Ce conținea documentul semnat în secret care a schimbat destinul lumii. Crunta dezamăgire trăită de români

Pe 14 august 1941 a fost semnat un document secret care avea să schimbe întreaga arhitectură politică a lumii, hotărându-i, practic, destinul. Acest act a avantajat însă doar marile puteri, fiind o cruntă dezamăgire pentru țări precum România.

Întâlnirea dintre președintele american și primul-ministru britanic FOTO wikipedia

În vara anului 1941, cel de-al Doilea Război Mondial continua cu furie pe mai multe fronturi. În tot acest timp, la bordul navei USS Augusta, în Golful Placentia, Newfoundland, reprezentanții a două dintre cele mai importante puteri politice ale vremii semnau, în secret, un document care avea să scrie destinul întregii lumi postbelice. A rămas în istorie drept Carta Atlanticului și a fost unul dintre cele mai cruciale documente politice ale secolului XX.

Opt principii pentru o nouă ordine mondială: „A fost o oră măreață de trăit”

Propriu-zis, Carta Atlanticului a fost semnată la 14 august 1941 de către președintele american Franklin D. Roosevelt și prim-ministrul britanic Winston Churchill, la bordul navei USS Augusta, ancorată pe coastele de nord-est ale Americii de Nord. Documentul a fost semnat în secret, mai ales fiindcă Statele Unite nu erau beligerante.

În Carta Atlanticului au fost enunțate opt principii fundamentale care trebuiau să rescrie destinul lumii după război. Printre cele opt principii fundamentale se numărau dreptul tuturor popoarelor de a-și alege singure forma de guvernământ și restaurarea drepturilor suverane pentru cei care fuseseră lipsiți de ele prin forță. În plus, se preciza nevoia afirmării dreptului la autodeterminare și decolonizare. Această prevedere a alimentat puternic mișcările de decolonizare din Africa și Asia în deceniile care au urmat războiului.

Spre deosebire de Puterile Axei, ale căror scopuri erau teritoriale și expansioniste, Carta Atlanticului a clarificat că SUA și Marea Britanie nu căutau expansiune teritorială sau de altă natură și nu doreau modificări teritoriale care să nu fie în concordanță cu dorințele exprimate liber de popoarele vizate.

Viziunea unui paradis politic și social capitalist

Documentul a introdus concepte esențiale pentru lumea modernă, precum accesul liber și neîngrădit la navigație pe oceanele lumii, dar și accesul egal pentru toate statele, mari sau mici, la comerțul și resursele minerale ale lumii necesare prosperității lor. În plus, propunea o viziune prin care toți oamenii din toate țările să poată trăi în siguranță și bunăstare în propriile granițe, bineînțeles și prin dezarmarea statelor agresoare ca prim pas spre un sistem permanent de securitate generală.

Pe scurt, o lume a păcii și prosperității, unde să guverneze democrația, libertățile fundamentale și drepturile omului. O lume în care popoarele, indiferent de putere militară sau întindere, să beneficieze de drepturi egale și să se bucure de prosperitate și siguranță. Un paradis politic și social capitalist, promis de Marea Britanie și SUA întregii lumi.

„Am impresia că se întâmplă ceva cu adevărat măreț – ceva cu adevărat măreț (…) A fost o oră măreață de trăit”, preciza în memoriile sale Winston Churchill.

În spatele principiilor generoase: Un document secret care servea intereselor americane

Ar fi greu de crezut că reprezentanții Statelor Unite și ai Marii Britanii au semnat, în secret, un document al altruismului continental. Evident că, pe lângă principiile generoase și de altfel necesare care trebuiau să guverneze lumea postbelică, au existat și numeroase interese naționale. Cei mai interesați de semnarea Cartei Atlanticului păreau britanicii, epuizați de război și cu pericolul nazist foarte aproape, dincolo de Canalul Mânecii.

Dar nici americanii nu erau indiferenți. Din contră, erau foarte interesați și aveau o mulțime de motive să se grăbească în semnarea Cartei Atlanticului. Aceștia s-au implicat, deși erau țară neutră la acel moment, dintr-un amestec de rațiuni strategice, politice și economice. Americanii doreau să renunțe complet la izolaționism și să devină unii dintre marii jucători la nivel mondial.

Prin semnarea Cartei Atlanticului, Roosevelt forța mâna Congresului (fără aprobarea căruia nu putea declara război statelor Axei), folosind documentul ca instrument de propagandă pro-război. Practic, implicându-se într-un asemenea eveniment diplomatic, Roosevelt a aliniat moral SUA de partea Aliaților, pregătind populația pentru o eventuală implicare directă.

Nu mai vorbim de faptul că SUA, având o industrie uriașă în plină expansiune, aveau nevoie de acces la piețele internaționale. Clauzele Cartei privind comerțul liber, accesul egal la resurse și cooperarea economică au pus ulterior bazele sistemului financiar de la Bretton Woods, ale Băncii Mondiale și ale GATT (devenit ulterior OMC).

Pe scurt, ca o mică concluzie, Carta Atlanticului a oficializat sfârșitul izolaționismului american și începutul afirmării SUA ca mare putere globală, statut consolidat de implicarea ulterioară în cel de-al Doilea Război Mondial.

A doua victorie americană asupra Imperiului Britanic

Deși, pe termen scurt, Carta Atlanticului a reprezentat un succes pentru britanici, în realitate, documentul secret a marcat predarea ștafetei de supraputere globală de la Marea Britanie către Statele Unite. Deși Marea Britanie era un imperiu global, în realitate se prezenta ca un colos multicultural și multinațional falimentat de război.

În aceste condiții, SUA au impus condițiile de liber schimb, demontând sistemul de preferințe comerciale imperiale britanice. Mai mult decât atât, au dat a doua lovitură Imperiului Britanic după Războiul de Independență, facilitând — culmea, chiar prin Carta Atlanticului — prăbușirea sistemului colonial britanic, principala sa sursă de avuție și putere.

În plus, Marea Britanie a pierdut statutul de principală putere economică și militară a lumii. Sistemul protecționist numit „Preferința Imperială”, care avantaja doar comerțul în interiorul Imperiului Britanic și bloca mărfurile americane, s-a prăbușit prin Carta Atlanticului, care spărgea aceste bariere comerciale, deschizând piețele globale pentru produsele, capitalul și companiile americane.

Englezii nu au avut ce face. Erau strânși cu ușa, iar americanii au profitat din plin de asta. Practic, prin sistemul „Lend-Lease” — adică prin condiționarea sprijinului economic cu mărfuri și armament —, americanii i-au făcut pe britanici să accepte absolut orice.

Documentul care a desenat lumea în care trăim și astăzi

Dincolo de interesele economice și politice, Carta Atlanticului a schimbat cu adevărat totul, punând bazele lumii moderne. În primul rând, a fost piatra de temelie pentru crearea Organizației Națiunilor Unite (ONU). Carta a inclus angajamentul de a dezarma națiunile agresoare și de a crea un „sistem mai amplu și permanent de securitate generală”.

În esență, Carta Atlanticului a fost documentul care a trasat arhitectura politică, economică și morală a lumii vestice de după 1945, înlocuind izolaționismul și imperialismul clasic cu multilateralismul și dreptul internațional. În plus, a creat fundamentele sistemului economic modern și ale globalizării. Carta a promovat egalitatea accesului comercial, dar și la resursele minerale ale lumii, precum și cooperarea economică globală pentru asigurarea unor condiții de muncă și protecție socială mai bune.

Din aceste principii s-au născut instituții economice fundamentale precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional (FMI) și ulterior GATT (devenit Organizația Mondială a Comerțului - OMC). Nu în ultimul rând, a prefigurat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Limbajul privind „eliberarea de frică și de lipsuri” (preluat din faimoasa disertație a lui Roosevelt despre Cele Patru Libertăți) a pus bazele conceptuale pentru redactarea Declarației Universale a Drepturilor Omului din 1948, stabilind că drepturile individuale și bunăstarea cetățenilor sunt esențiale pentru pacea mondială.

Vorbe mari, frumoase, dar realități triste în lumea statelor mici

Carta Atlanticului a enunțat principii generoase, idei nobile și propunea crearea unui sistem democratic ideal care să fie răspândit la nivel mondial — o colaborare între state bazată pe justiție, fair-play și cooperare. În realitate, o parte a acestor principii au fost doar vorbă-n vânt. Mai ales pentru statele mici.

Carta a servit de minune marilor puteri: celor care au câștigat războiul, dar și celor care au reușit să rămână la „masa bogaților”. Statele mici sau cele fără miză pentru SUA și Marea Britanie au fost efectiv servite pe tavă URSS-ului și băgate de-a valma după Cortina de Fier. Se alesese praful de ideile generoase ale Cartei Atlanticului, cel puțin temporar, pentru statele ajunse sub dominația sovietică.

Prima încălcare temporară a principiilor Cartei Atlanticului a avut loc chiar la Teheran și Ialta, unde au fost făcute compromisuri — pragmatice, spuneau liderii lumii — pentru a-l mulțumi pe Stalin.

Iluzia românească și sacrificarea Europei de Est

Inclusiv România a simțit din plin dezamăgirea. Principiile Cartei Atlanticului (mai ales renegarea modificărilor teritoriale impuse prin forță) le-au dat politicienilor români speranța că, la finalul războiului, România își va putea recupera nu doar Transilvania de Nord (pierdută prin Dictatul de la Viena din 1940), ci și teritoriile răpite de URSS. Această speranță a dus, pe lângă alți factori, și la lovitura de stat din 23 august 1944 (întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste). Opoziția pro-occidentală din România a crezut sincer că, ieșind din alianța cu Hitler și alăturându-se Coaliției Națiunilor Unite (care adoptase Carta), România va fi tratată drept o națiune suverană, protejată de ocupația sovietică.

Marea tragedie a României a fost că principiile Cartei Atlanticului au fost suspendate în Europa de Est din cauza nevoilor strategice ale Marilor Puteri. Pentru a menține URSS în război, Roosevelt și Churchill au făcut concesii masive lui Stalin. Iar după război, România a fost dată fără remușcare pe mâna sovieticilor.

La conferințele de la Ialta și Potsdam (1945), în ciuda declarațiilor formale privind o „Europă eliberată”, SUA și Marea Britanie au acceptat tacit dominația de fapt a Armatei Roșii în România. Deși prin Carta Atlanticului se enunțau dreptul la alegeri libere și autodeterminarea, alegerile falsificate din 1946 din România, dar și abolirea monarhiei și instaurarea forțată a regimului comunist au anulat complet libertățile promise în Cartă.

Mai mult decât atât, prin Tratatul de Pace de la Paris (1947), deși România a primit înapoi Transilvania de Nord, Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au rămas ale Uniunii Sovietice, contrazicând flagrant principiul nemodificării frontierelor fără acordul populației.