Moartea suspectă a lui Mihail Sebastian: evreul renegat de evrei a sfârșit lovit de un camion
0Autorul celebrelor romane „Accidentul“ şi „Oraşul cu salcâmi“ și al pieselor de teatru „Steaua fără nume“ şi „Jocul de-a vacanţa“ a fost, în epoca sa, renegat de evrei, considerat „apărător al extremei drepte“, dar şi „susţinător al comuniştilor“.
La 29 mai 1945, în jurul orei 15.00, Mihail Sebastian a fost lovit de un camion pe Bulevardul Regina Maria din Bucureşti şi a murit la vârsta de 37 de ani. Scriitorul avea în buzunarul hainei textul conferinței pe care urma să o țină la Universitate.
„În dreptul bisericii Sf. Ilie , a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însă surprins de o autoduba, ce se apropia cu o viteza fantastica. În ultimul moment, sperând ca totuși bolidul amenințător îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Soferul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat sa stopeze, însă frânele n-au răspuns la comanda. Mașina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm. Mașina purta nr. 19 308 si era condusa de proprietarul ei, Ion Zapodeanu. Imediat, trecătorii i-au sărit în ajutor si cu o alta mașină a fost transportat la dispensarul dr. Gâdei. S-a constatat fractura bazei craniului si, cu toate îngrijirile ce i s-au dat, Mihail Sebastian a murit peste câteva minute, la orele 3.15”, scria pe 1 iunie 1945 revista „Cortina” despre „Destin tragic. Ultima zi a scriitorului Mihail Sebastian“.
Pe numele adevărat Iosif Hechter, Mihail Sebastian s-a născut, la Brăila, într-o familie evreiască. A urmat studiile universitare de drept și filosofie la București. A lucrat ca secretar la o casă de avocatură și mai apoi ca avocat. Intrarea în literatură i-a făcut-o Nae Ionescu, cel care a fost președintele comisiei sale de bacalaureat.
Prin Nae Ionescu a ajuns să-l cunoască pe Mircea Eliade, de care l-a legat o lungă prietenie. A publicat romanul „Orașul cu salcâmi” în 1935, iar în 1940 apărea romanul de dragoste „Accidentul ”.
Manuscrisul inițial al romanului „Accidentul“, care cuprindea cinci capitole, i-a fost furat lui Sebastian când se afla în Franța. Autorul nu a fost găsit, iar manuscrisul s-a pierdut pentru totdeauna. Scriitorul a fost nevoit să reia romanul de la zero.
Începând cu 1940 a cunoscut prigoana antisemită. I s-a interzis să mai publice ca ziarist și i s-a restras licența de avocat. Din cauza faptului că era evreu, piesele sale au fost interzise. Pentru a putea pune în scenă „Steaua fără nume”, Mihai Sebastian s-a folosit de un pseudonim: Victor Mincu.
După ce România a intrat în al Doilea Război Mondial alături de Germania şi împotriva URSS, Mihail Sebastian se îngrijora pentru viitor: „Oraşul pustiu ca într-o duminică de vacanţă mare, în plină vară. (...) Seara ne adunăm acasă devreme. Cu obloanele trase, cu telefonul închis, sentimentul de apăsare, de nelinişte creşte. Ce se va întâmpla cu noi?“.
Citea cu atenţie presa şi în cele mai multe zile era la curent cu situaţia de pe front, în caz că nu se retrăgea în lecturile proprii. Ziarul „Universul“ de pe 10 octombrie 1941 a dat tiluri precum „Întregul front sovietic s-a prăbuşit“ sau „Dezastrul armatelor bolşevice“.
Între timp, începuse să predea la clasele a VII-a şi a VIII-a, însă nu-l mulţumea această îndeletnicire: „Local mizer, elevi neinteresaţi, obraznici. Nu sunt făcut pentru meseria asta“. Căuta constant de lucru: traduceri, de pildă, şi ore de limba română la liceu, ca să depăşească impasul financiar, căci alimentele se scumpeau văzând cu ochii: „44 de lei o sută de grame de unt (...) E derută, panică. Disperarea celor care, având bani «puşi de o parte» îi văd topindu-se, prefăcându-se în maculatură“.
Scriitorul s-a ales cu titulatura de „evreul improbabil” fiind condamnat de antisemiți pentru originea sa, dar și renegat de evrei care l-au considerat trădător și apropiat al Partidului Comunist în 1944.
Una dintre cele mai controversate relații ale lui Mihail Sebastian a fost cea cu Lucrețiu Pătrășcanu, ministru al Justiției în primii ani ai comunismului.
În romanul „De două mii de ani“, deși ficțiune, vocea şi amintirile naratorului nu se îndepărtează de copilăria pe care a trăit-o Sebastian în apropierea Dunării, în vremea Primului Război Mondial. „Cred că nu m-am temut niciodată de oameni sau de lucruri, ci numai de semne şi simboluri. (…) Dar am umblat cu capul gol pe străzile deşarte ale oraşului ocupat de nemţi: pete albe arătau pe cer trecerea avioanelor, bombele cădeau departe sau aproape, aici la doi paşi, cu un sunet sec şi scurt întâi, pe urmă cu o rezonanţă largă de câmp“. Încă de când era elev de şcoală generală, povestitorul, personajul principal al romanului, a îndurat jignirile antisemiţilor: „Nu, nu cred să fi fost vreodată fricos, deşi grecii de la grădina mare, care ne aruncau cu pietre când ne prindeau pe acolo, mi-au strigat-o zilnic de când mă ştiu şi deşi am crescut în strigătul ăsta, zvârlit din urmă ca un scuipat: jidan fricos“.
Jurnalul său intim, ținut în perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim.
Se încarcă comentariile...
