FOTO Imagini document cu primul iPad. Conceptul din 2002 care a precedat iPhone-ul 

0
Publicat:
Ultima actualizare:

		    
		    
		    Într-una dintre imagini se poate observa un bărbat care pare a "butona" prototipul iPad-ului 
Într-una dintre imagini se poate observa un bărbat care pare a "butona" prototipul iPad-ului 

Un jurnalist american a făcut o muncă de cercetare asiduă în interiorul dosarelor procesului pentru patente dintre Samsung şi Apple şi a dat peste nişte fotografii impresionante: primele imagini cu un proiect de iPad, care datează de la începutul anilor 2000. 

Yoni Heisler a început să studieze procesul dintre Samsung şi Apple şi mai ales declaraţiile şefului designului de la firma fondată de Steve Jobs, Jonathan Ive. Acesta a fost chemat în faţa instanţei de către Samsung în decembrie 2011. În timpul uneia dintre aceste depoziţii, Ive a oferit judecătorilor mai multe imagini cu un prototip sau machetă, pe numele ei 035.

El spune că a văzut pentru prima oară acest model de tabletă realizat de Apple la începutul anilor 2000, mai exact între 2002 şi 2004. Poate vă întrebaţi cum de vorbim de tablete într-un timp când iPhone nu exista. Telefonul inteligent de la Apple a fost prezentat în 2007, dar proiectul său a început în 2005. Steve Jobs a mărturisit între-o discuţie din 2010 că tableta a fost prima.

„O să vă spun un secret. Totul a început cu tableta. Am avut ideea aceasta a unui ecran de sticlă, un ecran care poate fi tactil, folosit cu mai multe degete şi pe care scriai cu degetele. Le-am vorbit oamenilor mei despre asta, iar şase luni mai târziu ei au realizat acest ecran minunat. L-au făcut chiar să meargă şi să facă unele lucruri şi era impresionant. Apoi m-am gândit: doamne, putem să facem un telefon cu tehnologia aceasta! Aşa că am lăsat tableta deoparte şi ne-am concentrat pe iPhone”, a declarat atunci Steve Jobs.

Jurnalistul Yoni Heisler a descoperit, ascunse în dosarul dintre Samsung şi Apple, imaginile cu această tabletă, care pare un fel de laptop Macbook tăiat în jumătate, grosimea este mare, dar caracteristicile generale se păstrează. De asemenea, ideea unui ecran fără un buton fizic exista şi atunci, filosofia generală fiind păstrată, iar tableta a ieşit pe piaţă abia când aceasta era pregătită, după trei ani în care iPhone-ul a creat o lume a gadgeturilor inteligente.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite