Video Valea Arsului, satul sărac din munții de aur, cupru și andezit. De ce a fost părăsit locul legendar din Apuseni
0Mai puțin de 20 de oameni mai locuiesc în satul Valea Arsului din comuna Crișcior (județul Hunedoara), o așezare pitorească, cunoscută pentru resursele valoroase de aur, cupru și andezit. Două mari cariere de cupru și andezit, dar și ruinele fostelor mine de aur amintesc de bogăția sa din trecut.
Minele de aur și carierele de cupru și andezit de la Valea Arsului, din Crișcior, județul Hunedoara, au fost închise până la mijlocul anilor 2000.
Satul aproape pustiu, înconjurat de bogății naturale
Printre puținii localnici rămași se numără foști mineri, care își amintesc vremurile când satul era plin de viață.
„Valea Arsului a fost un sat cu oameni foarte harnici. Se ocupau cu mineritul și creșterea animalelor. Oamenii erau de treabă, făceau glume și nu se supăra nimeni. Se ajutau între ei, mergeau la clăci, petreceau la căminul cultural, unde se țineau baluri. Jucam fotbal pe terenul vechii mine de la Cireșata. La mină era și un club de șah, de remi, de table. În copilăria mea erau cam 20 de copii în sat, în colonia minieră. Acum mai sunt vreo 10-11 case locuite permanent și o singură familie cu copii”, a relatat Teodor Huza, fost miner, rămas în Valea Arsului.
Drumul din Valea Arsului șerpuiește printre versanți abrupți acoperiți de pădure, care ascund foste guri de mină, galerii de aeraj, puțuri abandonate și cruci sau monumente ridicate de foștii mineri. Din loc în loc, în poieni, se zăresc gospodării – unele care au păstrat în grădinile lor intrări în foste mine.
Drumul trece prin fața marii cariere de cupru și ajunge în zona fostei colonii miniere, cu clădiri din anii ’30: clădirea administrativă, fabrica de concasare, atelierele – toate ruinate în ultimele două decenii.
„Nici în Brad sau Crișcior, localitățile mai mari din apropiere, nu e mai bine. Economia lor se baza pe minerit, iar azi sunt susținute mai mult de pensionarii mineri. Tinerii nu prea au locuri de muncă. Unde să se întoarcă cei plecați la facultate în Timișoara, Cluj, Alba Iulia sau Arad?”, spune Teodor Huza.
Familia sa, venită din județul Mureș, locuiește de peste 60 de ani într-o casă țărănească de la poalele carierei de andezit, acum în conservare. Bărbatul își amintește cum explozia din carieră afecta oamenii.
„Când detonau, bolovani din carieră se rostogoleau în curțile oamenilor și distrugeau anexele. Dar n-aveam unde pleca”, mai spune acesta.
Despre ținutul bogat în aur, unii localnici își amintesc din relatările bunicilor lor o legendă stranie, care a dat numele unui deal aflat în apropiere.
„Se spune că, într-o zi, un bătrân a zărit o stâncă ce s-a deschis din senin, asemenea unei galerii de mină. Privind înăuntru, a rămas uimit: în fața lui se întindeau comori de aur și pietre prețioase. Fermecat de strălucirea lor, a pășit înăuntru. Însă stânca s-a închis în urma lui și a rămas astfel vreme de șapte ani. Când, în cele din urmă, stânca s-a redeschis, bătrânul a ieșit ținând în mână o lingură mare de aur și încărcat cu bogății. Credea că fusese plecat doar pentru o clipă, așa că s-a grăbit să-și caute oile. Spre uimirea lui, turmele dispăruseră de mult”, informa ziarul Telegraful Român, în 1907.
Ajuns în sat, bătrânul a descoperit că totul se schimbase: casa îi era pustie, iar oamenii – mirați – îl credeau mort de ani de zile. A mai trăit câțiva ani, iar la moartea sa a lăsat în urmă o avere considerabilă. De atunci, dealul a fost numit „Buneiu” – „cel ce ascunde bunătăți” – iar localnicii cred că în adâncurile sale se află comori nepieritoare.
Familiile de mineri s-au mutat la Crișcior și Brad
Minele de aur de pe valea Arsului datează de mai multe secole, fiind la început mine de familie. De la sfârșitul secolului al XIX-lea, unele dintre ele au fost cumpărate de o companie germană, „Ruda 12 Apostoli”, care le-a dezvoltat, pentru a le face profitabile.
După Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a naționalizat exploatările și le-a extins, în cadrul întreprinderii miniere Barza, din Crișcior.
La începutul anilor ’80, satul valea Arsului se confrunta cu depopularea. Mai multe blocuri au fost construite în Crișcior, aflat la circa cinci kilometri, iar multe familii s-au mutat acolo. În 1981, presa relata că, din circa 80 de familii existente în anii ’60, mai rămăseseră doar 10.
„Nicolae Pătrui, mecanic la mina Barza, tată a trei copii, s-a născut în Valea Arsului și nu credea că va pleca vreodată. Dar, cu patru ani înainte, a început să-și construiască o casă nouă, mai jos, lângă șoseaua asfaltată. L-au urmat și alte familii”, scria revista Flacăra în 1981.
Autorii reportajului adăugau că printre puținii rămași în Valea Arsului se număra Petru Demian, 71 de ani, și soția lui, Saveta. De la el, Pătrui aflase că satul avusese odinioară peste 80 de perechi de boi. Acum, spunea el, „au rămas gliganii” – porcii mistreți care atacă grădinile oamenilor, informa revista Flacăra.
Valea Arsului aparține de Crișcior, fost mare centru minier al Munților Metaliferi, confruntat cu probleme economice și sociale în urma închiderii minelor.
În anii ’90, peste 3.000 de oameni lucrau aici. Industrializarea comunistă a lăsat în urmă uzine, mine și blocuri muncitorești. După 2000, odată cu închiderea exploatărilor, Crișcior a intrat în declin. O propunere de transformare în oraș a comunei Crișcior a fost respinsă de Parlament în 2001.
În văile Bărzii, Morii, Arsului din vecinătatea localității Crișcior, majoritatea clădirilor industriale au fost demolate sau abandonate. Mulți dintre foștii mineri au părăsit zona, lăsând în urmă blocuri muncitorești și construcții ruinate ale fostei întreprinderi miniere Barza.
Muntele de cupru de la Valea Arsului
La capătul Văii Arsului, cariera de cupru este azi cel mai spectaculos punct de atracție. În anii ’80, în timpul extinderii galeriilor minei Barza, a fost descoperit aici un zăcământ important de cupru.
Cariera (video), deschisă în 1984, a funcționat până în 2004, când a fost închisă, odată cu minele de aur și minereuri complexe ale Întreprinderii Barza.
Peisajul spectaculos, cu terase miniere, păduri dese și ruine industriale, atrage rarele vizite. Pentru localnici, „muntele de cupru” are o încărcătură aparte.
„Pe unde trecea buldozerul, rămânea minereu cu aur până la rădăcina copacilor”, spune Ioan, din Valea Morii.
Minereul era transportat la Uzina de Preparare Barza și apoi la Baia Mare. Rețeaua subterană de galerii depășea 70 km, iar în anii ’80 lucrau aici peste 5.000 de oameni. Un tunel de șapte kilometri lega văile Arsului, Morii și Bărzii – pe unde circulau zilnic sute de vagoane cu muncitori și minereu. După închiderea minelor, tunelurile au fost inundate, instalațiile furate, iar natura a pus stăpânire pe tot.
Valea Arsului, drumul spre un munte de metale prețioase
Înainte de a ajunge la cariera de cupru de la Valea Arsului, călătorii trec pe la poalele Dealului Cireșata, unde au fost vechi exploatări și o necropolă romană, ștearsă de intervențiile comuniste.
Zona face parte acum din proiectul minier Rovina–Colnic–Cireșata (video - Rovina), al doilea ca mărime din Europa, desemnat recent de Comisia Europeană drept investiție strategică, în cadrul programului pentru materii prime critice (CRMA).
„Proiectul Minier Rovina este unul dintre cele mai mari din lume, aflat în fază de dezvoltare. Zăcământul conține 10,1 milioane de uncii echivalent aur (217 tone de aur și 635.000 tone de cupru), iar mineralizația porfirică va permite exploatarea eficientă”, arată Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), compania canadiană care gestionează proiectul.
Aceasta deține, din 2018, un permis și o licență de exploatare valabilă 20 de ani, reînnoibilă, pentru o suprafață de peste 27 kilometri pătrați.
Zăcământul de la Rovina a fost descoperit în 1973 și investigat intens până în anii 2000. Proiectul prevede cariere la Colnic și Rovina, urmate de o exploatare subterană la Valea Gârzii – Cireșata.
Se încarcă comentariile...
