Moviora, site-ul care îţi spune ce film să vezi în funcţie de starea ta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorul nebun de la Moviora ne propune filme în funcţie de dorinţele noastre
Cercetătorul nebun de la Moviora ne propune filme în funcţie de dorinţele noastre

Nu ştii ce film să vezi şi nu ştii de unde să-ţi iei recomandările? Există un site pe internet care te ajută să-ţi selectezi filmele în funcţie de starea şi dorinţele tale.

Moviora.com nu este cel mai complicată platformă din lume şi funcţionează pe principiul unui formular cu diferite întrebări. De exemplu, în momentul când am intrat pe site prima întrebare a fost dacă am dori să vedem o dramă. După ce am zis nu, cercetătorul “nebun” al site-ului Moviora ne-a propus o comedie. Am acceptat.

Dar putem să combinăm alegerea noastră, cu posibilitatea de a vedea şi un film romantic, aşa că am zis, “de ce nu?”. Moviora ne-a întrebat şi dacă am dori să vedem un film cu o nuntă, dar am zis pas şi am ales acţiune. Aşa că la final, bazându-se pe faptul că vrem să vedem o comedie romantică, dar care are şi caracteristicile un film de acţiune, ni s-a recomandat “This Means War”.

Site-ul oferă trailerul filmului şi o prezentare a acestuia, plus ratingul pe care îl are acesta pe una dintre cele mai mari platforme de critică de film de amator din lume, Rotten Tomatoes.

Moviora este o variantă simplă pentru zilelele când nu avem foarte mult chef să căutăm un film şi vrem să ne fie oferite variante. Am putea alege sfaturile prietenilor de pe Facebook, dar s-ar putea să nu primim un răspuns mulţumitor.

Puteţi intra pe Moviora accesând acest link. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite