FOTO Microsoft şi-a prezentat programul „Back to school“: tablete cu Windows 8, telefoane Nokia şi un Office cu bonus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pachetul Office oferit împreună cu căştile Microsoft LX 3000, combinaţia oferită de Microsoft pentru această toamnă. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul
Pachetul Office oferit împreună cu căştile Microsoft LX 3000, combinaţia oferită de Microsoft pentru această toamnă. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Microsoft se pregăteşte pentru începerea şcolii, dar nu în calitate de elev, ci de companie care propune o gamă extinsă de produse cu Windows 8 şi un pachet atrăgător de Office 365, util elevilor şi studenţilor. Nu a fost uitată nici gama de telefoane cu Windows Phone 8.

Microsoft a prezentat, ieri, o ofertă completă de Back To School, cu cele mai noi dispozitive cu Windows 8, o ofertă de Office 365 vândut împreună cu căşti Microsoft, smartphone-uri cu Windows Phone 8 şi o idee interesantă de promovat aplicaţiile de care dispune în magazin: „Fii Appy :)“.

Cele mai bune oferte ale partenerilor de retail vin în ajutorul studenţilor care caută soluţii cool pentru a fi mai productivi, dar să rămână în acelaşi timp conectaţi cu prietenii lor; echilibrul perfect între “work & play”, se arată în comunicatul remis „Adevărul“. Partea bună pentru toate produsele pe care Microsoft le-a prezentat este că vor primi actualizarea Windows 8.1, lansată oficial pe 18 octombrie. 

Iată de ce consideră Microsoft că produsele cu Windows 8 sunt foarte bune şi merită achiziţionate înaintea începerii şcolii: 

Mai mult decât o tabletă. Cu tabletele Windows 8 îţi poţi lua temele, notiţele de la cursuri, cărţile, muzica şi pozele oriunde, pe un singur device.

microsoft back2school foto razvan baltaretu/adevarul

Multitasking. Work + play. Fără compromis. Cu funcţionalităţi precum Snap, Windows 8 îţi permite să iei notiţe cu ajutorul OneNote în timp ce îţi faci planuri de week-end cu prietenii cu aplicaţii precum Twitter sau Skype.

Productivitate fără compromis. Microsoft Office te ajută să îţi organizezi temele şi notiţele, cu stocare în cloud prin aplicaţia SkyDrive şi sincronizare cu toate device-urile tale.

SkyDrive îţi face viaţa mai uşoară, pentru că oferă: editarea documentelor oriunde şi oricând; colaborare cu colegi prin intermediul Office 365 în cloud; stocare în cloud pentru a nu pierde nicio informaţie sau document important

Aplicaţii pentru toţi şi toate. Peste 115.000 de aplicaţii Windows 8 şi 170.000 de aplicaţii Windows Phone aşteaptă să fie descoperite şi testate. De la instrumente de productivitate şi până la jocuri cool interactive, există aplicaţii pentru orice şi oricine.

image
image

Foto

microsoft back2school foto razvan baltaretu/adevarul

Sunt câteva tablete pe care Microsoft le-a scos în faţă, pe lângă pachetul Office 365 Home Premium sau Home&Student +căşti Microsoft LX 3000 (preţ: 430 lei). Tabletele sunt Asus VivoTab Smart - avem şi noi un review cu aceasta, rulează Windows 8; Acer Iconia W3, prima cu ecran de 8 inci şi Acer Iconia W5. 

Mai este şi HP ElitePad 900 - avem aici un review -, dar aceasta ajunge la aproape 3.000 de lei. Desigur, toată gama de telefoane Nokia Lumia este recomandată de companie spre achiziţie pentru că oferă pachetul Office preinstalat şi experienţa de utilizare este aceeaşi, fie că e vorba de Lumia 520, cel mai ieftin model, fie că e vorba de Lumia 925, cel mai scump şi mai nou model (lansat în România).

Haideţi să discutăm. Vă aşteptăm pe Tech Adevărul Facebook. 

microsoft back2school foto razvan baltaretu/adevarul
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite