Patriarhul a scris Camerei despre paşapoarte | adevarul.ro

Patriarhul a scris Camerei despre paşapoarte

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să promoveze o serie de amendamente ale BOR la ordonanţa privind introducerea paşapoartelor electronice, în contextul în care actul normativ a trecut tacit de Senat, iar propunerile Sfântului Sinod nu au fost luate în considerare, relatează Agerpres.

Amendamentele dorite de Patriarhie vizează eliberarea de paşapoarte simple temporare, în cazul în care titularul sau părinţii minorilor declară în scris că nu doresc paşapoarte electronice pentru motive de conştiinţă sau religioase.
BOR mai doreşte prelungirea valabilităţii paşapoartelor simple temporare de la cel mult 6 luni, cât prevede ordonanţa, la cel mult un an.

În documentul remis de Patriarhie, PF Daniel îşi exprimă regretul că aceste propuneri de amendare a ordonanţei nu au fost luate în considerare de Senat.

“Vă adresăm rugămintea, domnişoară preşedinte, ca prin bunăvoinţa onoraţilor membri ai Camerei Deputaţilor şi a domniei voastre personal, să luaţi în considerare această solicitare a Sfântului Sinod al BOR prin promovarea şi adoptarea amendamentelor menţionate”, se arată în finalul documentului remis Robertei Anastase.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a lăsat libertatea credincioşilor de a opta între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar.

Introducerea paşapoartelor biometrice a generat o reacţie ostilă, organizându-se mai multe manifestări de protest, pornindu-se în special de la conotaţiile religioase cu trimitere la pasaje biblice care fac conexiune între numărul Fiarei, 666, şi măsurile care ar fi luate la scară planetară pentru înrobirea fiinţei umane.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite