Concert extraordinar al Orchestrei Landwehr din Fribourg în Salina Turda. Ambasadorul Elveției in Romania, Massimo Baggi, impresionat!
0La 120 de metri adâncime, în impresionanta Salină Turda, Orchestra Landwehr din Fribourg a susținut vineri, 5 septembrie, un concert memorabil, organizat ca preambul la Ziua Națională a Elveției.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența Ambasadorului Elveției în România, Excelența Sa Massimo Baggi, și a reunit sute de spectatori, oficiali și reprezentanți ai mediului diplomatic și de afaceri.Orchestra Landwehr din Fribourg, fondată în 1804 și considerată una dintre cele mai importante formații muzicale din Elveția, a adus la Turda o demonstrație de excelență artistică.
Cu aproximativ 90 de muzicieni și sub bagheta maestrului Benedikt Hayoz, ansamblul a transformat spațiul subteran într-o scenă de nivel internațional.Concertul a deschis seria evenimentelor dedicate Zilei Naționale a Elveției, sărbătorită sâmbătă, 6 septembrie, la Cluj-Napoca. Sala de concerte din Salină a fost plină, iar publicul a răsplătit orchestra cu aplauze îndelungate. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai Guvernului României, ai autorităților locale și județene, alături de membri ai Corpului Diplomatic și de oameni de afaceri.

„Este o premieră importantă pentru județul Cluj să marcăm Ziua Națională a Elveției prin evenimente culturale. Ne leagă valori comune – excelența, tradiția, dialogul și prietenia”, a declarat Pascal Praz, președintele Asociației de Prietenie Nendaz–Gherla.
Arhitectul Daniela Maier, coordonator Scena Urbană, a adăugat: „Prezența Orchestrei Landwehr din Fribourg, un simbol al culturii elvețiene, în comunitățile noastre arată că arta poate construi punți între oameni. Este o onoare să contribuim la consolidarea legăturilor româno-elvețiene.
„Înainte de concert, oaspeții au fost primiți la ISSA Resort, un complex de cinci stele situat în apropierea Salinei Turda. Resortul dispune de camere și apartamente elegante, restaurante fine dining, terase, piscine interioare și exterioare, un spa de ultimă generație, dar și una dintre cele mai mari săli de evenimente din România – Charm Grand Ballroom –, cu o capacitate de 800 de persoane. Complexul se remarcă și prin centrul ecvestru ultramodern, care găzduiește spectacole și competiții internaționale.

Evenimentul de la Turda nu a fost doar un spectacol muzical, ci și o celebrare a prieteniei româno-elvețiene. În inima Transilvaniei, muzica Orchestrei Landwehr a adus împreună comunități și culturi, confirmând că Ziua Națională a Elveției poate fi onorată prin artă, tradiție și dialog.