Declaraţiile de venit, pe ultima sută de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până luni, 17 mai, mai multe categorii de contribuabili, persoane fizice, trebuie să completeze formularele şi să le trimită sau să le depună la unităţile fiscale de care aparţin. Anul trecut, peste 90% din contribuabili şi-au depus declaraţiile. Nu toţi au respectat, însă, termenul-limită, pierzând posibilitatea de a recupera bani de la stat.

Mai avem la dispoziţie fix două săptămâni pentru a depune „la fisc" declaraţiile privind venitul realizat anul trecut. Conform calendarului oficial al impozitelor publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), până la 17 mai trebuie să completeze formularul 200 românii care, individual sau într-o formă de asociere, au realizat, în 2009, venituri din activităţi independente (activităţi comerciale, profesii libere - medic, avocat, notar, arhitect etc. şi drepturi de proprietate intelectuală - brevete de invenţie, drepturi de autor).

Acelaşi formular va fi completat şi de cei care au cedat folosinţa unor bunuri mobile şi imobile deţinute legal prin închirieri sau arendă, dar şi de cei care au derulat activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real. Tot până la data limită amintită, trebuie să completeze formularul 201 contribuabilii care au realizat în străinătate acelaşi tip de venituri.

Nu trebuie să completaţi aceste declaraţii dacă obţineţi venituri numai din salarii, din pensii, din salarii în străinătate, din activităţi independente impuse pe baza normelor de venit, din premii sportive sau jocuri de noroc, din dobânzi şi dividende, din agricultură, din moşteniri, donaţii, burse, alocaţii de maternitate sau de şomaj.

Ce rost au declaraţiile

Cei mai mulţi dintre contribuabili se întreabă de ce trebuie să depună aceste declaraţii, de vreme ce şi-au înregistrat anterior contractele de cesiune a drepturilor de autor sau cele care atestă că vor primi anumite sume în schimbul cedării folosinţei unor bunuri. Nu reprezintă această operaţiune mâncătoare de timp doar o dovadă în plus a birocraţiei din instituţiile publice româneşti?

„Declaraţiile de venit pe care le fac contribuabilii pe răspunderea proprie ne ajută să calculăm deducerile de care pot beneficia. Neîncadrarea în termenul prevăzut de lege pentru depunere atrage imposibilitatea de a primi diferenţele de bani la care aveţi dreptul", explică Ioan Pavăl, directorul de la Administraţia Finanţelor Publice Vaslui.

Astfel, completarea acestor declaraţii se dovedeşte a fi mai mult decât o simplă formalitate. Peste 170.000 de contribuabili, aproape 20% din românii care au depus aceste declaraţii în 2009, au primit înapoi o parte din banii reţinuţi ca impozit, suma medie returnată de stat
fiind de aproape 850 de lei. La completarea fiecărei declaraţii, explicată pe larg pe site-ul ANAF (www.anaf.ro), contribuabilii pot puncta cheltuielile deductibile şi pe cele forfetare, în rubricile special destinate acestora. Primele reprezintă cheltuielile totale efectuate în vederea realizării venitului.

Cheltuielile forfetare se completează de către contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Se înscrie suma rezultată prin aplicarea unei cote de cheltuieli de 50% la venitul brut realizat din drepturile de autor aferente operelor de artă monumentală sau suma rezultată prin aplicarea unei cote de cheltuieli de 40% la venitul brut realizat din valorificarea altor drepturi de autor.

La chirii, cheltuiala deductibilă aferentă venitului, stabilită în cotă forfetară de 25% aplicată la venitul brut, reprezintă de fapt uzura bunurilor închiriate şi cheltuielile ocazionate de întreţinerea şi repararea acestora, impozitele şi taxele pe proprietate datorate potrivit legii, comisionul reţinut de intermediari, primele de asigurare plătite pentru bunul cedat spre folosinţă.

Cum se completează

Doar persoanele fizice completează declaraţia 200 pentru veniturile realizate în 2009, pe baza fişelor fiscale. În primul rând, trebuie să copiaţi pe declaraţia pe care o puteţi descărca de pe site-ul www.anaf.ro codul numeric personal din cartea de identitate.

Adresa completă şi indicarea unei căsuţe de e-mail vă ajută să menţineţi corespondenţa cu organele fiscale. De asemenea, reprezentanţii unităţilor fiscale recomandă indicarea unui cont curent sau de card în care să se facă plata diferenţei de impozit pe care o aveţi de primit, dacă va fi cazul.

„Mandatul poştal presupune cheltuieli mai mari, pe care nu avem voie să le facem din sumele pe care le are de primit contribuabilul", mai explică Ioan Pavăl.

Copiaţi din fişele fiscale sumele reprezentând venitul brut, cheltuielile deductibile şi calculaţi venitul net. Odată completate, declaraţiile pot fi depuse direct la sediile unităţilor fiscale de care aparţineţi sau pot fi trimise prin poştă cu plic recomandat.

97%  din contribuabilii care aveau această obligaţie şi-au depus anul trecut declaraţiile de venit pentru anul 2008, conform datelor oficiale ale ANAF.

100 de lei este amenda maximă pentru nedepunerea la termenul prevăzut de lege a declaraţiilor de venit, aceasta reprezentând o contravenţie.

50% din venitul brut reprezintă limita maximă admisă a cheltuielilor forfetare, valabilă pentru venitul realizat din drepturile de proprietate intelectuală aferente operelor de artă monumentală.

Puteţi direcţiona 2% din impozit către ONG-uri

Declaraţiile de venit pot fi completate şi depuse la sediul unităţii fiscale de care aparţineţi

image

Data de 17 mai reprezintă termenul limită şi pentru depunerea formularului 230, prin care contribuabilii pot stabili singuri destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual.

Pot face acest lucru toate persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi care doresc ca o sumă din impozitul anual să fie destinată sponsorizării organizaţiilor nonprofit, fără a fi obligate să ataşeze o copie a fişei fiscale.

Pentru cei care completează formularul 200, în cadrul acestuia există deja rubrici speciale pentru a direcţiona 2% din impozit.

Conform evidenţelor fiscale, reprezentanţii ANAF susţin că suma acordată anul trecut prin formularul 230, pentru susţinerea entităţilor nonprofit sau a unităţilor de cult, a depăşit 117 milioane de lei (peste 28 de milioane de euro).

Interes crescut

Numărul contribuabililor interesaţi de direcţionarea acestor sume creşte de la un an la altul: anul trecut, peste 17% din românii care plătesc impozit pe venit au completat formularul 230, comparativ cu puţin peste 12% din ei în 2008. Conform datelor furnizate de către ANAF Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare, anul trecut peste 1,3 milioane de români au direcţionat 2% din impozit către diverse organizaţii, cele mai multe formulare venind din Bucureşti (peste 110.000) şi din judeţele Cluj (peste 68.000), Timiş (aproape 53.000) şi Iaşi (în jur de 52.000).

„Anul trecut, de la contribuabilii din municipiul Vaslui am primit în jur de 5.300 de declaraţii de venit, pentru sumele aferente anului 2008. În acelaşi timp, am avut aproape 8.000 de formulare 230", spune Ioan Pavăl, directorul AFP Vaslui.

Campanii de informare

În 2009, cei mai mulţi bani au fost direcţionaţi către fundaţii şi organizaţii care activează în domeniul medical. Interesul crescut pentru direcţionarea a 2% din impozitul pe venituri către entităţile nonguvernamentale poate fi explicat atât prin neîncrederea pe care românii o manifestă faţă de stat, un administrator prost al resurselor, cât şi prin înmulţirea campaniilor de informare.

Anul acesta, până şi băncile au intrat în joc. Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, împreună cu BCR, a lansat la jumătatea lunii trecute „Urnele 2%", care au fost amplasate în o sută de unităţi bancare din întreaga ţară. În aceste locuri pot fi depuse formularele 230, indiferent de ONG-ul pe care intenţionaţi să-l sprijiniţi.

Românul, un contribuabil disciplinat

„Pe baza datelor existente în evidenţa fiscală, dintr-un total estimat de 901.462 de contribuabili care aveau obligaţia depunerii declaraţiilor de venit pentru anul 2008, au îndeplinit această obligaţie un număr de 875.661", spun reprezentanţii ANAF. Cu alte cuvinte, 97% din contribuabili şi-au depus declaraţiile de venit, chiar dacă mai puţin de un sfert au făcut-o înainte de termenul-limită.

Amenzi şi impunere din oficiu

Din totalul contribuabililor înregistraţi în evidenţele ANAF, 72.294 de persoane fizice au realizat în 2008 venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar 192.251 de persoane fizice au realizat venituri din activităţi independente desfăşurate în baza contractelor sau convenţiilor civile.

Reprezentanţii organelor fiscale susţin că unul dintre „motoarele" care-i fac pe români să se conformeze este amenda. Potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, în cazul persoanelor fizice, nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 lei la 100 de lei.

În plus, în situaţia în care persoanele fizice nu şi-au îndeplinit obligaţia de declarare a veniturilor realizate, organul fiscal are dreptul să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitului anual datorat.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite