FOTO Idei care vor schimba, în viitorul apropiat, modul în care vom locui la oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în anul 2050, aproape 70% din populaţia lumii va locui în oraşe, în condiţiile în care la acest moment procentul este de aproximativ 51%. În lumina acestor cifre, viitorul este mai aproape decât am fi tentaţi să credem, iar modernizări pe care ni le-am fi imaginat cu greu în urmă cu 20 de ani se petrec deja în unele colţuri ale lumii, oferind o imagine a felului în care ar putea arăta oraşele în care locuim nu peste mult timp.

Aproape 7 miliarde de oameni vor forţa modernizarea oraşelor, în condiţiile în care la acest moment multe dintre ele nu deţin o infrastructură suficient de actualizată pentru a deservi cât se poate de eficient o populaţie aflată în continuă creştere, dincolo de provocările pe care le presupun clima aflată în schimbare şi dezvoltarea tehnologică rapidă, scrie Huffington Post. De aceea, oraşele viitorului vor trebui să găsească echilibrul dintre tehnologia de ultimă oră şi asigurarea unui stil de viaţă care să protejeze şi să utilizeze cât mai puţine resurse epuizabile. Arhitecţii au identificat şi au început deja să dezvolte proiecte pilot care se vor regăsi în oraşele viitorului:

1. Parcurile vor deveni mult mai funcţionale

Spaţiile verzi, locurile de joacă, aleile destinate jogging-ului sunt utile şi de dorit şi la acest moment, dar parcurile viitorului vor avea nevoie de mai mult. Iar exemplul acelui ceva în plus a venit din partea firmei de arhitectură Salto din Estonia, care a creat Fast Track, o alee-trampolină lungă de 51 de metri care aduce o noutate în privinţa modului în care un parc poate deveni mai apropiat de oameni.

image

FOTO Huffington Post 

Instalată în Rusia, Fast Track este parte integrantă din parc, este un drum şi, în acelaşi timp, o instalaţie de artă. „Este o provocare pentru conceptul de infrastructură, care se concentrează deocamdată doar pe aspectele tehnice şi funcţionale, dar ignoră ideea de comuniune cu natura. Fast Track este o tentativă de a crea o infrastructură inteligentă, care să-i ofere utilizatorului o perspectivă diferită asupra mişcării“, conform echipei de design estoniene. Un alt exemplu vine din Manhattan, SUA, unde s-a construit un întreg parc, High Line, de-a lungul unei şine de cale ferată suspendate, abandonată de multă vreme, care s-a transformat într-o zonă de referinţă pentru locuitori.

2. Artă, nu doar desene pe pereţii clădirilor 

Arta stradală, mai exact ideea de graffiti, nu este o noutate, dar este o noutate amploarea pe care o lua în viitor. „Strada este scena vieţii de zi cu zi, un loc unde coexistă oameni din cele mai diverse pături sociale. Iar arta stradală este cea care acţionează ca un numitor comun pentru toţi. Intenţia mea este să dărâm paradigme şi să transmit prin ceea ce fac un mesaj concis care să trezească psihicul fiecărui individ. Îmi doresc doar să dizolv monotonia constantă pe care îl presupune mersul pe străzi “, declara recent artistul sudamerican Flix pentru This Big City. Iar acest lucru se întâmplă deja. 

image

FOTO Huffington Post 

3. Reinterpretarea spaţiilor abadonate

La acest capitol se poate lăuda şi Bucureştiul cu transformarea unui spaţiu abandonat în obiectiv turistic şi locaţie destinată evenimentelor culturale, idee pusă în practică şi în alte locuri ale lumii. Turnul de apă din Pantelimon a fost inaugurat la sfârşitul lui 2013 şi rebotezat „Turnul de apă şi artă“, ca spaţiu în care sunt organizate periodic expoziţii interesante şi amenajate instalaţii de artă modernă, dar şi un loc de unde doritorii se pot bucura de panorama capitalei de la o înălţime de 37 de metri. 

image

FOTO Huffington Post 

Pe aceeaşi ideea a fost reinventată clădirea unui Walmart abandonat din Texas într-o librărie extraordinară, ceea ce oferă o opţiune pentru o mulţime de fabrici sau alte spaţii abandonate care pot fi reamenajate fără costuri prea mari pentru noi utilizări.

4. Regândirea iluminatului stradal

Anul trecut, autorităţile oraşului Buenos Aires au semnat un parteneriat cu Philips pentru a înlocui 100.000 de lumini stradale cu tehnologie LED, acţiune care a redus la jumătate factura la electricitate.

image

Iluminatul stradal înainte (foto stânga) şi după implementarea tehnologiei LED (foto dreapta )FOTO Huffington Post 

5. Grădinile suspendate

Transportul alimentelor dintr-o zonă în alta nu presupune doar costuri mari, ci afectează şi mediul. Fermele verticale sau fermele urbane, în care oamenii îşi vor creşte propriile legume şi fructe chiar în incinta clădirilor, sunt deja testate pentru a fi incluse în zgârie norii de generaţie nouă.

image

FOTO Huffington Post 

Această opţiune va presupune şi mai puţin pământ ocupat, în condiţiile în care populaţia planetei se află în continuă expansiune.

image

FOTO Huffington Post 

Grădinile suspendate sunt deja o realitate în oraşe precum Tokyo, în Japonia, sau Lyon, în Franţa, fiind amenajate chiar şi pe acoperişurile gărilor spre încântarea călătorilor care vor să se relaxeze într-un spaţiu natural. Ba chiar, The East Japan Railway Company oferă posibilitatea celor interesaţi să se înscrie pentru a primi un lot în cadrul a nu mai puţin de cinci astfel de ferme orăşeneşti amenajate în vârful clădirilor.

6. Internet la liber pentru toată lumea

Trăim într-o eră digitală, chiar dacă mulţi oameni încă nu au acces la Internet în propriile case.

image

FOTO Huffington Post 

Totuşi, accesul public şi gratuit la Internet este viitorul de care nu ne putem feri, scrie Huffington Post. 

7. Oraşe inteligente

Aproape 42% din întrega electricitate consumată la nivel global se obţine în cadrul clădirilor care îşi asigură singure necesarul de energie. Următorul pas în dezvoltarea urbană va presupune crearea unor clădiri din ce în ce mai „deştepte“ şu autonome, care să comunice cu alte clădiri şi să-şi regleze singure temperatura, iluminatul şi alte mecanisme. 

image

FOTO Huffington Post 

Sunt testate deja aplicaţii pentru telefoane mobile care le permit cetăţenilor să semnaleze online diverse probleme, iar autorităţile încearcă să le rezvolve în cel mai scurt timp. Programe precum SeeClickFix.com şi PublicStuff.com sunt perfecţionate la acest moment şi locuitorii din Seattle, SUA, s-ar putea număra curând printre primii beneficiari ai unui sistem de acest gen.

8. Containere maritime cu o nouă „viaţă“

Tipul de containere folosite în transportul naval au devenit bunuri preţuite în cazul tot mai multor oraşe-port, din moment ce pot fi transformate cu destul de mult succes şi relativ ieftin în case, magazine şi chair mall-uri de dimensiuni mai mici.


FOTO Huffington Post 

image
Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite