Prima femeie criminal în serie din istorie. A ucis sute de oameni și a avut sfârșit îngrozitor

0
Publicat:

Primul criminal în serie cunoscut al istoriei a trăit acum aproximativ 2000 de ani în Roma Antică și era o femeie. Talentul său de ucigaș a fost folosit atât de oamenii de rând dar și de familia imperială. Nimeni nu știe câte victime a făcut în total și a avut parte de un sfârșit cutremurător.

Locusta testând o nouă otravă FOTO Wikipedia
Locusta testând o nouă otravă FOTO Wikipedia

Când vorbim de criminali în serie, ne gândim la o istorie recentă, cu figuri cunoscute și foarte mediatizate, unele subiect de filme de groază. Criminalii în serie au populat însă istoria din cele mai vechi timpuri. Unii au rămas necunoscuți, din cauza lipsei scrisului sau a mijloacelor de informare. Cel mai vechi criminal în serie, cunoscut, este o femeie, care a trăit acum aproximativ 2000 de ani, în Imperiul Roman. Îi este cunoscută doar porecla, Locusta. Se spune că a ucis sute de oameni, ajungând criminal ”oficial” al Curții Imperiale. 

„Îngerul morții„ venea din Galia

Despre originile Locustei se știu puține lucruri. Doar că s-a născut în jurul anului 35 d Hr, în provincia Galia, parte a Imperiului Roman. La aceea vreme, împărat al Romei, era Claudius. Locusta a trăit la țară, într-o comunitate rurală din Galia și de mică ar fi fost pasionată de plante. Așa a învățat cum să le deosebească pe cele de leac, de cele otrăvitoare. La vârsta adolescenței a devenit o adevărată maestră a botanicii. Știa să vindece dar și să ucidă cu ajutorul plantelor. Nu se știe de unde a învățat să prepare poțiuni ucigătoare, care puteau lua viața unui om în doar câteva zeci de minute. În plus, despre Locusta se spune că lua zilnic câte o doză mică din otrăvurile preparate de ea, pentru a deveni imună. În scurt timp și-a făcut un nume în Galia.

Începuse prin a scăpa de persoanele incomode ei. Subtil, fără dovezi. Mai apoi, alții i-au descoperit talentul și Locusta era căutată de toți cei care doreau să scape de cineva, fie un soț abuziv, o soție incomodă, un stăpân nemilos sau chiar un comandant crud. Locusta a fost arestată de câteva ori, din cauza poțiunilor preparate, dar și a cadavrelor care se înmulțeau. Specialista în plantele morții era însă preferată de bogătașii vremii, fiind o armă incredibilă împotriva rivalilor sau a persoanelor incomode. A fost eliberată la scurt timp și a plecat la Roma. Nu avea mai mult de 17 sau 18 ani când s-a apucat de afaceri în „Cetatea Eternă”. Încurajată evident de patricienii dornici să aibă mereu la îndemână un asasin cu otrava potrivită, și-a deschis un magazin de ierburi pe Colina Palatină. Oferea mai ales otrăvuri oamenilor de toate categoriile sociale, fiind foarte apreciată. Locusta, devenise un adevărat înger al morții. Preparatele ei luaseră viața a numeroși romani care-i supăraseră clienții. 

Ucigașa împăratului

Cel mai probabil Locusta ar fi avut probleme serioase, având în vedere șirul de morți. Tânăra din Galia a avut însă norocul de a intra în atenția femeilor din familia imperială. Messalina a fost prima ei clientă de rang imperial. A cumpărat de la Locusta otravă pentru al ucide pe Titus. Mai apoi Agrippina Minor, soția împăratului Claudius. Ea este cea care a luat-o pe Locusta sub aripa ei protectoare și a adus-o chiar și în palatul imperial. Agrippina avea nevoie de talentele Locustei pentru a-și ucide soțul, chiar pe împăratul Claudius, pentru a-i asigura tronul, fiului său, Nero. Locusta și-a arătat din plin talentul. A făcut prima dată o poțiune laxativă care să fie doar împrăștiată superficial pe alimentele împăratului. Și asta fiindcă mâncare era gustată de garda de încredere a lui Claudius. Respectiva poțiune l-a făcut pe degustător să petreacă ceva timp la toaletă. Imediat după, efectivul laxativ fiind foarte rapid, a fost picurată adevărata otravă, o poțiune foarte puternică. Claudius a mâncat cu poftă ciupercile stropite cu otravă.

Și-a dat seama că ceva nu era în regulă, atunci când ți-a dat seama că garda sa de corp a fost îndepărtată. Claudius avea o pană pe care o folosea pentru a-și provoca voma și astfel să scape rapid de otravă. Locusta s-a gândit însă la toate. A otrăvit până și pana. Claudius a murit în chinuri. Imaginația și inteligența malefică a tinerei asasine, l-a fascinat pe Nero. A luat-o în serviciul său, mai ales că trebuia să scape de rivalul său la tron, fratele vitreg Britannicus.  Acesta a fost preferat de Claudius, ca moștenitor. Britannicus nu putea fi ucis pur și simplu. Mai ales că mâncarea și băutura îi erau gustate de un degustător. Locusta și-a pus din nou mintea la contribuție. A cerut ca lui Britannicus să-i fie servit vin bine încălzit. Pentru a dilua vinul și a-l răci, Britannicus a cerut apă. Ei bine, Locusta a introdus în apă otrava sa puternică.

”Fără să poată scoate un sunet, i s-a oprit respirația”, arată mărturiile vremii. Nero a luat-o pe Locusta sub protecția sa, fiind utilizată ca asasin în toate problemele familiei imperiale. Locusta se bucura de un statut înalt, primind proprietăți întinse și sume mari de bani pentru ”industria morții„ de care se bucurau membrii familiei imperiale. Ba chiar și-a deschis și o școală prin care îi învăța și pe alții cum să prepare poțiunile morții. Viața de huzur a Locustei s-a terminat după moartea lui Nero. Cetățenii s-au revoltat împotriva împăratului care dădea semne de nebunie, iar Senatul l-a condamnat. Succesor a fost numit Galba. Nero s-a sinucis. Noul împărat a decis ca toți cei care-l ajutau pe Nero în mârșăviile sale, să fie uciși. Locusta a fost arestată și executată. Nu se știe exact cum. ”Locusta vrăjitoarea, și alții de teapa ei, gunoaie care au ieșit la suprafață în zilele lui Nero, Galba a poruncit să fie purtați în lanțuri prin tot orașul și apoi executați”, preciza Dio Cassius. Legendele spun că ar fi murit violată de un mascul girafă, antrenat special pentru asemenea execuții. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite