Ploaia de meteori Leonide va atinge punctul maxim în acest weekend
0Fenomenul astronomic al Leonidelor va atinge punctul maxim în noaptea de 16 spre 17 noiembrie. Pasionații de astronomie vor putea urmări fenomenul cel mai bine începând cu ora 23.00 și până la ora 03.00.

Concret, pământul se intersectează cu traseul cometei Tempel-Tuttle, când traversăm curentul meteoric Leonide. Cometa lasă pe orbită cantităţi mari de praf care intră şi ard în atmosfera Pământului. Acestea lasă în urmă dâre luminoase, vizibile mai puţin de o secundă.
În acest an, fenomenul are loc în apropierea fazei de lună plină, astfel că meteorii mai puțin strălucitori nu vor putea fi observați. Potrivit experților, o lună luminoasă face mult mai greu (sau imposibil) de observat alte corpuri cerești din jur.
Leonidele (se numesc aşa după Constelaţia „Leului”) sunt meteoriţi formaţi din resturile lăsate în urmă de cometa Tempel-Tuttle, în cadrul mişcării orbitale în jurul Soarelui. O dată la 33 de ani au loc „furtuni de meteori” la mijlocul lunii noiembrie, care care creează așa-ziele „stele căzătoare”. În anul 2032, va avea loc un astfel de fenomen.
Curentul meteoric Leonide este activ în perioada 6 -30 noiembrie. Punctul maxim va fi în 17 noiembrie. Atunci, astronomii au anunțat că vor putea fi văzuți în jur de zece meteori pe oră.
Meteorii se pot vedea cu ochiul liber, dar pentru a-i observa în condiții bune interesații trebuie să meargă în zone lipsite de poluare luminoasă, departe de luminile orașului, explică observatorul astronomic din Bacău, potrivit HotNews.