Rețetele care au supraviețuit 4.000 de ani. Cum se găteau cele mai vechi mâncăruri din lume

Acum 4000 de ani oamenii din Irakul de astăzi, făceau niște tocănițe demențiale. Cel puțin asta cred oamenii de știință, dar și specialiștii culinari care reușesc să descifreze printre cele mai vechi rețete culinare scrise vreodată. Modul de preparare a fost reconstituit.  

O porție de tuhu sumerian FOTO tastesfromtheroad

Când ne gândim la ceea ce mâncau oamenii de acum 4000 de ani, cei mai mulți dintre noi probabil au în minte imaginea unor bucăți uriașe de carne friptă la foc sau a unor alimente luate direct din natură și consumate ca atare. În cel mai bun caz, ne imaginăm niște cazane aburinde deasupra focului, cu fierturi sau cine știe ce amestecuri de carne și verdețuri. În orice caz, nimic apetisant și care să se compare cu rafinamentul culinar de astăzi.

Ei bine, niște tăblițe de lut, vechi de aproximativ patru milenii, din zona Irakului de astăzi, vin să contrazică acest exercițiu de imaginație. Cel puțin o parte a populațiilor din zona marilor civilizații agrare ale Epocii Bronzului avea o gastronomie rafinată, complicată și delicioasă. Cel puțin asta ne arată prima carte cunoscută de bucate din istoria lumii. Rețetele sunt de fapt scrise pe tăblițe de lut, cu niște caractere speciale, numite cuneiforme, și detaliază ingredientele și pașii de urmat pentru realizarea unor tocănițe care par absolut delicioase. Aceste rețete au fost traduse și recreate de specialiști.

Tocănițele mesopotamiene revin în prim-plan după aproape 4000 de ani

Practic, sunt cele mai vechi rețete culinare scrise din lume. Au fost lăsate „moștenire” posterității pe tăblițe de lut, cu scriere cuneiformă, în limba akkadiană, adică limba unui popor care trăia în Mesopotamia, pe locul Irakului de astăzi. Sunt patru tăblițe, inscripționate probabil în anul 1730 î.Hr. și care conțin ingredientele și modul de preparare pentru aproximativ 25 de tocănițe.

Acestea au fost descoperite probabil de localnici în siturile din vechea Mesopotamie, între fluviile Tigru și Eufrat, de pe teritoriul Irakului de astăzi. Ulterior, au fost vândute cercetătorilor și amatorilor de arheologie de la începutul secolului XX. Au fost achiziționate inițial în 1911 și au fost considerate texte medicale sau farmaceutice. Abia la mijlocul anilor 1980, istoricul francez Jean Bottéro le-a identificat ca fiind rețete culinare din vechiul Babilon.

Cele patru tăblițe de lut au ajuns la Muzeul Yale Peabody din New Haven, Connecticut, Statele Unite ale Americii, și sunt cunoscute oficial sub numele de Colecția Babiloniană Yale. Sunt studiate de o echipă interdisciplinară care le traduce și recreează preparatele culinare descrise în rețete. „E ca și cum ai încerca să reconstruiești o melodie; o singură notă poate face toată diferența”, a precizat Gojko Barjamovic, un expert în asiriologie la Universitatea Harvard, pentru BBC.

Nu se știe exact din ce regiune a vechii Mesopotamii provin tăblițele. Mesopotamia veche includea Babilonul și Asiria, Elamul și Sumerul, adică regiuni din Irak, părți din Siria și chiar Turcia de astăzi.

Tuh’u: Deliciul vechi de acum 4000 de ani

Unul dintre preparatele care a fost deja tradus și recreat de specialiști se numește Tuh’u și este propriu-zis o tocană de miel sau capră. Iată ingredientele de care aveți nevoie, sugerate de „chef-ul” mesopotamian de acum patru milenii: 500 g carne de miel sau capră, tăiată în bucăți, 1 ceapă mare, tăiată mărunt, 1–2 sfecle roșii, curățate și tocate, 5 căței de usturoi, tocați mărunt, 2 linguri ulei de susan, frunze de rucola, coriandru verde, șalotă, praz, chimen măcinat, sare după gust, piper negru după gust, două căni de bere (folosiți bere de grâu nefiltrată), patru curmale tocate, două căni de apă.

Iată cum se și prepară. Prima dată rumenim carnea. Pentru asta trebuie să încingem uleiul de susan într-o oală la foc mediu spre mare. Adăugăm mielul porționat în bucăți potrivite și îl rumenim pe toate părțile până când devine auriu. Se adaugă legumele aromatice. Ulterior, punem în aceeași oală ceapa, prazul, șalota și usturoiul tocate. Le sotăm până se înmoaie și devin aurii. Adăugăm sfecla roșie și mai gătim încă patru minute. Punem coriandru, chimen, sare, piper, amestecăm bine, lăsând condimentele să elibereze aroma.

După care turnăm berea și apa. Lăsați totul să clocotească ușor patru minute, după care puneți tocana să fiarbă la foc mic, timp de aproape două ore, până când carnea este moale. Adăugăm rucola și coriandru proaspăt. Pentru îngroșare putem folosi orzul, pe care îl adăugăm cu jumătate de oră înainte de a lua oala de la fiert.

Mû Elamūtum: O ciorbă în sânge

O altă rețetă mesopotamiană descrisă pe tăblițele de lut este Mû Elamūtum sau, în traducere din akkadiană, „supa elamită”. Provenea din regiunea antică Elam (astăzi sud-vestul Iranului), parte a vechii Mesopotamii. Acest preparat unic din Epoca Bronzului este de fapt o supă verde, bogată și ușor acrișoară, legată în mod tradițional cu sânge și lapte bătut (lapte acru). O combinație care unora le-ar întoarce stomacul pe dos, dar despre care se spune că era foarte delicioasă.

Iată cum arată traducerea originală din cuneiformă privind descrierea acestei supe: „Nu se folosește carne. Pregătești apa. Adaugi grăsime. Mărar, kurrat (praz babilonian), coriandru, praz și usturoi legate cu sânge, o cantitate corespunzătoare de lapte acru și (încă puțin) usturoi. Numele original al acestui preparat este Zukanda”