Dependenţa de cumpărături: plăcerea vine din anticiparea momentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui nou studiu, persoanele materialiste sunt mai satisfăcute adesea de faptul că îşi doresc anumite produse, fiind mai puţin fericite atunci când le obţin. Plăcerea anticipării momentului vine din credinţa că produsele pe care nu le au le vor schimba vieţile în bine.

„Imaginarea momentului achiziţiei aduce o senzaţie de fericire temporară oamenilor materialişti, deoarece aceştia tind să se gândească mai mult la acel moment, iar aceste gânduri pot îmbunătăţi starea de bine“, explică Marsha L. Richins, conducătorul studiului, citată de site-ul redorbit.com

Problema este că astfel de stări au o durată de viaţă scurtă.

„Deşi materialiştii încă experimentează emoţii pozitive după o astfel de achiziţie, aceste emoţii sunt mai puţin intense decât cele dinainte de a obţine produsele“, spune Richins.

Aceste stări pot provoca dependenţă, iar persoanele materialiste ajung să cumpere mai mult decât celelalte.

În trei studii separate, cercetătorii au observat că materialiştii au relatat emoţii pozitive mai puternice când se gândeau la cumpărăturile pe care le vor face, dar valoarea bunurilor nu îi influenţa. Altfel spus, indiferent că urmau să îşi cumpere o casă ori o haină, erau la fel de încântaţi. Mai mult, emoţiile respective îşi făceau simţită prezenţa chiar dacă achiziţiile urmau să fie făcute în viitorul apropiat sau în cel îndepărtat, până la aproape un an.

Cei mai materialişti dintre participanţii la studiu tindeau să creadă că dacă obţin mai multe produse „îşi transformă viaţa“. Pentru aceştia, credinţa în puterea de transformare a cumpărăturilor se extindea până la relaţiile cu alţi oameni, propria lor imagine, sentimentul de plăcere şi de mulţumire în viaţă şi abilitatea de a duce la îndeplinire sarcini importante.

Cu toate acestea, la fel ca orice dependenţă, şi cea de cumpărături are efecte adverse.

Materialiştii sunt mai predispuşi la cheltuieli în exces şi la probleme financiare, probabil deoarece cred că achiziţiile le vor spori sentimentul de fericire şi le vor schimba viaţa. A învăţa că obţinerea obiectului este mai puţin plăcută decât anticiparea momentului îi poate ajuta să amâne cumpărăturile până la momentul în care şi le pot permite“, conchide autorul.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite