Topul ţărilor care au contribuit la încălzirea globală din ultimii 100 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe ţări sunt vinovate pentru încălzirea globală de pe planetă. Germania şi Marea Britanie transmit cea mai mare căldură în atmosferă, raportat la suprafaţa acestor ţări, deşi SUA rămâne principalul contributor la încălzirea planetei.

Ţările care contribuie cel mai mult la încălzirea globală sunt SUA; China, Rusia, Brazilia, India, Marea Britanie şi Germania. Noile calcule arată că acestea sunt vinovate pentru 60% din încălzirea atmosferică dintre 1906 şi 2005, se arată într-o analiză publicată de revista "The New Scientist".

Studiul realizat de Universitatea Concordia din Montreal a folosit date istorice. În cadrul calculelor au fost introduse şi nivelurile de dioxid de carbon din arderea combustibililor fosili, dar şi despăduririle. Damon Matthews, cercetătorul-şef, a explicat că s-au luat în calcul şi nivelurile de metan şi aerosoli. Creşterea temperaturii în ultima sută de ani a fost de 0,74 grade Celsius în medie.

image

SUA sunt liderul acestui clasament trist, responsabile pentru 0,15 grade Celsius, adică 22% din încălzirea globală. China are o cotă de 9%, Rusia 8%, Brazilia şi India 7% fiecare, iar Germania şi Marea Britanie 5%. Acestea din urmă produc cele mai mari daune, atunci când raportăm la dimensiunea lor.

"Am fost surprins să văd că în top sunt şi ţări care nu sunt foarte industrializate. Acest lucru arată impactul defrişărilor", a explicat Matthews.
 

image
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite