FOTO Dakar Fashion Week pledează împotriva depigmentării pielii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul de modă Dakar, care a luat fiinţă acum 11 ani, a fost un eveniment care a avut loc timp de şase zile şi unde au participat peste 18 designeri, dintre care şapte din Senegal, iar alţii din Germania sau Brazilia.

Adama Ndiaye, organizatoarea festivalului, a declarat că speră că amplasarea defilărilor într-o suburbie ar face moda haute couture mai accesibilă studenţilor.

Este foarte important să arătăm că lucrurile frumoase nu sunt doar pentru oamenii bogaţi”, a afirmat Ndiaya, cunoscută drept Adama Paris. 

Ea a precizat că hainele pe care le-a prezentat în Guediawaye sunt de aceeaşi calitate şi au acelaşi preţ ca şi cele care vor fi prezentate în weekend la un hotel de lux, aflat pe litoral, informează „Huffington Post”.

„Vreau să vadă cartierul ce avem noi, iar dacă este vorba de o rochie de seară de 1.000 de euro, atunci cui îi pasă? Nu trebuie să fii bogat ca să îţi placă Dior.”

Oamenii aflaţi aici au deja un stil vestimentar personal, urban, un mix american şi francez”, a declarat designerul Tapha Fall. „Dar acum vor avea ocazia să vadă ce se întâmplă în restul lumii”, a completat el, citat de „Global Post”

Unele modele, care au participat de-a lungul timpului la Dakar Fashion Week, au folosit creme de albire a pielii, pentru a obţine acea nuanţă a cafelei cu lapte, culoare privită de unii drept ideal de frumuseţe.

Anul acesta, evenimentul din Senegal îşi confirmă poziţia împotriva acestui obicei. „Sunt împotrivă”, a adăugat Ndiaye.

Ndiaye a anunţat, la deschiderea Dakar Fashion Week, că a interzis modelelor să folosească orice tip de cremă pentru depigmentarea pielii.

Sud Quotidian”, o publicaţie locală, a afirmat că mai mult de 60 la sută din femeile senegaleze folosesc creme de albire a pielii nu în scopuri medicale.
 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite