„Sunt prea bună pentru el“ versus „Este prea bun pentru mine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stima de sine influenţează comportamenul feminin în viaţa de cuplu. FOTO Shutterstock
Stima de sine influenţează comportamenul feminin în viaţa de cuplu. FOTO Shutterstock

Femeile care se luptă cu neîncrederea în propriile forţe şi fără tărie de caracter au tendinţa să fie mai devotate vieţii de cuplu decât compatrioatele lor, relatează publicaţia „Counsel&Heal“.

Chris Bale, cercetător în cadrul Universităţii Huddersfield, şi echipa sa au dorit să realizeze un studiu pentru a vedea cum influenţează stima de sine a unei femei cursul relaţiei în care este implicată. Spre exemplu, aceştia au descoperit că femeile care se consideră neatrăgătoare vor încerca să se implice mai mult în viaţa de cuplu pentru a compensa acest minus.

Cele 192 de membre din eşantionul studiului, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, au completat un chestionar online referitor la comportamentul lor în relaţie şi respectul faţă de propria persoană. Concluziile la care au ajuns specialiştii au fost prezentate în cadrul Conferinţei de Psihologie şi Societate, eveniment ce are loc anual în Marea Britanie.

Experţii au descoperit că femeile care se simt mai atrăgătoare decât partenerii lor sunt mult mai încrezătoare în propria persoană şi manifestă siguranţă în hotărârile luate. Femeile care se luptă cu neîncrederea în forţele proprii tind să dedice mai mult timp partenerului de viaţă, pentru a împiedica o eventuală despărţire.

„Rezultatele studiului nostru au arătat că femeile care se subevaluează şi se simt mai puţin frumoase decât partenerii lor au tendinţa să investească timp şi efort în viaţa de cuplu“, a explicat Bale jurnaliştilor.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite