„Dieta” comunistă: cum a modelat regimul silueta românilor. Meniul anilor ’80, între „adidași de porc” și gusturile lui Ceaușescu

În ultimul deceniu al perioadei comuniste mâncarea devenise obsesia românului de rând. Și asta în condițiile în care partidul comunist îl pusese la regim strict, pe „baze științifice”. În tot acest timp oamenii partidului își făceau toate poftele. Culmea, Ceaușescu prefera o alimentație simplă.

Coadă în perioada comunistă FOTO arhiva

Viața multor români s-a schimbat radical în perioada comunistă, inclusiv alimentația. Și asta fiindcă mulți s-au trezit, peste noapte, din țărani-orășeni. Orașele s-au umplut de oameni veniți din mediul rural, cazați în faimoasele cartiere muncitorești apărute pe la periferii sau în locul cartierelor de case rase de pe fața pământului. Toată această categorie de noi orășeni ai comunismului românesc avea să „alimenteze” cu forță de muncă fabricile și uzinele lui Ceaușescu. Oamenii au venit cu obiceiuri culinare din mediul rural și le-au șlefuit sau îmbunătățit cu adaosuri orășenești. Așa a apărut „tradiționala” salată de boeuf sau ouăle umplute pe lângă oala cu sarmale sau cozonaci.

Obiceiurile culinare ale românilor au variat și în funcție de politicile și ambițiile personale ale lui Ceaușescu variind de la abundența anilor 60-70 și sfârșind cu deceniul foametei, din anii 80. Evident, elita partidului comunist dar și toate rubedeniile și prietenii nu aveau aceleași probleme, dileme, și nici nu se supuneau regimurilor alimentare forțate impuse de dictator. Adică mâncau ce le poftea inima, primind produse, inclusiv de import, fie pe sub mână, fie direct de la depozitele partidului, dedicate mai ales nomenclaturiștilor și Securiștilor. În această lume culinară total discrepantă a României comuniste, se aflau și Ceaușeștii. La ei era un paradox absolut. Deși și-ar fi permis să mănânce tot ce și-ar fi dorit, mâncărurile lor preferate erau destul de simple, chiar banale. 

De la slăninuță afumată la „frații Petreuș”

Din 1965, odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, România părea să cunoască o perioadă de relaxare, de relativă liberalizare și prosperitate. În sensul că au apărut festivaluri de muzică, inclusiv cu invitați străini, se difuzau filme occidentale la cinema, arta avea oarece libertate de expresie iar mâncarea se găsea în galantare. Erau acele Gostaturi, adică gospodării agricole de stat, unde erau crescute animale, păsări și legume-fructe. Aceste Gostaturi aveau magazine de desfacere, unde se găseau, cel puțin în anii 60 și până la jumătate anilor 70 destule bunătăți.

Din 1965 și până prin 1974-1975 magazinele nu au fost goale. Erau foarte mult popularizate mărcile proprii românești. Alunecând către sfârșitul anilor 70 și începutul deceniului următor, lucrurile s-au schimbat, iar românii de la oraș au făcut cunoștință cu „frații Petreuș”, adică doi pui costelivi, vânduți câte doi la pachet în magazinele din perioada comunistă. Abia dacă ajungeau la greutatea de un kilogram. Au devenit un simbol al crizei alimentare din România anilor 80.

Goana disperată după mâncare a românului socialist

Ulterior, anii 80 au venit cu marea înfometare a românilor. Adică o înăsprire a penuriei alimentare. Situația era disperată pentru mulți români de rând obligați să stea la cozi interminabile. Unii mergeau la coadă cu o seară înainte. Alții încercau să facă rost de mâncare prin cunoștințe sau în mod fraudulos, de la țară. Cert este că Ceaușescu le-a impus românilor un meniu forțat, bazat pe „principii ștințiifice”. Și totul pentru a plăti o datorie externă pe spinarea românilor. Așa s-a ajuns la „Programul de alimentare științifică a populației” adoptată de MAN în vara anului 1984. Era o teză a alimentației științifice susținută de academicianul Iulian Mincu, cel care a făcut și un raport dar și recomandările necesare. Acest program de alimentați științifică a populației a fost de fapt prezentat încă din anul 1982, când datoriile externe au atins climaxul, într-o ședință a Comitetului Politic Executiv. 

„Program care situează în centrul atenţiei omul cu nevoile sale, satisfacerea echilibrată a ce­rinţelor de consum alimentar ale tuturor membrilor societăţii noastre", justificau specialiștii lui Ceaușescu. .„Rezervele guvernelor occidentale de a mai acorda credite pentru o industrie nerentabilă au obligat conducerea partidului să găsească soluţii pentru raţionalizarea consumului şi redresarea economiei. Presiunile Fondului Monetar Internaţional pentru ca guvernul de la Bucureşti să-şi reevalueze planurile de dezvoltare industrială, precum şi perspectiva intrării în incapacitate de plată l-au determinat pe Ceauşescu să anunţe că România intenţiona să-şi achite datoria externă, o povară care a fost aruncată direct asupra populaţiei”, explică istoricul Mioara Anton în ”Cultura penuriei în anii 80: Programul de alimentație științifică a populației”. 

Conform recomandărilor lui Iulian Mincu, populația României trebuia să consume mai puține calorii. Si asta după ce s-a ajuns la concluzia că românul mânca prea mult și risca să-și strice sănătatea și să se îngrașe.

„Reieșea că în condițiile bioclimatice ale României, un adult are nevoie de un consum zilnic de 2800 de calorii. Statisticile alcătuite după raportări fictive ale realizărilor de plan arătau că românul mânca prea mult, depășind 3300 de calorii zilnic.(...) ”Bomboana pe colivă a pus-o, în vara lui 1984, intrarea în vigoare a ”Programului de alimentare științifică a populației”, adoptat de MAN. În funcție de numărul de calorii calculate pentru grupele de vârstă și muncă, s-au alcătuit meniurile în cantinele muncitorești, școlare și studențești. Tratați ca animalele furajate după plan, românii s-au simțit mai umiliți ca oricând ”, preciza Lavinia Betea, în „Ceaușescu și epoca sa”.

În acest context, cea mai importantă preocupare a românului era să facă rost de mâncare. De multe ori, statul la coadă se termina cu o sacoșă goală, fiindcă până ajungeai în față se termina totul. „Un fost înalt oficial al partidului deplângea dispariţia ouălor din magazinele bucureştene. George Macovescu, fost ministru al Afacerilor Externe, marginalizat în anii ’80 ca urmare a căderii în dizgraţia secretarului general, era dezamăgit de spectacolul trist pe care îl oferea peisajul bucureştean: «De la o vreme, de mai bine de un an, cozile formate din cetăţeni de diferite vârste sunt permanente. Uneori, încep să se formeze de la două noaptea. Cozi la carne, la făină, la ouă, la lapte, la mezeluri, la unt, la cartofi, la fructe, la săpun, la detergenţi»“, arăta Mioara Anton în lucrarea menționată.  

Sătui de atâta umilință, oamenii au început să facă „trafic” de mâncare de la rudele din mediul rural. Acolo oamenii mai creșteau porci, păsări, în gospodărie. Iar în prajma sărbătorilor începea nebunia aprovizionării. Evident, acest „trafic” de mâncare de la țară era ilegal, dar oamenii dornici de o masă copioasă riscau. 

„Existenţa omului obişnuit în socialism se redusese la o goană permanentă pentru procurarea alimentelor, în vreme ce în paginile „Scânteii” continuau să se reverse nestingherit informaţii referitoarela bunăstarea socialistă. Era imposibil să vezi sau să găseşti în magazine ceea ce se prezenta în discursurile oficiale. Într-o scrisoare particulară, Karolina Kovács din Mărculeni, jud. Mureş, îşi informa o rudă din Bucureşti că, la Sovata, oamenii atacaseră camionul care transporta pâinea, iar în urma busculadei o femeie îşi pierduse viaţa: «Este mare vânzoleală pentru pâine. Nu am apucat niciodată vremuri ca şi pâinea să fie în cantităţi aşa de puţine. Mai avem probleme cu detergenţii, săpunul şi multe altele»“, adăuga Mioara Anton.  

Meniul românului de rând în comunism de la „adidași de porc” la gheare

Iată pe scurt care era rația unui român în anii 80 și la ce produse avea dreptul: 300 de grame pâine pe zi, 500 de grame de brânză pe lună, circa 10 ouă pe lună şi 500 de grame de carne de porc sau vită pe lună, 1 kilogram de carne de pasăre pe lună, 100 de grame de unt în fiecare lună, 1 kilogram de zahăr, 1 litru de ulei, şi un kilogram de făină. Anual, prin decretul din 1984 erau prevăzute următoarele cantități de persoană: 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte și 166 de kilograme de legume.

Uleiul și zahărul se dădeau o dată pe lună, rația fiind de un kilogram. Evident, aceste cantități erau de multe ori teoretice, fiindcă din cauza lipsei mărfurilor alimentare, trimise la export rușilor, nu prea se găseau în magazine. Din meniul românului din perioada comunistă nu lipseau „adidașii de porc”, adică picioarele de porc, la discreție fiindcă nu erau cerute la export, dar nici „calculatoarele”, adică capetele de porc. Pe lângă acestea în alimentare era o „bogăție” de pastă de roșii, gheare de pui și ceva creveți din Vietnam. Nu vă imaginați că erau creveți pe care astăzi dăm sume considerabile.

Erau produse expandate cu gust de creveți pe care și astăzi le găsim prin supermarketuri. De precizat că se mai găsea pește oceanic și salam de soia. Și atunci începea, mai ales în preajma sărbătorilor, „traficul” cu produse alimentare de la țară. Partidul „ținea” la silueta oamenilor. Ba chiar elaborase și niște standarde de greutate ideală. De exemplu la bărbați:  1,65 m înălţime și 67.5 kilograme pentru cei cu vârsta între 30 și 40 de ani, la 1.80 înălțime greutatea trebuia să fie de 80.5 kilograme pentru cei până în 50 de ani. La femei: la 1.57 înălțime, greutatea optimă era de 56 de kilograme, la vârsta de 30-40 de ani, la 1.68, greutatea ideală trebuia să se oprească la 66.9 kilograme. Caloriile erau de asemenea calculate și în funcție de meseria fiecăruia. Funcționarii, de exemplu, aveau alocate mai puține calorii, în timp ce angajații din sectoarele ce presupuneau munci fizice sporite, se bucurau de o alimentație cu mai multe calorii. 

Meniu de dictator: brânză cu roșii și musaca

Evident, protipendada comunistă și toată zona lor de influență nu se supunea „regimului alimentar” de care avea parte românul de rând. Activiștii, mai ales oamenii cu funcții, mâncau pe săturate, inclusiv produse de import. La rândul său, Ceaușescu s-a bucurat de cele mai alese mâncăruri. Cu toate acestea, pasiunile culinare ale dictatorului erau extrem de simple. Ceauşescu prefera mai ales legumele şi lactatele, iubind musacaua de legume, cu ouă şi smântână. Totodată mânca cel mai adesea salate simple cu roşii, ceapă şi brânză. Un alt preparat culinare preferat era crapul românesc în aspic, sau piftia de crap dar şi banala friptură de pui. Musacaua preferată a lui Ceaușescu se prepară foarte simplu și ușor. La rândul ei, Elena Ceaușescu era îndrăgostită de păstrăv cu mămăliguță.