Apple, ţinta hackerilor care au atacat şi Facebook săptămânile trecute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apple a fost atacată de aceiaşi hackeri care au fost în spatele atacului împotriva Facebook, dar nici acum datele nu au fost ameninţate, a anunţat compania marţi, recunoscând pentru prima oară un lucru asemenea magnitudine.

Facebook a recunoscut vineri că a fost victima unui atac sofisticat al unor hackeri, care au fost identificaţi ca fiind din China. Ei s-au infiltrat în laptopurile angajaţilor, dar nicio informaţie confidenţială nu a fost extrasă, scrie Reuters.

Apple a anunţat că acum colaborează cu autorităţile publice pentru a da de urma hackerilor, a spus că doar o mică parte a computerelor Mac ale angajaţilor au fost afectate, dar “nu există nicio dovadă că s-au scurs date în afara companiei”.

Producătorul iPhone şi iPad a anunţat că va scoate pe piaţă un program astăzi, care va proteja utilizatorii normali de asemenea atac. 

Facebook a fost atacat şi a anunţat vineri

Intruziunea s-a produs prin intermediul unui site contaminat al unui dezvoltator, a precizat Facebook într-un anunţ oficial.

Potrivit Reuters, sursa atacurilor se pare că a venit tot din China, ţară din care au venit şi atacuri împotriva Twitter sau “New York Times”.

Facebook a menţionat că nu au fost compromise datele, ci atacul a afectat doar calculatoarele unor angajaţi şi dezvoltatori. După ce au anunţat organele legii, Facebook a remediat problema. În postul pe blog, compania a anunţat că nu a fost singura victimă şi a descris atacul ca unul de tip “zero-day”, adică unul dintre acele atacuri sofisticate, foarte scumpe şi, de cele mai multe ori, finanţate de către autorităţile unui stat.

Reţeaua socială Twitter a anunţat la 2 februarie că aproximativ 250,000 dintre utilizatorii săi au fost victimele unor atacuri informatice sofisticate. În cursul aceleiaşi săptămâni, publicaţiile americane New York Times şi Wall Street Journal au raportat că sistemele lor informatice au fost ţinta unor atacuri informatice, acuzând guvernul chinez.

Twitter a avertizat apoi cu privire la folosirea platformei Java. Departamentul american al Securităţii interne a solicitat la începutul lui ianuarie utilizatorilor săi să nu mai folosească această platformă, din cauza vulnerabilităţii sale.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite