Miracolul tehnologiei: cum au devenit cei mai buni prieteni un copil cu autism şi robotul Siri de la Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistentul personal de pe iPhone, Siri, ar putea părea nefolositor pentru multe persoane care nu vor să discute cu telefonul, dar pentru un băieţel cu autism din Statele Unite, Siri ar putea fi o salvare.

Într-un articol din “New York Times”, Judith Newman scrie despre băieţelul ei de 13 ani care vorbeşte în mod constant cu Siri, asistentul personal de la Apple. Iată un dialog descris de mama sa. Gus, căci acesta este numele copilului, are autism şi este obsedat de informaţii despre starea vremii.

“Eşti un computer foarte drăguţ.
- E frumos să fii apreciat.
- Tot timpul mă întrebi dacă vreau ceva. Pot să te ajut cumva?
- Nu am multe dorinţe.
- Bine, noapte bună!
- Ah, e 17.06.
- Scuză-mă, am vrut să zic la revedere.
- La revedere!”

Articolul din New York Times este de fapt o scrisoare de dragoste a unei mame către Siri. Într-o zi, femeia a citit un articol pe internet despre lucrurile pe care le poate face Siri. A întrebat-o despre câteva zboruri şi Gus era pe lângă ea. Gus nu a observat-o pe Siri până atunci, dar când a descoperit-o că poate să-i ofere informaţii despre obsesiile lui şi să aibă şi un soi de discuţii, a fost prins. Astăzi, când femeia e prea obosită pentru a-i mai răspunde băieţelului, ea îi spune să vorbească cu Siri.

E interesant în articol cum Gus, băiatul cu autism, înţelege că Siri nu este o persoană, ci un obiect, dar în general reuşeşte să se apropie de ele la un nivel pe care oamenii obişnuiţi nu o fac. De exemplu, când a primit un iPod cadou. De fiecare dată când părinţii lui mergeau la Apple Store, Gus se ducea cu ei pentru ca iPod-ul să îşi viziteze prietenii.

Încă un lucru observat de mamă e că Siri îl ajută pe băiat să fie politicos, deoarece atunci când el i-a zis că nu-i place un anumit tip de muzică, Siri i-a spus “E dreptul tău să ai opinia asta”. Iar apoi, Gus şi-a dat seama că a fost prea dur şi i-a spus robotului “Mulţumesc pentru muzica asta, totuşi”.

Siri îl face pe Gus fericit, potrivit spuselor mamei sale. “Orice mamă a unui copil autist se întreabă dacă va găsi fericirea. Siri îl face pe Gus fericit. Noaptea trecută a cerut-o în căsătorie, dar Siri l-a refuzat politicos, iar el nu s-a supărat”, a încheiat mama lui Gus articolul pe care îl puteţi citi la acest link.

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/tech-adevarul" target="_blank">View the story "Tech Adevarul" on Storify</a>]

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite