Maria Pinto, designerul lui Michelle Obama, încearcă să revină pe piaţă cu ajutorul donaţiilor online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Pinto speră se relansează în modă cu ajutorul unei campanii crowdfunding FOTO dailytelegraph.com.au
Maria Pinto speră se relansează în modă cu ajutorul unei campanii crowdfunding FOTO dailytelegraph.com.au

Maria Pinto, designerul ale cărui ţinute au fost purtate de Michelle Obama şi de prezentatoarea TV Oprah, încearcă să-şi relanseze afacerea printr-o strângere de fonduri online după ce, în urmă cu trei ani, criza economică a obligat-o să-şi închidă  magazinul din Chicago.

Tânăra de origine italo-americană a semnat o înţelegere cu website-ul de finanţare colectivă Kickstarter, în baza căreia şi-a propus să strângă, în 45 de zile, suma de 250.000 de dolari. Potrivit regulilor impuse în spaţiul cibernetic, Pinto este obligată să renunţe definitiv la ajutorul financiar dacă deadline-ul nu este respectat.

„Campania mea reprezintă o soluţie de viitor, o formă prin intermediul căreia tehnologia şi moda îşi dau mâna“, a declarat designerul jurnaliştilor de la cotidianul britanic „Daily Mail“.

Crowdfunding-ul, metoda salvatoare la care a apelat designerul, reprezintă, de fapt, o tehnică de finanţare a proiectelor folosind resurse oferite online (forumuri, platforme de socializare etc.). La baza ei stă ideea de a apela la o comunitate cu potenţial finanţator pentru a dezvolta un produs.

Colecţia-capsulă semnată de Pinto se doreşte să fie lansată cu doar două zile înainte de startul circuitului de modă internaţional, al cărui debut are loc joi, 5 septembrie, în New York. Linia vestimentară M2057 va include şapte rochii, două jachete, un bolero, un cardigan şi două eşarfe, iar preţurile pieselor se vor situa între 75 şi 250 de dolari.

O piesă din colecţia nouă a lui Pinto 

image

La sfârşitul perioadei de 45 de zile, designerul îşi va comercializa piesele în mediul virtual la preţuri mai mari decât cele practicate acum.

image

Maria Pinto a devenit faimoasă peste Ocean, după ce Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii a îmbrăcat, în 2008, o ţinută bleu (foto) confecţionată în atelierul său. Din păcate, atunci când Barack Obama a devenit preşedinte, Michelle s-a mutat la Washington, iar magazinul italiencei din Chicago a început să meargă din ce în ce mai prost. Din această cauză ea a decis să vândă tot la preţ redus şi să îl închidă.

Potrivit datelor furnizate de administratorii platformei Kickstarter, Pinto nu este singurul designer care a apelat la crowdfunding pentru a reveni în industrie. Alături de proiectul ei, pe platforma americană, au mai fost consemnate încă 4.000 de solicitări pentru a relansa proiecte de modă. 

Pe lângă piesele vestimentare puse la bătaie online, Maria este decisă să obţină şi alte sume de bani, folosindu-se şi de propria imagine. Aşadar, cine doreşte să petreacă o după-amiază, la atelier, în compania ei, trebuie să plătească 5.000 de dolari, în timp ce pentru o petrecere alături de Pinto, găzduită într-un local din Chicago, clienţii trebuie să scoată din buzunar nu mai puţin de 10.000 de dolari.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite