Sensibilitatea Laurei creşte de la o zi la alta

Sensibilitatea Laurei creşte de la o zi la alta

Mai sunt câteva zile până la operaţie, iar Laura Irimia are emoţii tot mai puternice. În câteva secunde trece de la zâmbete la pesimism.

Laura Irimia este o tânără mămică de 32 de ani. Zâmbetul de pe chipul ei a fost şters de o boală gravă: neurinom acustic, adică o tumoare în canalul auditiv.

Pentru o operaţie în România, din care este foarte posibil să iasă cu sechele, ea are nevoie de 7.000 de euro. O operaţie reuşită, în Germania, ar costa-o  35.000 de euro. Laura a acceptat să ne scrie zilnic despre stările prin care trece, pe măsură ce se apropie operaţia programată pentru 11 martie la o clinică din Bucureşti.

Până ieri se strânseseră în cont peste 7.000 de euro, sumă la care se adaugă cei 3.000 de euro donaţi de „Adevărul”.

Sunt conştientă că nimic nu e întâmplător

Am crezut în Dumnezeu dintotdeauna. Înainte de a-mi descoperi boala, îmi spuneam rugăciunile în­tr-un mod simplu. Eram mulţumită cu ceea ce aveam. Şi cel mai important, eram sănătoşi.

De când am aflat diag­nosticul, viaţa familiei mele s-a schimbat foarte mult. Am început să cer ajutor şi îmi doream să strâng banii pentru operaţia în Germania. Cu cât treceau zilele, am înţeles că acest lucru va fi foarte greu.

Dar am strâns banii pentru operaţia în ţară şi asta mă face să spun că am reuşit. Nu m-am gândit însă că oamenii vor reacţiona în aşa măsură, încurajându-mă şi rugându-se pentru mine.

Felul în care lucrurile au venit de la sine, aşa cum spun cei care m-au ajutat îndeaproape, nu e întâmplător. Puterea de a face să se întâmple ceva a venit din mărinimia oamenilor.

De multe ori am avut momente de descumpănire, pentru că îmi era rău, iar banii pentru operaţie nu îi aveam. Au fost perioade când simţeam că lucrurile îmi scapă de sub control în felul cel mai rău cu putinţă.

De fiecare dată am simţit prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea într-un fel minunat. Am primit foarte multe mesaje în care oamenii îmi spuneau că se roagă pentru mine. Şi tot timpul mi s-a spus să mă rog neîncetat, pentru că Dumnezeu mă va ajuta.

Mi s-a mai spus să nu mă gândesc la ce a fost sau este rău în viaţa mea, pentru că întotdeauna această ispită îmi va face rău. Relaţia mea cu divinitatea a devenit ceva special. Nu am putut să merg în fiecare duminică la biserică, iar zilele acestea nu pot să postesc. Dar îl am mereu în gând pe Dumnezeu, căruia mi-am deschis sufletul ca celui mai bun prieten.

Acum, când mai e atât de puţin până la operaţie, nu mai am momente de disperare şi spun nu doar „sper că va fi bine”, ci ... „va fi bine”. A mai rămas un dram de frică şi o grămadă de încredere în priceperea şi îndemânarea domnului doctor Sergiu Stoica.

De dimineaţă am luat ziarul „Adevărul”. Am deschis rapid la pagina despre mine şi m-a pufnit plânsul. Chiar dacă era prea dimineaţă să sun, am pus mâna pe telefon. Simţeam nevoia să vorbesc cu cineva. Am sunat-o pe Anca, verişoara mea.

La aşa o oră matinală şi cu o voce înecată în plâns, am speriat-o zdravăn.Povestea despre „Eroii mei” m-a făcut să înţeleg că ultimele luni m-au schimbat mult. Mă emoţionează orice gest făcut pentru mine. 

Citiţi mâine în Adevărul! Jurnalul Laurei, episodul 19