„Părintele“ open source: „Produsele Apple sunt nişte cătuşe digitale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Ceata s-a prezentat public astăzi, în Aula Magna de la Facultatea de Drept. Alături de membrii acestei fundaţii care crede în libertatea software-ului a fost şi cel mai cunoscut om din acest domeniu, Richard Stallman. El a vorbit despre Facebook, despre ce înseamnă această libertate a programelor şi ce crede despre acţiunile marilor corporaţii.

Richard Stallman este fondatorul proiectului GNU şi preşedintele Free Software Foundation. Pentru cei pasionaţi de programe de calculator, de tehnologie, acesta este un nume foarte cunoscut deja. Pentru ceilalţi trebuie specificat că acesta este una dintre cele mai ample acţiuni din industria tehnologică. Cum ar fi să ai un program gratuit care să poată fi modificat de oricine doreşte cu respectarea creditului? Aceasta este întrebarea pe care şi-a pus-o Stallman în urmă cu aproape trei decenii.

Dacă sunt părintele open source, atunci a fost conceput prin inseminare artificială cu spermă obţinută fără acordul meu. Richard Stallman supranumit de mulţi şi „Părintele open source“

În timp, GNU a devenit sistem de operare şi punct terminus pentru toate programele libere. Aşa le numeşte Stallman, programe libere. Chiar a încercat să le spună în română aşa. Programul ar trebui să fie gratis şi liber.  Corporaţiile sunt cele care îşi lasă „urme“ nu tocmai pozitive în programele pe care le comercializează şi asta distruge industria, consideră Stallman.

„Cătuşe digitale“ tot mai populare

„Poţi ajunge la o dilemă - şi-a început discursul despre corporaţii Richard Stallman. Ai un program, iar unui prieten îi place. Ce faci? Îi dai programul şi încalci regulile pe care le-ai acceptat ale producătorului sau nu-i dai şi eşti un prieten rău. Alegi răul cel mai mic, asta e soluţia. Răul cel mai mic e să-i dai programul.“ El susţine că asta nu-l face un bine pe acel rău, ci doar o soluţie de mijloc. „Bine, poţi să nu ai prieteni. Sau să ai prieteni pe Facebook“, a mai fost o altă rezolvare cam nefirească pe care a furnizat-o.

El, după cum a şi stabilit ideea în anii '80, vrea libertate asupra unui program. Vrea ca cel care găseşte o eroare, să o poată îndrepta. Vrea să nu mai fie această „închisoare“ instituită de corporaţiile care vând software. Închisoare pe care au depăşit-o utilizatorii de iPhone prin jailbreak, a mai spus fondatorul GNU.

Stallman vede o mare problemă în dispozitivele mobile şi în software-ul actual. „Produsele Apple sunt nişte cătuşe digitale. Aplicaţiile lor sunt nişte cătuşe digitale. Acestea sunt surse de supraveghere şi de interceptare de către companii“, a mai afirmat acesta. El a spus că au fost cazuri de aplicaţii în App Store care supravegheau oamenii, le-a numit cele mai mici unelte de monitorizare. Şi nu există platformă care să nu facă asta, să nu urmărească utilizatorul prin geolocalizare sau prin alte mijloace.

Facebook este o chestie monstruoasă! Îţi încarci pozele şi le facilitezi crearea unei baze de date cu informaţii despre oameni. Au programe de recunoaştere facială pe care le folosesc.“ Recomandarea sa? Fără Facebook. Asta ar fi o soluţie cam radicală pentru mulţi utilizatori. Stallman nu este de acord cu această manipulare a informaţiile personale, cu vinderea lor, dar nu găseşte că, în esenţă, Google ca motor de căutare e rău. Ci doar  înmatricularea, fişarea fiecărui utilizator e rea.

„Plagiatul e formă de minciună“

Richard Stallman a trasat o paralelă şi între software şi alte domenii, cum ar fi scrierea de cărţi. „Scrii dintr-o carte, preiei fragmente, numeşti omul acela, are dreptul acesta. Plagiatul e o formă de minciună, nu hoţie cum încearcă unii să spună.“ Stallman a discutat şi problema cu Kindle de la Amazon şi acest univers al cărţilor electronice. 

„Amazon a şters, în 2009, mii de exemplare din «1984» [o carte scrisă de George Orwell despre comunism şi regimuri totalitare]. Au acţionat la fel cum face regimul din carte, prin distrugerea cărţilor care nu le convin.“ Astfel, utilizatorul nu are nicio putere să acţioneze, este la decizia companiei. Asta nu vrea Stallman şi de aceea spune că a fondat GNU, vrea libertatea programelor.

Fondatorul GNU a glumit şi pe marginea pirateriei. „Pirateria reprezintă distrugere de corăbii. Sunt evaziv când lumea mă întreabă de piraterie. Dacă aş face piraterie, aş distruge corăbii, nu?“

Filosofia lui Stallman şi-a găsit lăcaş şi în România, Fundaţia Ceata asta îşi propune şi la fel ca GNU, al cărui nume e o recurenţă (GNU is not Unix), Ceata înseamnă Ceata eliberează artele şi tehnologiile actuale. Vrea să instituie un domeniu de lucrări libere - atât programe, cât şi lucruri care ţin de artă. Au parteneriate cu mai multe nume din industrie, cum ar fi Mozilla, Fedora sau chiar Proiectul GNU şi este prima fundaţie axată pe programe libere.

Fundaţia Ceata şi-a început activitatea în iunie 2008 în Bucureşti ca grup informal. Ceata a organizat numeroase evenimente în Bucureşti şi în alte oraşe din România, precum şi în Chişinău (Republica Moldova) dedicate promovării libertăţilor utilizatorului şi a desfăşurat proiecte ce au avut ca obiectiv realizarea de programe de calculator şi opere artistice sub licenţe libere. Printre acestea se numără publicaţia electronică „Fii liber“.

Două proiecte cunoscute la care au lucrat sunt Harta politicii, dexonline (aplicaţie pentru Firefox OS - viitorul sistem de operare al Mozilla) şi la o aplicaţie de sondaje.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite