Peste 110 de angajaţi ai ArcelorMittal Iaşi au fost disponibilizaţi la cerere
0Conducerea ArcelorMittal Iaşi a aprobat concedierea, cu plăţi compensatorii, a 114 angajaţi, marţi fiind ultima zi în care salariaţii combinatului au putut depune cereri pentru a fi incluşi pe lista de disponibilizări voluntare, transmite NewsIn.
"Au fost disponibilizaţi angajaţi din toate sectoarele de activitate. În prezent, în unitate mai lucrează 521 de angajaţi", a declarat liderul de sindicat de la ArcelorMittal Iaşi, Constantin Rotaru.
Potrivit acestuia, în luna martie, producţia a crescut cu câteva sute de tone faţă de luna februarie, producţia totală fiind de 4.100 tone.
Lista de disponibilizări voluntare a fost deschisă la începutul lunii ianuarie, peste 200 de salariaţi depunând cereri. Iniţial, intenţia conducerii ArcelorMittal a fost să disponibilizeze circa 20 de angajaţi.
Cei 114 de salariaţi care au fost disponibilizaţi vor primi plăţi compensatorii ce pot ajunge până la 25.000 lei, în funcţie de vechime.























































