Serviciul de internet prin satelit Starlink va avea acoperire globală în septembrie
0Serviciul de internet prin satelit, Starlink, şi-ar putea oferi, teoretic, serviciile în toată lumea din septembrie. Mai trebuie, însă, să obţină şi autorizaţiile necesare.
Preşedintele SpaceX, Gwynne Shotwell, spune că serviciul de internet prin satelit al companiei deţinute de Elon Musk, SpaceX, va avea acoperire globală în momentul în care va avea pe orbită 1.800 de sateliţi. Conform estimărilor făcute chiar de SpaceX, acest lucru se va întâmpla în luna septembrie a acestui an.
1.800 de sateliţi nu vor fi suficienţi pentru a oferi conexiuni de calitatea şi viteza pe care şi le-a propus compania americană, însă, sunt suficienţi pentru a acoperi întreaga planetă. Conform documentelor oficiale, SpaceX vrea să lanseze 12.000 pentru serviciul Starlink.
Asta nu înseamnă că SpaceX va putea deja, din septembrie, să vândă abonamente la Starlink în toată lumea. Compania lui Musk mai trebuie să obţină şi autorizaţiile necesare pentru fiecare regiune în care vrea să funcţioneze.
În prezent, Starlink este disponibilă într-un număr mic de ţări, printre care Statele Unite, Marea Britanie şi Canada. Pe de altă parte, Starlink a înregistrat deja subsidiare în mai multe ţări, nu şi în România, deocamdată.
Primii utilizatori ai serviciului de internet prin satelit al Starlink s-au plâns de problema semnalului, care poate fi afectat de diverse obstacole, precum copaci sau stâlpi. Situaţia s-ar putea îmbunătăţi radical, pe măsură ce SpaceX va trimite din ce în ce mai mulţi sateliţi pe orbită.