EA schimbă denumirea serviciilor sale de abonament şi introduce beneficii pentru membri în cele mai noi jocuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FIFA 21

Compania a anunţat că serviciile de tip abonament EA Access şi Origin Access Basic vor fi disponibile, începând cu 18 august, sub denumirea EA Play, în timp ce Origin Access Premier va deveni EA Play Pro.

EA Play este un serviciu de tip abonament, care oferă jucătorilor acces la provocări şi recompense exclusive, conţinut dedicat abonaţilor şi o selecţie de jocuri de top, printre care The Sims 4, Need for Speed Heat, Titanfall 2, cât şi unele dintre legendarele francize Battlefield, Star Wars Battlefront şi Plants vs Zombies.

EA Play este disponibil pentru Xbox One şi PlayStation 4, dar şi pentru PC prin Origin, urmând să fie disponibil şi prin Steam, începând din 31 august.

Toate beneficiile pentru abonaţi, cum ar fi accesul la noile jocuri EA înainte de lansare sau reducerea de 10% la achiziţia digitală a oricărui titlu EA, vor rămâne neschimbate. În plus, o serie de noi beneficii vor deveni disponibile în lunile care urmează, printre care se numără accesul la o serie de provocări exclusive şi recompense lunare pentru abonaţi.

Recompense in-game pentru FIFA 21, Madden 21 şi Star Wars: Squadrons

Membrii EA Play vor primi beneficii şi avantaje unice în joc pentru cele mai recente titluri EA:

  • Jucătorii Madden NFL 21 pot începe sezonul mai repede, pe 21 august, şi se pot bucura de provocările EA Play, un pachet special în ziua lansării Madden Ultimate Team, trei pachete Gold Team Fantasy în fiecare lună, plus beneficii suplimentare în joc, care oferă îmbunătăţiri pe teren.
  • Jucătorii FIFA 21 se vor putea bucura de joc începând cu 1 octombrie şi vor obţine provocări înaintea lansării oficiale pentru a debloca bonusuri şi beneficii suplimentare pe tot parcursul sezonului, inclusiv puncte în plus pentru Season Objective în FIFA Ultimate Team.
  • Jucătorii Star Wars: Squadrons vor avea parte de beneficii în joc printr-o serie de articole speciale, cum ar fi casca Interceptor Elegance şi setul Ashen Monarch Starfighter Paint Job.
Imagine indisponibilă

Membrii au acces la jocurile proaspăt lansate până la 10 ore, parcursul din joc fiind salvat pentru a fi reluat în cazul în care jucătorii decid să îl achiziţioneze. Totodată, abonaţii pot economisi la achiziţiile digitale, beneficiind de un discount de 10% la achiziţionarea de jocuri, abonamente Season Passes, pachete cu puncte şi conţinut suplimentar (DLC).

Un abonament EA Play este disponibil pentru suma de 4,99 dolari pe lună. Abonamentul EA Play Pro, cu acces complet la toate noile titluri ale EA, este disponibil la preţul de 14,99 dolari pe lună sau 99,99 dolari pe an.

Din această vară, binecunoscutul eveniment EA Play poartă numele EA Play Live. Conferinţa anuală prezintă cele mai interesante noutăţi din universul EA, de la premiere mondiale şi actualizări din jocurile deja lansate până la modalităţi pentru jucători şi comunitate de a interacţiona cu jocurile EA.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite