Miliardarul american Jared Isaacman a anunţat trei noi misiuni private în colaborare cu SpaceX

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: News.ro
Foto: News.ro

Miliardarul american Jared Isaacman a anunţat luni că preconizează trei noi misiuni private care vor fi derulate de SpaceX, dintre care una, planificată pentru anul acesta, va include şi o ieşire în spaţiu,  informează AFP. Anunţul vine la doar câteva luni după ce acesta a petrecut trei zile în spaţiu.

Misiunile vor utiliza racheta Falcon 9 a SpaceX, cu excepţia celei de-a treia, care ar trebui să fie ''primul zbor cu echipaj uman la bord'' al noii mega-rachete Starship, aflată în prezent în curs de realizare de compania lui Elon Musk, conform Agerpres

Anunţul reprezintă o nouă etapă pentru sectorul explorărilor spaţiale private, domeniul în cadrul căruia SpaceX s-a poziţionat în mod clar pe nişa explorărilor îndepărtate, rezervate până acum agenţiilor guvernamentale. 

Prima dintre cele trei misiuni, denumită ''Polaris Dawn'', va încerca să atingă ''cea mai înaltă orbită terestră atinsă vreodată'', zburând ''mai sus'' decât orice altă misiune cu echipaj uman a SpaceX lansată până în prezent, potrivit unui comunicat. 

În septembrie 2021, omul de afaceri Jared Isaacman s-a îmbarcat în misiunea Inspiration4, prima care a trimis în spaţiu exclusiv civili, fără participarea unor astronauţi profesionişti. Misiunea a atins o altitudine de până la 590 de kilometri, mai departe decât Staţia Spaţială Internaţională (ISS). 

''Polaris Dawn'' va fi lansată din Florida cel mai devreme în ''trimestrul al patrulea'' al acestui an şi este preconizată să dureze cinci zile, potrivit comunicatului. 

O ieşire spaţială, inedită pentru companie, este prevăzută a fi realizată la ''o altitudine de circa 500 de kilometri'' şi are drept scop testarea unor noi combinezoane spaţiale dezvoltate de SpaceX, adaptate unor astfel de ieşiri extravehiculare. 

Misiunea va avea un echipaj format din patru membri: Jared Isaacmam, directorul companiei din domeniul financiar Shift4 Payments şi pilot experimentat, care va fi din nou comandantul misiunii, pilotul Scott Poteet, un fost membru al forţelor aeriene, care lucrează pentru mai multe dintre firmele miliardarului, şi doi angajaţi ai SpaceX, Sarah Gillis şi Anna Menon.

Obiectivul propus este destul de diferit de cel al misiunii Inspiration4, care a dorit să demonstreze că spaţiul este accesibil tuturor, inclusiv oamenilor obişnuiţi. 

Costul acestei misiuni, organizată în cadrul unui program botezat ''programul Polaris'' - denumirea stelei polare -, nu a fost dezvăluit, dar este vorba probabil despre câteva sute de milioane de dolari.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite