Din iadul sovietic, în iadul de acasă: destinul frânt al ofițerului muscelean pe care patria l-a numit dușman

Aurel State a fost singurul român care a avut curajul să scrie despre ororile comunismului în plină epocă ceaușistă. Viața sa, un adevărat infern căruia puțini i-ar fi rezistat, poate deveni oricând subiect de scenariu de film sau roman dramatic. Un eroi de care românii și-au bătut joc. 

Aurel State FOTO Editura Manuscris

Oamenii sunt diferiți și nu trebuie judecați pentru alegerile lor. „Diferențele dintre noi nu ne separă. Ele ne arată cât de bogată e lumea”, după spunea Mircea Eliade. Unii preferă să ducă o viață hedonistă, să trăiască momentul, să accepte compromisuri pentru a-și satisface plăcerile și dorințele imediate. Alții în schimb, rezistă și celor mai cumplite torturi sau chiar aleg moartea pentru o idee, un crez, pentru ceea ce ei percep că este drept și corect. Printre aceștia din urmă s-a numărat și Aurel State, un simbol al rezistenței în fața opresiunii. Este omul care nu și-a abandonat principiile și convingerile nici măcar atunci când trupul îi era făcut bucăți, nici măcar în fața morții sau a trădării conaționalilor săi.

Mai mult decât atât a avut curajul să vorbească despre tot ceea ce a îndurat din cauza regimului comunist, fie din URSS, fie din România, în plină epocă ceaușistă. El este autorul cărții autobiografice „Drumul Crucii. Amintiri de pe front și din gulaguri”, o lucrare care a circulat ilegal în România comunistă și în cele din urmă a fost publicată postum. Aurel State și-a riscat viața pentru a spune adevărul. Viața sa, în mare parte un adevărat calvar, poate oricând reprezenta inspirație pentru scenariu unui film dramatic sau al unui bestseller. 

Decorat de români și de germani în iadul războiului din Est

Aurel State s-a născut pe 29 aprilie 1921 în localitatea Godeni, într-o familie de țărani musceleni. Era unul dintre cei patru copii ai lui Ion și Elisabeta State. Ca formare a fost învățător, urmând cursurile Școlii Normale din Câmpulung Muscel. Ulterior, se înscrie la Școala Militară de Ofițeri de la Ploiești.

După absolvire, se înrolează voluntar în cel de-al Doilea Război Mondial. România, condusă de mareșalul Ion Antonescu, se alăturase Operațiunii Barbarossa inițiată de Hitler pentru cucerirea URSS. Românii doreau în primul rând eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, răpite de ruși, cu un an înainte. State ajunge direct în prima linie și luptă în cadrul Batalionului 1 Vânători de Munte, trupele de elită ale Armatei Române. Se remarcă în cele mai dure bătălii, inclusiv la Sevastopol. Este rănit de patru ori, dar de fiecare dată refuză concediul medical și cere să revină pe front, în focul luptei. Pentru curajul și acțiunile sale eroice, Aurel State a primit cele mai înalte decorații atât de la români, dar și de la nemți. Mai precis, este decorat cu Virtutea Militară, cu Ordinul Mihai Viteazul dar și cu celebra „Cruce de Fier” germană.

„În 1942 pleacă pe front în linia întâi, luptând în Batalionul 1 Vânători de Munte, trupele de elită ale Armatei Române de atunci. Se remarcă în bătăliile pentru cucerirea Sevastopolului și este decorat cu Virtutea Militară, cu Ordinul Mihai Viteazul, cea mai ilustră decorație românească de război, și cu Crucea de Fier. Fiind rănit în patru rânduri, este trimis de două ori în țară, dar, de îndată ce se restabilește, cere întoarcerea pe câmpul de luptă și, după ce soarta Frontului de Răsărit este pecetluită, în pofida faptului că e avertizat că merge la pieire sigură, se consideră dator să lupte până la capăt pentru cauzele pe care le asumă, fie și pierdute”, precizează Anca Crivăț, în prefața realizată la „Drumul crucii. Amintiri de pe front și din gulaguri”.

12 ani de supraviețuire în iadul rusesc

Aurel State ajunge în cele din urmă prizonier, în Crimeea, pe 12 mai 1944, în timpul contraofensivei sovietice. Fără armament specific luptei împotriva tancurilor, întinși pe un front uriaș, liniile românești sunt rupte. O parte a ofițerilor superiori și a comandanților reușesc să se salveze, plecând cu avioanele. Restul au rămas în calea morții și a tancurilor rusești. Ofițerul George Fonea deși avea un loc asigura într-unul dintre avioanele izbăvirii, decide să rămână lângă soldați.

„E adevărat că nu pot mântui pe nimeni alegând între viață și moarte, dar ce vor gândi acești nefericiți tot restul vieții, amintindu-și că în ceasul de cumpănă eu îi părăsisem?“, preciza acesta.

Printre cei care au rămas a fost și Aurel State, care așa cum am precizat deja ajunge prizonier la ruși pe 12 mai 1944. Este târât alături de alți ofițeri și soldați ai Armatei Române în gulagul siberian, acel loc al exterminării lente și dureroase, prin muncă istovitoare, boală și nevoi de tot felul. State este condamnat de sovietici la 25 de ani de muncă silnică fiind considerat criminal de război.

„Luptasem expus morții, ca și adversarul,  dovadă cele patru răni, dar nu dădusem o palmă celor fără apărare și totuși, în numele justiției unei mari puteri, eram trecut în rândul nelegiuiților”, preciza State în „Drumul crucii”.

Din acea perioadă și-l amintește și Aurelian Gulan, un alt ofițer ajuns prizonier la ruși. „Un sublocotenent tânăr, un copil ca și mine, cu o privire angelică, o arătare biblică”, preciza acesta. Aurel State, acel tânăr de 23 de ani cu privire angelică, va îndura cu stoicism iadul gulagului sovietic. A trecut pe la Oranki, Simferopol, Gorki, Donbass, Stalingrad, Vorkuta și Sverdlovsk. A fost unul dintre puținii care a reușit să supraviețuiască. După 12 ani de calvar a fost în cele din urmă trimis în țară. Era anul 1956 iar Aurel State avea 35 de ani. Își mâncase toată tinerețea în lagărul sovietic. 

Ofițer decorat numit „dușman” al propriului popor

Din nenorocirea de gulag, Aurel State se întoarce în România într-un moment total nepotrivit. El era un erou de război al Armatei Regale, decorat inclusiv de Germania Nazistă. Iar la noi tocmai se „construia socialismul”. Iar acest lucru presupunea și distrugerea elitelor.

Cei mai valoroși și implicit periculoși pentru un regim aberant, opresiv și ilegitim trebuiau „epurați”, „reeducați”, „eliminați”. Aurel State se încadra și el în categoria asta. Deși în toate celelalte state europene, toți foștii prizonieri de război repatriați din URSS au fost primiți ca niște eroi. Mai puțin în România comunistă. Aflată sub stricta oblăduire a sovieticilor, comuniștii români nu mișcau în front. Cine îi supăra pe „prietenii” din est, trebuia epurat.

Aurel State, cu decorațiile în piept și după o luptă cruntă pentru supraviețuire, ajunge acasă pentru a fi catalogat drept „dușman al poporului”. I se fabrică un dosar prin care este acuzat de legionarism. Totul pe baza unei anchete a Siguranței din timpul regimului carlist. Pe atunci elev, State a fost bănuit că ar fi participat la adunările organizațiile de tineret legionare. Nu existau deloc dovezi. Comuniștii au folosit însă acel dosar. Nici nu le păsa de dovezi, drepturi și judecată corectă. Era vremea haiduciei socialiste, a anilor 50. 

Aurel State este arestat pe vremea când se afla la spitalul TBC, tratându-și o problemă pulmonară dobândită în gulag. Este acuzat de legionarism, crime de război și atitudine dușmănoasă față de socialism. Inițial, este dus la sediul Securității, în faimosul centru Uranus, cel care a fost demolat pentru a face loc Casei Poporului. Aici a încăput pe mâinile „Măcelarului de la Interne”, cum era poreclit șeful Serviciului Anchete Penale din cadrul Direcției a VIII-a a Securității, Gheorghe Enoiu.

„Oasele se fărâmaseră în mine”

State este călcat efectiv în picioare și desfigurat pentru a denunța cât mai mulți foști colegi din armată din gulag. Pentru a nu trăda pe nimeni, State ia o decizie radicală. Hotărăște să se sinucidă. „Am început să gândesc și să răzgândesc ideea de a ieși din scenă, pentru a împiedica folosirea mea împotriva oamenilor. Chiar dacă negai că l-ai fi cunoscut pe cel de care erai întrebat, el tot ajungea să fie suspect”, preciza Aurel State în cartea sa.

Profită de faptul că este scos la aer, se smulge de lângă gardian, urcă pe o scară de incendiu și efectiv se aruncă de la etaj.

La impactul cu asfaltul, State s-a rupt bucăți. Numai puțin de 120 de fracturi. Dar, culmea, a supraviețuit. „Oasele se fărâmaseră în mine cum se fărâmă în traistă covrigeii colindați pe care ai căzut urmărit de zăvozi. Zăbrelele și zăvoarele erau tefere însă! M-aș fi întors spre „singurul prieten” – moartea – dar încercările de a-mi vedea însoțitorul față către față depășeau registrul durerii pe care o purtam în loc de trup”, preciza State. Avea fracturi teribile care l-au țintuit tot restul vieții în cârje, cu dureri cumplite.

Dar și-a atins obiectivul, anchetatorii nu au scos nimic de la el. Este trimis la spitalul-penitenciar Văcărești iar apoi este condamnat într-un proces de formă, la 18 ani de temniță grea, inclusiv pentru faptul că ar fi fost „criminal de război”. Într-o țară a paradoxurilor, nu mai mira pe nimeni că un erou de război decorat, va fi considerat și „criminal” dar și „trădător”. Evident trădător al orânduirii socialiste. 

A făcut opt ani de temniță grea cu trupul frânt, în cele mai dure penitenciare comuniste. A stat inclusiv la Aiud acolo unde a fost bătut și torturat pentru a acceptat „reeducarea” și regimul comunist. Nu a cedat nicio clipă în ciuda suferințelor inumane. Ba chiar a intrat de patru ori în greva foamei din cauza condițiilor și a tratamentului inuman. A fost în cele din urmă eliberat după decretul de grațiere al lui Ceaușescu din 1964. 

Calvarul s-a încheiat numai după moarte

După eliberare, Aurel State a trăit marginalizat, permanent supravegheat de Securitate. A fost profesor de limba germană și a trăit în sărăcie, într-o garsonieră. Nici gulagul, nici detenția din pușcăriile comuniste din România nu i-au înfrânt rezistența. În secret a scris „Drumul Crucii”. Manuscrisul ajunge în Germania, iar Aurel State plătește din nou prețul sincerității. Este arestat, anchetat, torturat. De această dată nu mai ajunge să fie condamnat. Moare pe 19 noiembrie 1983. Diagnosticul oficial a fost ulcer perforat.