GALERIE FOTO iPhone 5 există. Dar doar pe piaţa de „făcături“ chinezeşti
0
Următorul iPhone se va lansa cel mai probabil pe 12 septembrie. Până acu v-am oferit orice informaţie posibilă despre forma acestui dispozitiv, deşi un model funcţional nu a apărut cu adevărat. Nu vă faceţi griji, chinezii au o soluţie: copiile după viitorul telefon se vând deja pe internet la preţuri indecent de mici.
Potrivit site-ului micgadget.com, care scrie despre gadgeturile lansate în China, copiile sunt disponibile deja pe cea mai mare platformă de comerţ online din statul asiatic, Taobao. Aceste telefoane sunt peste tot în momentul de faţă aparent, mai ales pentru a ajuta cei care fabrică husele de telefoane pe care trebuie să şi le potrivească pentru viitorul gadget de la Apple.
Până la urmă, acest joc al chinezilor este unul de noroc, pentru că Apple ar putea să vină cu nişte caracteristici de design diferite. Dar aşa ceva se întâmplă de fiecare dată, înaintea lansărilor importante. Piaţa chineză este plină de astfel de copii ieftine.
Când spunem ieftine, chiar vorbim despre preţ, deşi nici calitatea materialelor sau partea de software nu sunt impresionante. Telefoanele costă între 40 şi 200 de yuani, adică între cinci şi 31 de dolari americani.
Nu vă recomandăm aceste aparate. Ele vor fi un chin şi o imitaţie mult prea slabă a unui aparat plin de tehnologie. Mai multe imagini în galeria foto.
Un video în care bloggerul britanic Ashens face un review al unui asemenea copii chinezeşti





