Misterele războinicilor de bronz, temuții vânători de capete care au semănat teroare. Originea lor este încă o enigmă
0La granițele Chinei, în Extremul Orient, s-a ridicat una dintre cele mai enigmatice civilizații ale istoriei. Această populație de vânători de capete, renumită pentru armurile lor sofisticate din bronz, a lăsat în urmă un val de teroare și o origine etnică ce rămâne, până astăzi, un mister descifrat doar parțial.
De-a lungul istoriei au existat multe civilizații și popoare misterioase care au dispărut definitiv în negurile timpurilor fără să lase prea multe indicii despre povestea și faptele lor. Unele au dispărut definitiv fără ca nimeni din prezent să reușească să le mai dea de urmă. Rămân doar legende neverificate și neconfirmate științitific din trecutul umanității. Aceasta părea să fie și soarta unei civilizații misterioase, un regat de războinici feroce, de la granița de sud-vest a Chinei, aproape de junglele Vietnamului. Cronicarii chinezi din primele secole ale erei creștine îi numeau „Dia” și precizau că aceștia formaseră un regat.
Până acum jumătate de secol, oamenii de știință au crezut că acest regat Dia era doar rodul imaginației lui Sima Qian, istoricul oficial al dinastiei Han, una dintre elitele conducătoare ale Chinei Antice. În anul 1965, un singur obiect, unic și extrem de valoros, a demonstrat oamenilor de știință că Regatul Dia nu este o fantasmagorie iar puternicul fief al vânătorilor de capete din Extremul Orient a existat cu adevărat. Cercetările ulterioare au scos la iveală o lumea dispărută, cu artefacte incredibile, printre cele mai valoroase din istoria veche a umanității. Toate acestea au reușit să contureze un portret schițat, cu multe necunoscute, ale unei civilizații misterioase de războinici cruzi, care luau trofee umane și totodată practicau ritualuri sângeroase.
Poporul despre care nimeni nu credea că ar fi existat
În secolul al III lea îHr, istoricul oficial al dinastiei Han, una dintre cele mai puternice ale Chinei Antice, numit Sima Qian scria că pe marele platou din jurul lacului Dian, în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei de astăzi, se afla un regat puternic numit Dian. Conform aceluiași istoric, acest regat renumit pentru metalurgia bronzului și meșterii săi pricepuți, a fost înființat în anul 279 îHr, atunci când regele Qingxiang din regatul Chu a trimis o forță militară în sud-vest, condusă de generalul Zhuang Qiao. Ajuns în zona lacului Dian, generalul Zhuang Qiao a decis să se stabilească acolo, mai ales că regatul Chu, patria sa, fusese invadată de dinastia Qin și anihilată. Un general din Chu, a ajuns la lacul Dian ca parte a campaniei militare Chu. Zhuang Qiao a decis să rămână în Yunnan și să adopte obiceiurile native, înființând regatul Dian.
Dinastia Qin a fost ulterior răsturnată de Han, iar regatul Dian, întemeiat de marele general chinez a devenit vasal și ulterior integrat într-una dintre prefecturile imperiului Chinez al dinastiei Han. Tot Sima Qian a scris în celebra sa lucrare Shiji că acest regat se afla într-un teritoriu locuit de triburi barbare, inclusiv păstori nomazi, dintre care Dian era cel mai puternic.
Istoricul chinez spunea că oamenii din acest regat purtau părul lung și îl legau în vârful capului, sub forma unui coc, asemănător chinezilor. Totodată erau sedentari, aveau așezări puternice, cultivau pământul, dar creșteau și turme de vite. Adică cultura era un soi de amestec între tradițiile agrare chinezești și cele pastorale ale barbarilor din jur. Ulterior, regatul Dian și poporul său au dispărut din istorie. Nu se mai știe nimic despre ei și nimeni nu a mai scris despre faptele lor. Misterul a rămas de-a lungul secolelor.
Până în 1965, atunci când o pecete de aur cu o decorațiune în formă de șarpe a fost descoperită în mormintele antice de la situl Shizhaishan din Kunming, capitala provinciei Yunnan. Acel sigiliu purta inscripția „Sigiliul Regelui Regatului Dian”. Era o dovadă fără niciun dubiu că a existat un regat Dian. A urmat o întreagă aventură arheologică de explorare a platoului de lângă lacul Dian. Descoperirile nu numai că au confirmat prezența acestui regat dar au scos la iveală o parte din istoria sa misterioasă. Despre ceea ce scrisese Sima Qian era doar parte de final a poveștii sale excepționale.
O civilizație strălucitoare dominată de războinicii de bronz
Săpături sistematice au avut loc în toată zona Yunnanului, dar mai ales în zona lacului Dian. Au ieșit la iveală numeroase morminte din perioada timpurie a acestei civilizații. Popoarele care au construit această civilizație își îngropau morții în necropole verticale. Practic, defunctul era fixat și era poziționat aproape în picioare.
A impresionat numărul mare de piese din bronz, realizate în mai multe tehnici, ceea ce indică o dezvoltare extraordinară a metalurgiei. Erau foarte buni meșteșugari, lucrători în metal. Au fost găsite atât unelte, dar mai ales arme și armuri din bronz, ceea ce indică că cei din Regatul Dian erau un popor de războinici. Înainte ca generalul Zhuang Qiao să se așeze în aceste ținuturi, aici a fost o cultură metalurgică și războinică înfloritoare. Se presupune că această civilizație a dominat întreaga regiune timp de câteva secole. Nici nu era de mirare fiindcă, așa cum arată specialiștii în zonă se aflau printre cele mai mari zăcăminte de staniu de pe continentul asiatic, necesar în realizarea bronzului. Cercetând mormintele, arheologii au observat că exista o diferențiere socială clară. În regatul Dian exista o elită războinică care purta armuri complexe din bronz.
Acestea aveau o structură lamelară, din fîșii de bronz suprapuse, dotate cu apărători la nivelul brațelor și gâtului. De asemenea aveau coifuri elaborate, dar și cnemide pentru protecția tibiilor. Armele lor erau spectaculoase și foarte decorate. În general foloseau o tipologie a armelor, dar și a decorațiunilor specifice regatului Chu, adică chinezești, dar și motive și forme specifice statelor din Vietnamul antic.
Era practic o combinație de forme și influențe. Cert este că această elită războinică era extrem de bine echipată și cel mai probabil bine antrenată pentru a mânui spade late, lănci, halebarde și securi din bronz. O caracteristică a acestei civilizații erau tobe de diferite dimensiuni realizate tot din bronz.
Cele mai mari, spun specialiștii erau folosite în război, pentru a strecura teama în rândul inamicilor dar și pentru a mobiliza războinicii. Nu în ultimul rând, în morminte dar și în alte sit-uri arheologice atribuite regatului Dian au fost găsite numeroase reprezentări artistice, religioase, simbolice. Toate acestea indică faptul că o parte a populației era formată din agricultori, crescători de vite, artizani și negustori. Aceștia erau conduși de o elită războinică, bine echipată, bine înarmată și cu un statut bine definit. Reagatul Dian a fost o civilizație strălucitoare așa cum indică artefactele.
Realizau ceramică de bună calitate, bijuterii spectaculoase și obiecte din bronz extraordinare. Locuiau în așezări, unele de mari dimensiuni, cunoșteau și foloseau sistemele de irigație și totodată aveau un centru de putere, unde probabil se afla și un rege sau o căpetenie războinică.
Este evident, că aristocrația și conducătorii militari aveau o putere deosebită asupra oamenilor de rând odată ce puteau organiza eficient munca la canalele de irigații, producția de bronzuri și produse de lux dar și comerțul. „Colectarea de date de la suprafață, secțiunile expuse și utilizarea puțurilor și canalelor de irigații le-au permis autorilor să cartografieze modelul de așezare al evazivului regat Dian înainte ca acesta să devină o provincie a imperiului Han. Aceste descoperiri arată că populațiile Dian erau organizate ierarhic, cu așezări de diferite dimensiuni și un centru politic în care apăreau bronzuri rituale. Imperiul a redesenat peisajul, așezările migrând din zonele umede către dealuri, unde putea supraveghea rutele de comunicare către Asia de Sud-Est”, scriau Alice Yao și Jiang Zhilong în „Rediscovering the settlement system of the ‘Dian’ kingdom, in Bronze Age southern China”.
Totodată aceleași cercetări arată că această civilizație Dian a început în secolul al VIII lea îHR, adică acum mai bine de 2800 de ani în urmă.
Reprezentările figurative arată și modul în care se îmbrăcau oamenii de rând. Purtau tunici, peste pantaloni care ajungeau până la genunchi și aveau părul prins în coc, la prima vedere asemănători chinezilor. Unul dintre cele mai impresionante artefacte este o sculptură complexă care descrie o scenă de vânătoare. Mai precis, un bivol este atacat de un tigru. Bivolul protejează un vițel, aflat sub abdomenul său. Sculptura a fost descoperită pentru prima dată în timpul unei săpături în 1972 și de atunci a fost clasată drept una dintre cele mai valoroase relicve culturale ale Chinei.
Cântărește aproape 13 kilograme, are 43 de centimetri înălțime și aproximativ 80 de centimetri lungime. Specialiștii cred că este un simbol al morții și renașterii care caracteriza credințele religioase ale populațiilor Dian.
Vânătorii de capete ai Extremului Orient. O cultură a sângelui și sacrificiului
Totodată, pe baza artei și a reprezentărilor de pe artefactele găsite în arealul civilizației Dian, dar și a numărului mare de arme și armuri, specialiștii au ajuns la concluzia că războiul era o componentă importantă a regatului. Războinicii Dian sunt reprezentanți cu capetele inamicilor în mână sau la centură. Erau adevărați vânători de capete. Își atacau cu sălbăticie rivalii și le lua capetele drept trofee. Asemănători celților care intrau în luptă cu capetele tăiate ale inamicilor la centură, războinicii Dian strecurau teroare în rândul celor atacați. Capetele inamicilor au părul lung, împletit în cozi, o modă a triburilor barbare din jur. În plus, luptele cu taurii și vânătoarea de fiare sălbatice, extrem de periculoase precum tigrii sau panterele erau sporturile cel mai des reprezentate. Era activități ale unor popoare cu o cultură marțială dezvoltată ca asirienii sau sciții.
Nu lipseau nici reprezentările cohortelor de sclavi, triburi înrobite de acești războinici feroce.
Nu în ultimul rând există reprezentări cu ritualuri religioase sângeroase, adică cu sacrificii. Dovezile sugerează că aceste popoare practicau șamanismul și cultul ancestral. Ceremonii și ritualuri sacrificiale elaborate erau efectuate pentru a îmbuna spiritele și a căuta favoarea divină. Demn de precizat este faptul că o parte a războinicilor Dian apare călare. Cu alte cuvinte aceste popoare practicau domesticirea calului și îl foloseau la război. Bivolul era un simbol important al acestei civilizații, iarăși un semn al virilității și forței războinice.
Misterele care rămân în urma unui regat dispărut
Cine era de fapt poporul Dian? Este o întrebare la care și astăzi specialiștilor le este greu să răspundă. Și asta în condițiile în care reprezentările artistice indică o diversitate culturală și etnică destul de mare. Pe baza culturii lor marțiale, a tradiției vânătorii de capete, a războiului călare și a armurilor de bronz elaborate, specialiști precum Iaroslav Lebedynsky și Victor H. Mair bănuiesc că popoarele care au ridicat regatul Dian erau de fapt sciți din ramura Saka și că ar fi migrat până în zona Yunnan din sudul Chinei. Săpăturile care au scos la iveală obiecte de artă specifice civilizației Dian din Yunnan au dezvăluit scene de vânătoare similare cu cele din arta indo-europeană care înfățișează călăreți din Asia Centrală.
Călăreții care practică vânătoarea sunt reprezentați într-un aranjament circular deasupra unor tobe, un model adesea întâlnit în arta scitică. În același timp, oamenii de rând ai civilizației Dian au portul și caracteristicile chinezilor din regatul Chu. Este posibil ca populația băștinașă să fi fost de origine chineză, peste care s-a suprapus prin migrație o elită războinică provenită din rândul popoarelor de stepă.
Se încarcă comentariile...
