Lucrețiu Pătrășcanu, intelectualul comunist, arestat, judecat după modelul stalinist și executat la Jilava VIDEO

0
Publicat:

Lucreţiu Pătrăşcanu, autorul proclamaţiei pe care regele Mihai I a citit-o la 23 August 1944, a fost epurat de propriii tovarăși comuniști, judecat după modelul stalinist și apoi condamnat la moarte. 

Lucreţiu Pătrăşcanu, care s-a născut la 4 noiembrie 1900, în Bacău, este personalitatea comunistă cea mai larg acceptată în mediile democratice din România interbelică, fiind direct implicat şi în acţiunea de la 23 august 1944, când Casa Regală a decis întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste şi Ungariei horthyste.

La instaurarea primului guvern pro-comunist din România, condus de dr. Petru Groza, Lucreţiu Pătrăşcanu fusese recompensat cu portofoliul Ministerului Justiţiei. Marginalizarea şi apoi înlăturarea lui rapidă de la putere, proces soldat cu arestarea din 1948 şi finalizat cu execuţia lui în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954, după o extrem de îndelungată anchetă, în cursul căreia a refuzat până la capăt să recunoască acuzaţiile de spionaj care i se aduceau, constituie una din evoluţiile cele mai şocante din istoria timpurie a regimului comunist din România.

Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu

Conform documentelor publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor  Securității, procurorul Rosman Rudolf consemna în mandatul său de arestare, la 24 august 1948, „Văzând actele care formează dosarul cercetărilor privind pe acuzatul Pătrășcanu Lucrețiu/ născut la 4 noiembrie 1900 în Bacău, căsătorit fără copii, origine socială mic burghez, de profesiune avocat și profesor universitar, rezultă că, în calitate de agent al siguranței burghezo-moșierești și agent al serviciului de spionaj englez, a dus o acțiune criminală pentru paralizarea acțiunilor Partidului, contribuind astfel la provocarea, susținerea și continuarea războiului împotriva URSS“.

Procesul său a fost judecat în perioada 6-13 aprilie, sentinţa pronunţată la 14 aprilie şi în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954 a fost executat.  Cadavrul lui a fost aruncat într-o groapă comună, peste alte oseminte. Într-o notă depusă la dosarul său de reabilitare din anul 1968 aflăm că „În legătură cu găsirea osemintelor lui Lucreţiu Pătrăşcanu precizăm următoarele: s-a identificat locul în care a fost îngropat“.

Subofiţerii au mărturisit în groapa pe care o săpaseră au fost găsite oseminte de la 3-4 cadavre îngropate anterior, că peste acestea au aruncat cadavrele lui Pătrăşcanu şi Remus Koffler, împreună cu targa cu care au fost transportaţi“.

Reabilitat în 1968

Lucreţiu Pătrăşcanu a fost reabilitat în anul 1968. După preluarea puterii, Nicolae Ceauşescu a gândit o mutare de tipul celei făcute de Hruşciov în 1956 prin care denunţa crimele din timpul lui Stalin.

Acţiunea lui Nicolae Ceauşescu a fost eminamente politică. Ancheta anunţată în 1968 îi servea la consolidarea puterii în Partidul Comunist, scopul principal fiind de a-l înlătura pe principalul rival de la vârful conducerii comuniste, Alexandru Drăghici, ministru al Afacerilor Interne în perioada 1953-1965. Ca parte a acestei strategii, au fost reabilitate figuri importante ale partidului, întemniţate în timpul lui Gheorghiu-Dej şi Drăghici, printre care Lucreţiu Pătrăşcanu.

Corneliu Coposu spunea despre el: „Pătrăşcanu a fost un fel de cal troian în partidul comunist, fiind, în realitate, omul lui Maniu şi al Regelui care aştepta cu nerăbdare sosirea americanilor“.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite