Pâinea de 51 de euro care îi face pe clienți să stea la coadă. Are patru ingrediente, iar aluatul trebuie lăsat la fermentat 24 de ore
O pâine de 1,5 kilograme se vinde cu 60 de dolari, echivalentul a 51 de euro, într-o brutărie deschisă de un antreprenor austriac în Manhattan. Produsul este realizat exclusiv din secară bio, cu maia, iar procesul de fermentare poate dura până la 24 de ore.

Martin Auer, un brutar originar din Graz, Austria, și-a deschis prima brutărie din afara țării sale în New York. Magazinul „Rye by Martin Auer” se află pe Lafayette Street, în SoHo, unul dintre cartierele cunoscute pentru magazinele de lux și chiriile ridicate.
Prețul pâinii a atras rapid atenția. Un singur astfel de produs costă 60 de dolari, în timp ce în Austria pâinile produse de compania lui Auer se vând cu mai puțin de 10 euro, realateză nypost.
O brutărie cu un singur produs principal
Auer spune că nu și-a dorit să deschidă o brutărie obișnuită în New York, ci să se concentreze pe produsul pe care îl consideră specialitatea sa: pâinea din secară cu maia.
„Nu am vrut pur și simplu să deschidem încă o brutărie în New York”, a declarat antreprenorul.

Pâinea este făcută din cereale provenite din Austria, iar rețeta are doar câteva ingrediente: apă, făină, sare și maia. Aluatul este lăsat la fermentat până la 24 de ore, proces despre care producătorul spune că este esențial pentru aroma și textura produsului.
Pâinea poate fi cumpărată întreagă, jumătate sau sfert, dar este folosită și pentru sandvișuri.
Prima filială austriacă deschisă în afara țării
„Rye by Martin Auer” este cea de-a 43-a filială a antreprenorului, dar prima deschisă în afara Austriei. Magazinul este administrat de Martin Auer împreună cu fiul său, Tim, și o echipă locală.
Alegerea cartierului SoHo nu este întâmplătoare. Zona este una dintre cele mai scumpe și cunoscute zone comerciale din Manhattan, unde sunt prezente numeroase branduri internaționale de lux.
Conceptul a generat însă și reacții critice. Unii consumatori consideră excesiv ca un aliment de bază precum pâinea să fie comercializat la prețul unui produs de lux.
În ciuda prețului, brutăria a atras clienți, iar pâinea de 60 de dolari a devenit un subiect de discuție în New York.




















































