Dan Voinea, revocat de CSM din funcţia de adjunct al Secţiei Parchetelor Militare | adevarul.ro

Dan Voinea, revocat de CSM din funcţia de adjunct al Secţiei Parchetelor Militare

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Secţia pentru procurori a CSM a decis, astăzi, revocarea lui Dan Voinea, care s-a ocupat de dosarele Mineriadelor şi Revoluţiei, din funcţia de adjunct al Secţiei Parchetelor Militare.

După decizie. Dan Voinea a anunţat că îşi va depune la Consiliu cererea de pensionare.

Voinea a declarat că nu îşi reproşează nimic şi că a fost "întotdeauna de partea victimelor". El a precizat că, din 1977, de când este magistrat, nu a avut nicio achitare, relatează NewsIn.

Avizul CSM pentru revocare este consultativ. Ulterior, potrivit procedurii, solicitarea este trimisă şefului statului, care poate accepta sau nu cererea de revocare din funcţie a lui Voinea.

Revocarea procurorului a fost decisă la o zi după ce DIICOT a anunţat scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu pentru mai multe fapte în Mineriada din iunie 1990.

Cererea de revocare a lui Voinea a fost înaintată, anul trecut, de către Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la sesizarea Procurorului General.

La Secţia pentru procurori a CSM se află şi sesizarea Comisiei de disciplină pentru procurori în cazul lui Dan Voinea pentru abateri disciplinare în execitarea funcţiei.

Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, i-a trimis, pe 27 octombrie 2008, ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, cererea de revocare a adjunctului Secţiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, cel care s-a ocupat de dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Robert Cazanciuc, a declarat, pentru NewsIn, că solicitarea este însoţită de o expunere de motive, document în care au fost preluate principalele constatări ale raportului de control al CSM la Secţia Parchetelor Militare.

Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, pe 23 octombrie 2008, că îi va cere ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, revocarea din funcţie a adjunctului Secţiei Parchetelor Militare, Dan Voinea. Kovesi a explicat că, deşi au fost multe delegări ale unor procurori din teritoriu la structura centrală, Secţia Parchetelor Militare a rezolvat anul trecut doar trei rechizitorii. Dosarele au fost lucrate de peste 10 procurori.

Dan Voinea a deţinut, între anii 1997 şi 2000, şefia Secţiei Parchetelor Militare. În aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit în funcţia de procuror militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite