Care este cel mai sigur cod PIN din lume?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cât de uşor este pentru cineva să îţi ghicească PIN-ul - codul format din patru cifre pe care îl foloseşti de fiecare dată când faci o tranzacţie cu cardul?

Cercetătorii din cadrul firmei DataGenetics au examinat o bază de date de 3,4 milioane de parole furate şi au dezvăluit câteva statistici uimitoare, se arată într-un articol publicat de site-ul rd.com.

De pildă, şansa unui hacker de a ghici numărul corect este de una la 10.000. Dacă are trei încercări, ajunge să aibă o şansă la 3.333. 

Dacă PIN-ul este data naşterii tale, orice an din perioada 1900-1999 sau o secvenţă numerică evidentă, şansele cresc.

Grupul a descoperit că trei dintre cele mai populare combinaţii – 1234, 1111 şi 0000 – reprezintă 20% din toate parolele formate din patru cifre. Fiecare astfel de combinaţie care începe cu 19 este populară în rândul a peste 80% din utilizatori. Combinaţiile între o anumită lună şi o zi anume sunt şi ele populare – cele în care primele două cifre se încadează între 01 şi 12, iar ultimele două între 01 şi 31. Prin urmare, folosirea datei de naştere ca parolă nu este o idee bună.

Pe de altă parte, cea mai puţin populară combinaţie – cel puţin până la publicarea studiului, 8068, apare în 0,001% din timp, probabil pentru că este întâmplătoare şi nu urmează un tipar anume. Alte coduri PIN nepopulare sunt 8093, 9629, 6835 şi 7637.

Potrivit DataGenetics,combinaţia 2580 a fost al 22-lea cel mai popular PIN, probabil pentru că aceste cifre apar pe o singură coloană a tastaturii bancomatului sau telefonului.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite