Juriul Uniter "a ocolit" spectacolele Teatrului Naţional din Sibiu
0Directorul Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, se declară surprins de faptul că spectacolele instituţiei sale nu a avut nicio nominalizare la Premiile Uniter 2009 şi susţine că membrii juriului că în 2008 nu au fost prezenţi la nicio reprezentaţie a teatrului sibian, relatează NewsIn.
“Nu există posibilitatea ca membrii juriului să fi venit incognito fără să fie descoperiţi, ţinând cont că respectivele trei persoane sunt foarte cunoscute. Nici măcar nu au cerut casetele cu piesele de teatru, cum fac unii”, a declarat Chiriac.
Directorul teatrului sibian a făcut sesizare în acest sens, însă nu a primit nicio explicaţie de la juriu sau de la preşedintele Uniter, Ion Caramitru. Cu toate acestea, Constantin Chiriac spune că Teatrul Radu Stanca nu se va retrage de la premiile Uniter.
“Nu vreau să ne retragem de la aceste premii. Trebuie doar să fim ascultaţi şi apreciaţi. Trebuie să schimbăm în bine evaluarea teatrului românesc”.
Pe de altă parte, Chiriac a menţionat faptul că premiile Uniter au fost mereu un prilej de scandal. “Singurul moment calm al galei a fost cel din 2007, când premierea s-a ţinut la Sibiu, în cadrul “Sibiu Capitală Culturală Europeană””, consideră directorul Teatrului Naţional “Radu Stanca”.
Propunerile teatrului sibian pentru premiile Uniter din acest an au fost “Lulu”, în regia lui Silviu Purcărete, “Hamlet”, piesă montată de Radu Alexandru Nica, şi “Copilul rece”, în regia lui István Szabo.
Potrivit conducerii teatrului, spectacolele nu au fost propuse doar pentru regie şi scenariu, ci şi pentru interpretare, la secţiunile debut, rol secundar sau principal, numele cel mai des întâlnite fiind Ofelia Popii şi Mariana Presecan.
“S-au tăbăcit. Dacă anul trecut am luat premiu, poate s-au gândit că anul acesta să ofere premii altor teatre. Actorii îşi văd acum de treaba lor, ei îşi recunosc valoarea. Nu degeaba se aplaudă zeci de minute în şir la fiecare spectacol”, mai spune Constantin Chiriac.
În replică, preşedintele Uniter, Ion Caramitru, care este şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), aduce ca argument suveranitatea şi autoritatea juriului.
“Directorul teatrului din Sibiu poate să spună ce vrea. Juriul este suveran, este format din critici de specialitate, recunoscuţi ca atare. Şi TNB a fost “ocolit” de nominalizări anul ăsta. Nu mi se pare un motiv suficient să consider că juriul nu a văzut piesele propuse”, a declarat, pentru NewsIn, Caramitru.
Cele mai multe nominalizări la premiile Uniter 2009 le au spectacolele “Trei surori”, de la teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, şi “Ivona, principesa Burgundiei”, de la Teatrul “Támasi Áron” din Sfântu Gheorghe, potrivit anunţului făcut de organizatori pe 10 martie.
Gala premiilor UNITER este un program al Uniunii Teatrale din România, iniţiat de actorul Ion Caramitru, care se desfăşoară în fiecare an, începând din 1991.























































