaj foarte important pe care vrem să-l transmitem este că aceste atacuri sau tentative de atac... este important ca ele să fie raportate. Să fie comunicate. Evident, există prevederi legale și organizații care au obligația să ne informeze despre atacuri și mai este și un aspect foarte practic și pragmatic: în momentul în care nu știm că s-a întâmplat un atac, posibilitatea ca noi, directoratul sau alte instituții să sprijinim victima acelui atac este foarte mică. Nu știm că s-a întâmplat, nu-i putem ajuta.
Cât timp îi ia unei instituții publice să-și revină după un atac cibernetic serios? Și ce înseamnă concret pentru un cetățean de rând dacă se întâmplă un atac asupra unei instituții? Îi pot fi afectate și lui datele, banii sau serviciile esențiale?
Dan Cîmpean: Majoritatea statisticilor privind incidentele cibernetice majore, privind atacuri mai mult sau mai puțin sofisticate, dar cu impact semnificativ asupra organizațiilor, arată că de regulă durează cel puțin câteva zile curățarea infrastructurii, restaurarea serviciilor a infrastructurilor, pentru a ajunge la nivelul de dinainte de atac. Evident, depinde de tipul atacului. Sunt multe atacuri care, de exemplu au ca obiectiv clar impactarea infrastructurilor astfel încât aceasta să nu mai fie disponibilă. Spre exemplu, un site de web sau o aplicație este bombardată pur și simplu de atacatori cu informația astfel încât utilizatorii legitimi nu o mai pot accesa. Deci acolo impactul este imediat. În momentul în care punctele de unde originează atacuri sunt izolate, evident, totul revine cumva la normal. Sunt atacuri de tip ransomware foarte multe și acestea sunt cele mai frecvente cu care ne confruntăm la nivelul României. Atacuri în care datele sunt criptate, deci sunt practic inutilizabile de către organizația respectivă. Atacatorii solicită o răscumpărare desigur, iar recomandarea noastră este întotdeauna: nu plătiți această răscumpărare din două motive. În primul rând, nu negociem cu teroriștii cibernetici, cu infractorii și în punctul doi, nu vrem să încurajăm fenomenul. În cazul acestor atacuri, în funcție de complexitatea infrastructurii pot dura ore, zile, chiar luni de zile în care organizația impactată face eforturi în a-și restabili, în a-și reface infrastructura. Deci depinde de tipul atacului, poate dura câteva ore, câteva zile sau chiar luni de zile.
Există o statistică privind pierderile suferite de IMM-uri? Dintr-o discuție anterioară știu că acestea nu prea raportează astfel de cauze.
Dan Cîmpean: Observăm că e o reticență în a raporta pierderile și, în primul rând, sincer, e destul de complicat de cuantificat pierderea de către o organizație, pentru că nu sunt doar costurile imediate pentru refacerea serviciului și a infrastructurilor, adică nu este vorba doar de serverul pe care ți-l cumperi și licențele, aplicațiile software pe care trebuie să le instalezi sau să le reinstalezi, ori costul consultanților, experților care te ajută să faci asta. Trebuie să luăm în considerare și costul de oportunitate, deci business-ul pierdut de organizația respectivă. Cifre pe care le avem din discuții cu astfel de organizații impactate ne arată că un atac semnificativ pentru o organizație medie poate costa lejer și ușor, în jur de 150.000 de euro, impact imediat - organizația respectivă. Dar în cazuri de incidente majore, și am avut câteva incidente majore la nivel național, costurile pot merge foarte rapid în ordinul a zeci de milioane de euro.
Statul are un fond special pentru situații de urgență cibernetică, cum are pentru dezastre naturale?
Dan Cîmpean: Mi-aș dori să avem un astfel de fond, din câte știu nu avem sau nu există discuții în acest sens, sau un fond care este alocat special pentru așa ceva. Pe de altă parte, opinia mea este că am putea să evităm constituirea sau utilizarea unui astfel de fond. Ar fi mult mai simplu, așa cum am mai spus, să ne concentrăm pe prevenirea incidentelor decât pe tratarea consecințelor, pentru că, evident, consecințele vor fi mult mai costisitoare decât măsurile tehnice și nontehnice. Unele din ele ridicol de simple, dar care ne scutesc de foarte multe de probleme. Aș prefera mai mult să investim în mod sistematic în educația utilizatorilor, deci a personalului, astfel încât aceștia să fie mai puțin tentați să deschidă un document primit de la un necunoscut sau să dea click pe un link tot necunoscut, or să-și instaleze într-un fel sau altul diverse aplicații din surse extrem de dubioase. Deci aș prefera foarte mult ca organizațiile să aloce fonduri (organizații publice sau private, și mulți deja o fac, dar un pic mai mult pe partea de conștientizare și de școlire, de instruire a personalului), iar pe de altă parte bunele practici pe care le observăm la nivel de Uniune Europeană sau la nivel mondial, ne arată că pentru orice proiect IT, pentru orice implementare de nouă platformă, nouă aplicație, nouă infrastructură, trebuie să se aloce și o parte din bugetul întregului proiect, de regulă ceva în jurul a 5%, poate un pic mai mult, pentru teste pe partea de securitate informatică. De foarte multe ori, categoria aceasta de teste, din păcate, este cumva ignorată sau neglijată sau are o pondere mai mică decât ar fi nevoie, pentru că, evident, ne concentrăm pe a pune în funcțiune platforma, a pune în funcțiune site-ul, a pune în funcțiune aplicația respectivă, dar consecințele, din punct de vedere cyber, se văd în perioada următoare și, de regulă, e mult mai costisitor remedierea unor vulnerabilități atunci.
Cât investește o țară ca Polonia sau Estonia în securitate cibernetică?
Dan Cîmpean: Un prim răspuns, și o spun direct și deschis, este mult mai mult decât România. Nu mă bucură, evident, contextul acesta. Mi-aș dori și rolul meu, printre altele, să-mi vând marfa, să-mi vând domeniul cyber, să-l încurajez, să-l fac cât mai vizibil, să încurajez toți factorii de decizie să aibă subiectul cyber pe agendă, dar ar fi naiv să credem că un astfel de domeniu poate funcționa fără costuri. Deci, securitatea cibernetică, ei bine... costă, dar va fi întotdeauna mai puțin costisitoare decât remedierea unor incidente. Acum revenind la Estonia și Polonia, Polonia, de câțiva ani, în principal după începerea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, a început să investească masiv în domeniu cyber, la multiple nivele, începând de la simpli utilizatori, de la educație în domeniu, dar până la întărirea rezilienței cibernetice de nivel național, în particular prin alocarea unor fonduri bine gândite, bine țintite, în domenii, în principal: business, dar și sector public. În același timp, domeniu civil, domeniu militar, sectorul inteligenț. Estonia, cumva, este un caz diferit. Ei sunt, să spun așa, elevul, studentul bun văzut din punctul acesta de vedere. După atacurile majore cu care s-au confruntat în anul 2007, s-au rebranduit și poziționat ca una din țările din Uniunea Europeană care sunt, spun ei, foarte digitalizați și care acordă o atenție deosebită domeniului. Eu am o opinie ușor diferită pe un aspect care este foarte important și care pe noi, pe România, ne avantajează. Securitatea cibernetică este, în primul rând, un sport de echipă și este un domeniu în care și numărul de experți, numărul de creiere contează. Nu contează doar bugetele, doar strategiile, doar claritatea programelor. Din punctul ăsta de vedere, România cred că este net superior poziționat acestor două state, care nu concurează cu noi, ca să fim foarte bine înțeleși. Suntem într-o relație foarte bună de cooperare, lucrăm cu ei, ne aliniem cu ei pe foarte multe domenii, dar, evident, rolul nostru e să ne protejăm prioritățile și interesele strategice naționale. Deci, stau mai bine ca noi pe domeniul investiției naționale, publice și private în domeniul cyber, stau mai puțin bine decât noi la capitolul resursă umană și potențial al acestei resurse umane în care eu cred foarte, foarte mult. Deci aici va fi diferența și cred că avem toate elementele ca să facem o diferență majoră prin comparație cu aceste două state.
În campania electorală de anul trecut, rețelele sociale au fost un vector major de manipulare și dezinformare, culminând cu ascensiunea neașteptată a lui Călin Georgescu, în turul al doilea. Ce măsuri concrete a luat DNSC după acel episod și cum poate fi prevenită repetarea unui asemenea scenariu în următoarele alegeri?
Dan Cîmpean: O să încep cu o mică, să spun, dar necesară clarificare, pentru că primim tot timpul această întrebare. Noi, ca directorat, nu avem prin lege atribuții pe partea de combaterea manipulării, a dezinformării. Este domeniu de competență al altor instituții, mult mai specializate și care au și baza legală pentru acest lucru. Evident, nu ascundem și nu o să o ascundem niciodată. Noi, ca directorat, am fost implicați. Am contribuit, am ajutat, am furnizat sprijin tehnic autorităților care s-au ocupat de alegeri. Evident, am analizat cu atenție și am răspuns la incidente de natură cibernetică, dar, la un moment dat, multe elemente au devenit convergente. În primul rând, rolul neașteptat de important de mare pe care platformele de social media l-au avut. O mare îngrijorare pe care noi am avut-o și o avem în continuare legată de platformele de social media, legate de multe platforme care, într-un fel sau altul, conectează zeci de mii, sute de mii, milioane de utilizatori la nivel de România, este că aceste platforme, evident, dacă sunt utilizate în mod malițios, fie de administratorii platformei, fie de utilizatori sau grupuri de utilizatori... Pe lângă mesaje, de informare, dezinformare sau mesaje legitime, de orice fel, pot propaga, evident, malware. Noi cu acest mindset, cu aceasta minte, am intrat în acest proces de a sprijini celelalte autorități. Și am avut pe listă partea de comportament neautentic pe platformele de social media. Ca să explic în trei cuvinte despre cum vedem noi acest aspect. Evident, sunt utilizatori legitimi care își publică mesajele legitime sunt opiniile pe care au dreptul prin Constituție și prin toată baza legală să-și le exprime. Dar sunt în același timp și boți. Opinia noastră, una simplă, tehnică, este că boții nu au drepturi. Boții sunt doar programe automatizate sau coordonate gestionate în mod deliberat prin centre de comandă și care nu ar trebui să aibă drept la opinie, nu ar trebui să aibă o influență mai mare decât necesară. S-a dovedit că, într-adevăr, rețelele automatizate propagă cu o viteză fantastică mesaje de toate tipurile și, în același timp, riscul pe care noi vrem să-l monitorizăm sistematic este riscul că aceste rețele, prin rețelele de boți, să propage, așa cum am mai spus, malware. Vă dau un exemplu care este relativ recent. S-au accentuat în prima parte a acestui an, deci în 2025, atacurile de tip click-fix, deci mesaje video pe diverse platforme de social media, să nu le dau numele ca să nu le facem reclamă, mesaje video care pur și simplu îndeamnă utilizatorul standard mai naiv sau mai puțin naiv, să execute anumiți pași, să instaleze anumite programe, programe care surpriză-surpriză, dau acces neautorizat la datele persoanei respective, la infrastructurile cu care persoana e conectată sau cu care lucrează. Deci observăm pe lângă partea de dezinformare, manipulare, apare și partea aceasta, să spun, direct de domeniul securității cibernetice, prin care utilizatorii sunt ţintiţi. Deci, noi lucrăm în acest context, ne coordonăm cu alte instituţii ale statului şi un aspect foarte important pe care vreau să-l subliniez: nu doar partea de răspuns la incidente, nu doar partea de combaterea acestor vectori de ameninţare, dar şi partea de coordonare şi comunicare între instituţii, între instituţii şi mass media, între instituţii şi mediul privat care au avut o contribuţie pe partea de combatere a unor atacuri deschise și directe, mai ales pe partea cyber și aceasta este extrem de important.
În condițiile intensificării războiului hibrid dus de Rusia, cum se schimbă abordarea României în domeniul securității cibernetice? Trecem cu adevărat de la reacție la prevenție și ce înseamnă acest lucru în termen de educație digitală, colaborare interinstituțională și parteneriate cu mediul privat?
Dan Cîmpean: Opinia noastră este foarte simplă, a directoratului. Rusia, în spațiul virtual, în mediul cibernetic, este una dintre cele mai mari, directe și masive amenințări cu care ne confruntăm. Foarte multe incidente cibernetice serioase, pe care le-am limitat ca impact împreună cu partenerii de mediu public și privat: sunt grupări pro-Kremlin care deschis și direct vorbesc despre asta, se laudă cu acest aspect. Se laudă și amenință cu atacuri cibernetice, practic la aproape orice decizie la nivel național se ia, în contextul acesta. Simplu fapt că România sprijină Ucraina sau sprijină un set de sancțiuni împotriva Federației Ruse, e urmat imediat de un val de atacuri cibernetice. Deci războiul acesta de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei în regiune a schimbat clar paradigma, a repozitionat foarte multe grupări încurajate, sprijinite de Federația Rusă în spațiul cibernetic, care sunt deosebit de agresive. Sunt grupări care țintesc sistematic, în cazul României, infrastructura energetică, instituțiile publice, sectorul guvernamental, dar ce observăm, au început sistematic să se îndrepte și spre alte sectoare. Deci o amenințare cu care clar ne confruntăm, pentru combaterea căreia ne coordonăm la nivel de Uniune Europeană cu celelalte state membre și, evident, la nivel național cu toate instituții care au competențe, credem că fenomenul va continua. Deci chiar în momentul în care va fi un armistițiu, va fi o pace pe care toți ne dorim în Ucraina, atacurile - această situație care este aproape de nivel de război în spațiu cibernetic...astea vor continua. Dintr-un motiv foarte simplu, este ușor de lansat un atac cibernetic. Așa cum am zis, o fac din ce în ce mai direct și fără să se ascundă. Iar lumea civilizată... lumea occidentală are, într-o măsură destul de mică, posibilitatea să răspundă unor astfel de atacuri. Deci poți să te aperi de ele, poți să le izolezi, dar, evident, nu se fac operațiuni ofensive din partea statelor Uniunii Europene împotriva Federației Rusă.
Se încarcă comentariile...
