Huawei vrea să cumpere Nokia
0Huawei ar fi interesat să preia Nokia pentru a deveni cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel mondial, a declarat un director din cadrul grupului chinez, citat de Financial Times.
"Luăm în calcul astfel de achiziţii. Poate că o fuziune ar putea oferi sinergii, dar totul depinde de dispoziţia Nokia. Noi suntem deschişi", a declarat la Londra Richard Yu, preşedintele diviziei Huawei de produse destinate consumatorilor, potrivit Mediafax.
Huawei a prezentat marţi seară, la Londra, modelul Ascend P6, cu sistem de operare Android, care cu o grosime de 6,18 milimetri este cel mai subţire smartphone apărut până în prezent.
Deşi nu a preluat nicio companie mare, Huawei a devenit al treilea mare producător de smartphone-uri la nivel mondial.
Surse apropiate grupului au îndemnat la prudenţă, deoarece în prezent nu este discutată nicio tranzacţie semnificativă. Comentariile lui Richard Yu subliniază însă progresele rapide reuşite de companie şi ambiţia de a ataca poziţiile Samsung Electronics şi Apple, liderii pieţei smartphone.
Yu anticipează că piaţa se va consolida, urmând să se stabilieze în jurul a 3-4 companii mari. De asemenea, el a afirmat că platforma Windows Phone, utilizată de Nokia şi regăsită de asemenea pe unele modele Huawei, este "slabă". Majoritatea smartphone-urilor Huawei utilizează sistemul de operare Android dezvoltat de Google.
"Este dificil de anticipat dacă Windows Phone va avea succes - are o cotă de piaţă foarte mică. Sistemul este slab, dar necesită achiziţionarea unei licenţe. Asta nu este bine. Android este gratis", a afirmat executivul Huawei.
Huawei Ascend P6, un răspuns pentru giganţi
Huawei investeşte masiv în tehnologie de ultimă generaţie pentru a rivaliza modelele de top de pe piaţă. Ascend P6, prezentat marţi la Londra, reprezintă cea mai ambiţioasă lansare efectuată vreodată de Huawei pe peţele occidentale. Smartphone-ul are specificaţii tehnice apropiate celor mai recente gadget-uri de la Samsung sau Apple, însă va fi disponbil la un preţ mai mic.
Telefonul are o formă cunoscută deja, care aduce aminte de iPhone, dar şi de Samsung Galaxy S2. Acest design, cu aluminiu pe margine, este cel pe care Huawei încearcă să-l promoveze şi să-l facă un avantaj al telefonului: un dispozitiv mare, dar frumos. Într-adevăr, primele imagini arată un telefon mobil făcut cu simţ estetic şi, mai ales, unul foarte subţire.
Ascend P6 are un profil de doar 6,18 milimetri şi cântăreşte doar 120 de grame. Huawei spune că este cel mai subţire telefon din lume, dar concurenţii din China ar putea lansa un gadget mai subţire cât de curând. Telefonul are un ecran de 4,7 inci şi o rezoluţie 720p LCD. Procesorul este un quad core 1,5 Ghz, Cortex A9, iar memoria internă este de 2 GB de RAM. Acelaşi procesor poate fi găsit şi pe Huawei Ascend Mate, Ascend P2 sau Ascend D2.
Ascend P6 mai are o cameră de 8 megapixeli care înregistrează video FULL HD, o cameră frontală de 5 megapixeli, probabil cea mai bună de pe piaţă la această categorie şi o capacitate de stocare de 8 GB, extensibilă. Bateria nu iese din tipare, având 2.000 de miliamperi.