Logitech G lansează mouse-ul de gaming G502 X în trei variante: cu fir, fără fir și PLUS

0
Publicat:

Logitech G a lansat modelele G502 X, G502 X LIGHTSPEED și G502 X PLUS, trei variante actualizate ale celui mai popular mouse de gaming al producătorului elvețian.

Logitech G502 X Plus
Logitech G502 X Plus

Toate modelele G502 X sunt prevăzute cu noile switch-uri hibride optic-mecanice LIGHTFORCE, care oferă viteză și fiabilitate, precum și o rată de răspuns rapidă.

LIGHTFORCE este o tehnologie de micro-switch care combină beneficiile switch-urilor optice cu senzația celor mecanice. 

Tehnologia LIGHTFORCE prezentă în switch-ul optic folosește părți de contact galvanic și se comportă la fel ca switch-urile mecanice, menținând senzația de claritate. 

G502 X are un buton Shift DPI reproiectat, reversibil și detașabil pentru a se adapta la o varietate de dimensiuni ale mâinilor și stiluri de prindere. Rotița de scroll a fost ajustată pentru o stabilitate mai mare și greutate mai redusă. Dar a fost păstrat scroll-ul rapid și precis al lui G502, încărcarea USB-C la versiunile wireless, și exoscheletul subțire pentru reducerea greutății și fermitate.

Noul G502 X vine, de asemenea, echipat cu senzorul optic de ultimă generație HERO 25K, cu o precizie de 1:1 la niveluri sub-micron și zero netezire, accelerare sau filtrare.

Pe lângă performanța sa, atunci când intervine si tehnologia LIGHTFORCE, oferă un timp de răspuns cu 68% mai rapid decât generația anterioară. Mai mult, actualizarea protocolului wireless LIGHTSPEED permite gamerilor să conecteze două dispozitive LIGHTSPEED la un receiver folosind Device Pairing Tool din G HUB. Gamerii pot alege să opereze G502 X cu același receiver ca și tastaturile lor de gaming Logitech G915, G915 TKL sau G715.

În plus, linia G502 X este compatibilă cu mousepad-urile wireless Logitech G POWERPLAY pentru a prelungi viața bateriei.

Modelul G502 X PLUS vine cu LIGHTSYNC RGB cu următoarele caracteristici: iluminare fluidă personalizabilă cu 8 LED-uri, efecte de pornire și oprire și optimizarea bateriei prin detectarea activă a jocului.

Toate cele trei variante sunt disponibile în culorile alb și negru.

Preț și disponibilitate

Logitech G502 X, G502 X LIGHTSPEED și G502 X PLUS vor fi disponibili pe website-ul LogitechG și, începând cu luna septembrie, în magazinele partenere , la prețurile recomandate de 384 lei, 675 lei și, respectiv, 774 lei. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite