GALERIE FOTO Cum ar arăta Apple, Twitter sau Pepsi, dacă ar avea un logo ca cel al Microsoft
0
Microsoft a anunţat pe 23 august că îşi schimbă logo-ul. În cel nou a încorporat patru tile-uri din interfaţa Windows Phone şi a ales culorile din simbolul Windows-ului. Însă un designer din Mexic s-a gândit cum ar arăta şi celelalte logo-uri cunoscute, dacă ar fi redesenate în stilul Microsoft.
Lucrările au fost publicate pe un blog de pe Tumblr şi ilustrează logo-urile unor mărci ca Apple, Pepsi sau chiar Jocurile Olimpice de anul acesta, din Londra, notează „The Verge”. Dacă unele n-au avut nevoie de o explicaţie, ca simbolul pentru Twitter, cel de la Google este destul de abstract, compus doar din blocuri colorate. Microsoft a ales calea simplă pentru a-şi desena noul logo, dar se pare că n-a făcut-o în cel mai potrivit mod.
Chiar dacă Microsoft a folosit culorile de la simbolul sistemului său de operare folosit la XP, Vista şi 7, cu mici diferenţe la fiecare, acestea se aseamănă foarte mult şi cu cele ale Google. Posibil ca Microsoft să nu fi copiat, dar pentru utilizatori asemănările sunt mai evidente. Mai mult, cei de la „PCAdvisor” au comparat şi simbolul Windows 1.0 cu cel nou al viitorului Windows 8. Deşi au trecut 27 de ani de la acea primă versiune, Microsoft se pare că nu a devenit o companie mai creativă în tot acest timp.
Windows 1.0 (lansat în 1985)

Windows 8 (va fi lansat pe 26 octombrie 2012)








