Şic la preţ mic: cum ne îmbrăcăm cu stil, dar cu bani puţini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alcătuirea unor ţinute sofisticate şi totodată accesibile nu reprezintă un ţel imposibil de atins. Alegerea materialelor naturale şi asortarea pieselor de bază într-o manieră îndrăzneaţă sunt două dintre secretele unui stil vestimentar pe gustul şi buzunarul tuturor

Orice femeie pasionată de modă, dar limitată de buget, îşi doreşte să-şi poată alcătui ţinute în tendinţe, formate din articole de o calitate superioară, însă la preţuri decente. Chiar dacă multe „suspină‟ în faţa produselor de designer, obţinerea unui ansamblu vestimentar de efect, la un preţ modic, este un obiectiv realizabil. Un prim pas în construirea unui astfel de stil este organizarea garderobei de bază. Potrivit consultantului de imagine Gabi Urda, aceasta ar trebui să conţină piese uşor de purtat şi de asortat, din care să se poată alcătui la fel de simplu ţinute diferite prin combinare, dar care să nu se demodeze odată cu trecerea sezoanelor sau chiar a anilor.

„O pereche de jeanşi boot-cut (n.r. – uşor evazaţi), indigo, clasici, o cămaşă albă dintr-un poplin de calitate, câteva cardigane colorate, un palton camel din lână, o rochie neagră cu lungime cocktail, până la genunchi şi câteva pulovere dintr-un tricotaj fin în nuanţe neutre de bej, gri, negru şi bleumarin– fiecare dintre aceste obiecte vestimentare poate constitui baza unei ţinute şi toate vor alcătui nucleul garderobei tale, în jurul căreia îţi vei construi şi rafina stilul personal‟, a declarat specialista, amintind şi clasicul tricou în dungi marinăreşti, o curea potrivită pentru jeanşi şi una mai subţire, eleganta bluză din voal şi pantalonii negri, conici, din stofă. 

moda

Creaţie Thakoon

În ceea ce priveşte încălţămintea, orice femeie ar trebui să deţină o pereche de pantofi stiletto negri, una de pantofi cu şiret şi o pereche de balerini comozi într-o culoare neutră, sfătuieşte Gabi Urda, blogger la gabiurda.ro.

Sumele cheltuite pentru alcătuirea unor ţinute nu sunt, însă, un element decisiv când vine vorba de plierea acestora pe tendinţele actuale sau de bunul gust al purtătoarei. De fapt, secretul stă în abilităţile stilistice ale fiecăruia şi în capacitatea  de a da naştere unor combinaţii vestimentare remarcabile, chiar şi atunci când sumele de bani cheltuite pentru achiziţionarea articolelor vestimentare sunt mai modeste.

Foarte importantă este capacitatea purtătoarei de a interveni asupra hainelor, de a şi le integra în propriul univers estetic. În acest mod, chiar şi purtarea unei simple curele colorate la jeanşi sau accesorizarea cu o broşa supradimensionată a unui pulover neutru poate avea un efect suprinzător, a precizat consultantul de imagine.

Un alt truc în obţinerea unei ţinute de efect, alcătuite din piese de bază şi ieftine, este combinarea elementelor care provin din două stiluri vestimentare diferite, cum ar fi un jeans simplu şi comod, purtat alături de o cămaşă din mătase fină cu o tăietură elegantă, sau o fustă din dantelă asortată unui pulover sau unui tricou din bumbac.

moda

Ţinută Carolina Herrera

Calitate îndoielnică la preţuri mari 

Un rol important în alcătuirea unei garderobe sofisticate îl au şi materialele şi texturile alese, indicate fiind, bineînţeles, materialele naturale. În plus, calităţile acestora nu sunt doar de ordin stilistic, ci şi practic. „Materialele naturale ne lasă pielea să respire şi ne ajută să controlăm mai bine temperatura corporală. Iarna ne vor ţine de cald, iar vara vor ţine căldura la distanţă. Cum piaţa hainelor oferă atât de multe alegeri, vă rog să citiţi etichetele înainte de a cumpăra. Cu cât este mai mare procentul de fibre naturale, in, bumbac, lână, mătase, şi aşa mai departe, cu atât mai mult îşi merită preţul şi grija pe care i-o veţi acorda apoi‟, sfătuieşte consultantul de imagine Gabi Urda.

   

moda

Ţinută Oscar De La Renta

Cu toate acestea, hainele de proastă calitate nu sunt întotdeuna cele ieftine, la fel cum hainele de o calitate superioară nu au întotdeuna preţuri exagerate. De fapt, calitatea intrinsecă a hainelor depinde de materialele din care sunt confecţionate şi este cea la care trebuie să fim atenţi dacă ne dorim să impresionăm prin stilul nostru, sfătuieşte specialista. 

Haine de proastă calitate sunt cele care au un procent mic de fibre naturale în compoziţie, au tighelele strâmbe şi nefinisate, uneori nu au întărituri şi căptuşeală, au butonierele fragile, nasturii cusuţi slab, tivul vizibil şi neîntărit şi aşa mai departe. Caracteristicile hainelor de proastă calitate, ale «lupilor îmbrăcaţi în piei de oaie», produsele scumpe, însă de calitate îndoielnică, sunt informaţii pe care orice om preocupat de educaţia sa estetică, dar şi de cea financiară, este bine să le ştie, a mai spus Gabi Urda.

Accesoriile, atributele eleganţei

Bijuteriile pot schimba complet un ansamblu vestimentar accesibil, transformându-l într-unul cu accente de lux. „Valoarea unei ţinute poate fi ridicată de pantofi, de geantă ori de o curea, care trebuie neapărat să aibă o calitate bună şi elemente de design care să le facă remarcate. La fel ca şi în cazul hainelor, atunci când cumpărăm accesorii de tip gablonţ este bine să ne uităm la finisaje, la modalitatea de prindere, la cât de solid este conceput accesoriul, dar şi la cât de «prinse» în tendinţe sunt, căci unele se pot demoda într-un timp relativ scurt, la fel de repede pe cat se şi degradează”, recomandă Gabi Urda.

   

moda

Creaţie Michael Kors

Când vine vorba de alegerea acestora, magazinele de modă accesibile de pe piaţa din România, dar şi magazinele online de pe piaţa internaţională, pun la bătaie o paletă largă de opţiuni. Colecţiile de accesorii ale magazinelor H&M, Zara, Koton, Bon Bijou sau Accesorize, precum şi produsele designerilor români sau accesoriile vintage, care pot fi cumpărate de pe site-urile de profil sau din târguri dedicate acestei pieţe, pot aduce acea notă de originalitate şi pot contura amprenta stilistică personală, la un preţ accesibil. 

„Metamorfoza‟ hainelor: de la ieftin, la sofisticat

Adăugarea pieselor noi în garderobă nu este singura modalitate prin care ne putem reîmprospăta stilul vestimentar. Şi hainele vechi pot fi adaptate cu uşurinţă noilor tendinţe, fie cu ajutorul croitorului, fie graţie iscusinţei personale. De exemplu, o fustă cumpărată la un preţ decent poate fi transformată într-o piesă de efect prin câteva pense sau tăieturi realizate cu dibăcie. De asemenea, simpla înlocuire a nasturilor minimalişti ai unui sacou cu o pereche de nasturi perlaţi îi poate da acestuia un aer luxos. 

Prin îngrijirea corespunzătoare a hainelor din materiale naturale sau chiar sintetice putem ajuta la păstrea culorilor vii ale acestora, împiedicând uzura, la fel cum alegerea hainelor negre în defavoarea celor maro, care pot fi puse cu uşurinţă într-o lumină proastă de materiale de slabă calitate, poate da un aer mult mai elegant şi actual unei ţinute.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite