Prin agentie matrimoniala, un sot costa intre 300.000 si 1.000.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O incapere inghesuita, cu afise pe pereti, trei scaune si doua birouri. Din spatele unei mese, doi ochi de meseriasa versata ma cantaresc banuitor. "Unde doriti sa plecati"? Nu doresc sa plec

O incapere inghesuita, cu afise pe pereti, trei scaune si doua birouri. Din spatele unei mese, doi ochi de meseriasa versata ma cantaresc banuitor. "Unde doriti sa plecati"? Nu doresc sa plec nicaieri. Credeam ca am nimerit la agentia matrimoniala Giulia, cu "cel mai mare succes in Romania, Europa, SUA, Canada", dupa cum glasuieste anuntul din Pagini Aurii. Aflu ca am nimerit bine, dar agentia matrimoniala e si agentie de turism. Asa ca, in loc de inimioare rosii, camera e pavoazata cu poze cu autocare si peisaje insorite. Eu, una, vreau sa ma marit. "Achitati o taxa de 650.000 lei, imi dati o poza si restul e treaba noastra", imi comunica sec matroana. "Si de banii astia, ce mi se intampla mai departe?", indraznesc sa intreb. "Asta e treaba noastra. Taxa puteti sa o achitati in doua rate", continua discutia in aceeasi nota de romantism. "Macar am ceva sanse?", mai incerc, timid. "Ati reusit pana acum sa casatoriti pe cineva?" Cucoana devine si mai scortoasa: "Dumneavoastra vreti sa va gasiti pe cineva sau vreti date statistice? Bineinteles ca am reusit. Presupun ca de-aia ati si venit, ca suntem cei mai buni, ca am avut cel mai mare succes in Romania, Europa...". Se intrerupe si imi evalueaza din ochi pedigree-ul si inzestrarea naturala: "Oricum, nu sunteti un caz dificil", se pronunta satisfacuta la capatul a catorva secunde de examinare. "Daca aveati o anumita varsta, sau copii, sau mai multe divorturi dificile, era altceva, dar asa, va gasim repede pe cineva", ma asigura. "Adica imi puneti poza intr-un catalog si ma aleg barbatii de acolo?", insist eu. "Ei, nu, ca eu sunt mai feminista: adica ce, noi n-avem dreptul sa alegem? O sa va alegeti reciproc", vine raspunsul incurajator. Promit sa ma mai gandesc si sa revin curand cu o fotografie cat mai reusita, apoi parasesc agentia in timp ce marieusa ma anunta ca pot sa achit taxa de inscriere de acum si sa vin cu poza altadata. Mariajul prin intermediari poate fi o chestie destul de costisitoare: o agentie rezonabila percepe intre 300.000 si 1.000.000 de lei pentru inscrierea unui client in baza de date. La cele "mai feministe", pe fete nu le costa nimic, iar firma scoate profit din comisionul domnilor, care in ultimul timp apeleaza din ce in ce mai mult la serviciile agentiilor de profil, intrucat "sunt prea ocupati si n-au timp pentru viata sociala sau n-au anturaj feminin la serviciu in cazul celor din armata sau politie", ni se explica la agentia "Data Flux 2001". Foarte multi dintre clienti sunt din strainatate. "Femeile din Europa de Est sunt cautate pentru ca sunt foarte afectuoase; cele din Vest pun accentul mai mult pe cariera si abia dupa 30 de ani se gandesc si la casatorie", ne spune Ruxandra Nita, de la agentia "Ruxandra". Cand e vorba insa sa vina in Romania sau Republica Moldova sa isi cunoasca aleasa, domnii cam dau inapoi, caci au auzit ca se fura la coltul strazii si ca sunt undeva in lumea a treia. La randul lor, romancele cauta straini cu situatie materiala stabila, educati, fara vicii, cu suflet bun, care sa le respecte si sa nu fie violenti. S-au saturat de barbatii din Romania, spun ele, pentru ca beau si sunt needucati. Dintre cuplurile formate, unii telefoneaza dupa un an-doi sa anunte ca s-au casatorit si au si copii, altii mai revin si dupa 4-5 ani, divortati dar dispusi sa-si mai incerce o data norocul la aceeasi agentie.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite