Google l-a angajat pe hackerul care spunea că poate doborî Internetul în 30 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peiter „Mudge“ Zatko FOTO Wikipedia
Peiter „Mudge“ Zatko FOTO Wikipedia

Google l-a angajat pe Peiter „Mudge“ Zatko, unul dintre cei mai faimoşi hackeri din lume. Mudge este şi printre cei mai respectaţi experţi în securitate cibernetică şi până de curând a lucrat pentru agenţia americană DARPA, potrivit CNet.

Mudge nu va lucra direct pentru Google ci pentru subsidiara Motorola Mobility însă nu se ştie exact cu ce se va ocupa hackerul.

Peiter Zatko îi va raporta lui Regina Dugan care, asemeni lui Zatko, a lucrat până luna trecută în cadrul agenţiei DARPA  (Defense Advanced Research Projects Agency). Dugan a fost cea care l-a angajat pe Mudge la DARPA iar hackerul a declarat atunci că este impresionat de calităţile de conducător ale şefei lui.

Zatko a inovat de multe ori lumea securităţii cibernetice. În 1980, el şi-a început „cariera“ de hacker iar în 1990 a devenit liderul grupării L0pht. Mai mult, hackerul a fost liderul mişcării care încerca să convingă companiile să-şi facă publice vulnerabilităţile ce privesc securitatea cibernetică, inventând o tehnologie care detecta intruziunile din reţele, folosită chiar şi de Departamentul Apărării al SUA.

„Nu existau echipe de securitate la companiile mari, precum Microsoft sau Intel, până când nu am venit noi“, a declarat acesta pentru CNet.

În timp ce se afla la conducerea L0pht, Mudge a depus mărturie în faţa Senatului SUA şi a zis că, dacă ar vrea, ar putea doborî întregul Internet în 30 de minute. În 2000 el s-a întâlnit cu preşedintele Bill Clinton pentru a discuta atacurile de tip DDoS cu care SUA se confrunta în acel timp.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 

Urmăriţi discursurile membrilor L0pht în următorul clip video:

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite