De ce se uită lumea la patinaj artistic?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi este un sport cu o tradiţie centenară, pentru care se organizează competiţii internaţionale de mare anvergură, popularitatea patinajului artistic este controversată, conform publicaţiei online cracked.com.

Potrivit unui studiu citat de autori, 62% din populaţia globului nu manifestă niciun fel de interes faţă de acest sport, iar peste 90% strâmbă din nas când aud "patinaj pe gheaţă".

Acestea sunt datele statistice oferite de publicaţie, care încearcă să identifice motivele pentru care oamenii se uită, totuşi, la patinaj.

Căzăturile pe gheaţă, costumele spectaculoase sau uneori ridicole, diversele poziţii graţioase sau sexy ale patinatorilor, performanţele atletice impresionante şi dramele pe care concurenţii le trăiesc în cadrul competiţiilor sunt câteva dintre motivele prezentate, cu tentă ironică, de către cracked.com.

De la "etnic folk", la bal mascat pe gheaţă

Uniunea Internaţională de Patinaj (ISU), organizaţia care stabileşte regulile încă din 1892, a fost acuzată recent de homofobie, favoritism şi judecată îndoielnică. Acuzaţiile sunt făcute şi în contextul în care ISU a ales tema "etnic folk" pentru proba de dans original din cadrul competiţiei de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de la Vancouver, desfăşurate în perioada 14-27 februarie 2010.

"Însă, creativitatea coregrafilor şi a designerilor costumaţiilor care au colaborat pentru a recrea pe gheaţă stereotipuri culturale pare să fi dus la dezastru", scrie cracked.com.

"În timp ce unii concurenţi au ales să-şi insulte ţările de origine, alţii au riscat şi «au onorat» tradiţiile altor state. Oksana Domnina şi Maxim Shabalin (Rusia) «au omagiat» populaţia indigenă din Australia, Meryl Davis şi Charlie White (SUA) au prezentat un dans pe temă indiană, catalogat drept clişeu sau drept caricatură, iar Kimberly Navarro şi Brent Bommentre (SUA) au conceput un program artistic afro-brazilian", relevă publicaţia.

Vezi VIDEO şi galerie FOTO pe adevarul.it

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite