Cum arată futurotextilele viitorului?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Textilele viitorului vor fi prezentate într-o expoziţie la Bucureşti, în octombrie
Textilele viitorului vor fi prezentate într-o expoziţie la Bucureşti, în octombrie

Pulovărul care verifică starea de sănătate, dantela din rădăcini de căpşune sau rochia din celuloza care creşte singură, fără cusături, sunt doar câteva dintre exponatele expoziţiei „Futurotextiles”, aflată la a treia ediţie.

Între 10-29 septembrie, la Timişoara, şi 15 octombrie-17 noiembrie, la Bucureşti, vor putea fi văzute exponatele venite, parcă, din viitor. 
Inovaţia tehnologică atinge uneori cote SF şi se îmbină cu arta şi cu moda couture, din care rezultă aceste piese: rochia din celuloza, care creşte singură, fără cusături, produsă de microbii care duc la fermentarea vinului
Expoziţia tocmai s-a încheiat pe 14 iulie, la Cité des Sciences, din Paris, şi va fi itinerată şi în cele două oraşe din România.

„Originile fibrelor sunt câteodată ciudate. Cafeaua, o pietricică de bazalt sau glicina pot da naştere unei fibre, unui fir, unei ţesături. Noile fibre par să vină direct din domeniul ştiinţifico-fantastic. Interactive, inteligente, supuse la tehnici diverse de enducţie, apretare şi microîncapsulare, capătă proprietăţi cosmetice sau terapeutice. Textilele bio-senzoriale, de exemplu, îţi pot modifica anumite condiţii fizice în funcţie de mediu, devenind astfel antibacteriene, termoregulatoare, hidrofile şi terapeutice” a spus Caroline David, curatoarea expoziţiei.

futurotextile

Proiectul „Futurotextiles” s-a născut în urma avântului tehnic şi cultural al oraţului Lille, capitală culturală europeana în 2004. Începând cu 2006, expoziţia propune o viziune de ansamblu a numeroaselor întrebuinţări ale textilelor contemporane, de la creaţia artistică la ştiinţe aplicate. De la prima editie, expozitia a avut mai mult de 500.000 de vizitatori din lumea întreagă (Lille, Istanbul, Bangkok, Casablanca, Shanghai, Barcelona, Prato, Lodz). După primele două ediţii (2006, respectiv 2008), expoziţia actuală include noile descoperiri şi pune accentul pe fibrele naturale, pe ultralejer şi pe invenţii demne de autorii de SF.

Expoziţia este compusă din trei părţi: cea pedagogică, în care sunt explicate originile şi diversitatea textilelor, cea ştiinţifică, în care se pune accentul pe tehnologia viitoare a textilelor şi cea artistică, pentru ca noile fibre şi proprietăţile lor speciale inspiră mai mult ca oricând creatorii şi designerii.

futurotextile

Exemple de aplicare a „futurotextilelor”

Medicină – Tricoul Psyché este echipat de captori discreţi care înregistrează ritmul cardiac şi respirator al individului care îl poartă, cât şi mişcările acestuia. Informaţiile sunt transmise instantaneu către o centrală printr-un sistem de IP/GPRS, iar adaptarea tratamentului poate astfel fi precisă şi ultra-rapidă.

Moda – Wooden Textile, realizat de Elisa Stro Zyk, este jumătate lemn, jumătate textil, iar acest material dur şi suplu în acelaşi timp nu-şi găseşte locul în nicio categorie. Mirosul şi aspectul îl fac să pară în acelaşi timp familiar şi straniu, pentru că poate lua forme neaşteptate şi poate procura experienţe tactile paradoxale. Duo-ul Léa Peckre (creatoare) şi Elisa Strozyk (creatoare a materialului) a imaginat prima ţinută din textil lemnos.

futurotextile
futurotextile

La Timişoara, expoziţia se va desfăşura la Halele TIMCO , iar accesul va fi gratuit, în timp ce la Bucureşti expozitia va fi prezentată la Muzeul Naţional de Istorie.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite